Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF merge mai departe în excelenta colaborare cu industria de film olandeză, inaugurând parteneriatul cu IDFA - Festivalul Internaţional De Documentar Amsterdam, cel mai important festival european de film documentar, numit şi "Cannes-ul documentarului", care se adaugă colaborării de trei ani cu EYE Film Institute Netherlands.
Ţările de Jos sunt unul dintre liderii internaţionali în domeniul filmului experimental şi artei vizuale, atât datorită talentului şi deschiderii către experiment, cât şi graţie generosului sprijin naţional acordat acestui tip de cinema: de la finanţare, producţie, distribuţie, promovare în festivaluri şi până la formarea publicului. În acest context, colaborarea cu Ţările de Jos devine un element esenţial pentru misiunea educaţională a BIEFF şi pentru susţinerea cinema-ului experimental românesc.
IDFA proiectează anual peste 300 de documentare. David Maysles, Raymond Depardon, Werner Herzog, Ulrich Seidl sunt doar câţiva dintre regizorii ale căror filmele documentare au fost proiectate în premieră mondială la Amsterdam. IDFA prezintă în cadrul BIEFF secţiunea sa destinată documentarului experimental, Paradocs. Această secţiune inedită expune ce se întâmplă în afara tratării estetice tradiţionale a documentarului, la graniţa dintre film şi artă vizuală, şi pe acei autori care explorează noi mijloace artistice de a face dreptate complexităţii realului.
Programul IDFA Paradocs, prezentat cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos şi Fundaţiei Konrad Adenauer, propune câteva dintre cele mai incitante experimente ale ultimului an.
Desemnat drept cel