Câştigător al premiului publicului la Clermont-Ferrand 2012 şi nominalizat în 2012 la premiile César, Early Rising France este o comedie muzicală exuberantă impregnată de militantism social. În registrul musical-ului, filmul dezbate problematica nerespectării drepturilor imigranţilor, pornind de la un fapt real: "Souleymane, un angajat fără acte, a fost arestat în vara lui 2006 la locul său de muncă şi deportat în Mali. Acest om avea un loc de muncă, o soţie, un copil şi trăia în Franţa de mai mulţi ani. Avionul care ar fi trebuit să-l readucă în Mali nu a mai decolat din cauza protestului pasagerilor", povesteşte regizorul. Filmul ridică problematica solidarităţii şi vinovăţiei sociale, fiind cu siguranţă o rampă de lansare a discuţiilor în contradictoriu.
Einspruch VI, câştigător al Premiului Special al Juriului la Clermont-Ferrand 2012 şi nominalizat la Premiile EFA ale Academiei Europene de Film, tratează de asemenea subiectul violării drepturilor imigranţilor, însă dintr-o perspectivă extrem de diferită de umorul absurd din Early Rising France. Filmat exclusiv din unghiul subiectiv al unui refugiat de origine africană în Elveţia, scurtmetrajul dezvăluie parcursul acestuia din momentul respingerii cererii de azil politic până la greva foamei autoimpusă în închisoare, urmată de moartea tragică a acestuia. Faptul că percepem experienţa protagonistului prin ochii săi ne face părtaşi la un tulburător traseu interior. Un comentariu umanist lucid privind identitatea imigranţilor şi formele bestiale pe care menţinerea securităţii statale poate ajunge să le ia.
Recompensat cu Prix de la Jeunesse la Clermont-Ferrand şi Marele Premiu la Tampere, The Last Bus este o parabolă neliniştitoare despre complexitatea naturii umane, plasată în lumea animalelor. Cu o abordare vizuală îndrăzneaţă, care îmbină animaţia cu live action-ul, şi în care actorii poartă măşti de animale, filmul spune povestea unei evadări periculoase a animalelor din pădure, pentru a scăpa din mâinile vânătorilor. Trimiţând cu gândul la scene de coşmar din istoria umanităţii (de pildă fuga refugiaţilor din teritoriile ocupate de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial), The Last Bus relativizează noţiunile de bine şi rău, vorbind, la un nivel mai profund, despre partea întunecată a naturii umane care iese la iveală în momente de criză, despre frică, laşitate, resemnare şi mânie.
"Standardizarea înseamnă progres!" şi "Ceea e bun pentru fabrică, e bun şi pentru familie!" sunt cateva dintre contrariantele "concluzii" ale neliniştitor de actualului The Human Factor, desemnat Cel Mai Bun Film de Debut la Clermont-Ferrand 2012. Filmul este o acidă şi plină de umor revizitare a teoriilor despre eficienţă ale influentului inginer Frederick Taylor şi a efectului lor asupra societăţii, şi o mostră de reutilizare creativă a materialului de arhivă. În 1914, un inginer sedus de taylorism este trimis să reorganizeze o fabrică. În timpul deplasării, acesta poartă o corespondenţă scrisă cu soţia sa: în vreme ce el îi povesteşte despre experimentele în taylorism, femeia culege bucăţi de informaţie şi începe să le folosească în treburile gospodăriei. La nivel sonor suntem martorii acestui schimb de gânduri, în timp ce în imagine urmărim un colaj din materiale de arhivă înfăţişând visul economic american. Treptat însă, soţul începe să se îndoiască de faptul că sistemul lucrează în folosul individului, în vreme ce soţia sistematizează tot mai asiduu gospodăria. Amintind de Modern Times-ul lui Chaplin, The Human Factor este un studiu despre alienarea şi absurdul societăţii de consum.
În plus, BIEFF continuă colaborarea de succes începută în 2011 cu legendarul Festival Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen, din a cărui selecţie din 2012, BIEFF aduce in premiera in România câteva titluri foarte speciale.
Aparent un jurnal ce descrie călătoria unui cuplu în Spania, Diary of Pamplona, este un omagiu emoţionant adus tuturor lucrurilor pe care ne e greu să le rostim şi, în acelaşi timp, o nouă demonstraţie a valenţelor poetice ale re-utilizării materialului de arhivă. Pe imaginile filmate în timpul curselor cu tauri din Pamplona, ascultăm vocea calmă a femeii povestind detaliile exterioare, neutre ale călătoriei. În acelaşi timp, prin supraimpresiune, pe ecran apar fragmente scrise din conversaţiile ei cu soţul, în care se insinuează treptat prezenţa dureroasă a unui conflict de cuplu. În final, cele două dimensiuni se intersectează, un taur muribund devenind metafora relaţiei lor care se dezintegrează.
We Lived Our Ordinary Lives este o explorare profund personală a impactului terorii războiului asupra unui om "obişnuit". Imagini în care o tânără ce avea doar 6 ani la începerea războiului îşi aminteşte de copilărie sunt combinate cu pledoarii ale unor inculpaţi de la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, surprinzând absurditatea unui conflict interetnic, în care cei care au fost altadată vecini şi prieteni au devenit victime şi agresori. Fără să fi văzut nici măcar o scenă de război, acesta devine, în mod paradoxal, adevăratul "protagonist", ce contaminează societatea cu vorbe mari precum stat, naţiune sau religie, generând agresiune şi ură. Înca o incursiune tulburătoare în anomaliile lumii contemporane semnată de interesanta artistă vizuală olandeză Daya Caheb - autoare a neliniştitoarelor Nashi (BIEFF 2010) şi Birth of a Nation (BIEFF 2011) - filmul urmăreşte modul dureros în care o fiinţă umana îşi pierde pentru totdeauna încrederea în semenii săi.
Players este o insursiune plină de umor în lumea a şase jucători profesionişti de poker, care au ales Bangkok-ul ca oraş de reşedinţă. Realitatea lor obiectivă - peisaje urbane, hotelul, rutina cotidiană - se întrepătrunde cu realitatea virtuală - imagini ale jocurilor online de poker, aplicaţii iPhone etc. În timp ce unul dintre ei explică cu sobrietate regulile comunităţii lor, regizoarea însăşi, Pilvi Takala, interpretează toate cele şase roluri. O vedem - uneori multiplicată - la masa de snooker, în restaurant, în faţa televizorului sau la piscină. În mod hilar, rutina zilnică a acestei comunităţi ridicol de bogate ni se prezintă ca fiind organizată similar logicii joculurilor de noroc. Pokerul încetează să mai fie doar un joc, devenind fără îndoială un mod de viaţă.
Acestea sunt doar câteva dintre titlurile de rezistenţă ale Competiţiei Internaţionale BIEFF 2012. Vom reveni în curând cu noi surprize. Noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF va avea loc în perioada 20 - 25 noiembrie 2012, la Cinema Scala şi Cinema Elvira Popescu. Intrarea la proiecţiile şi evenimentele conexe BIEFF este liberă, în limita locurilor disponibile.
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, MNAC Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Jameson, JTI, Samsung, Noumax, Romania Film, Fundaţia Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Goethe Institut, UNIFRANCE, Institutul Francez, Ambasada Republicii Koreea, Dacia, Today Advertising, Cărtureşti, ALLTUR, Kraftmark.
PARTENERI MEDIA: TVR, Radio Guerrilla, Digi TV, Adevărul, Hotnews, Dilema Veche, BeWhere!, Ring, Business Review, Smilemedia, B365, Cinemagia, Cinemarx, Filmreporter, Modernism, Cinefan, HBO, 24FUN, IQAds, Liternet, VICE, Orasulm.eu, SUB25, Artactmagazine, Metropotam.ro, Postmodern.ro, Filmetari, Veiozaarte, 121.ro, Urban.ro, Hotcity.ro, Studentie.ro, Port.ro, Hipmag.ro, Ifestival.ro, Cooperativaurbana.ro, TOTB.ro, Revista de povestiri.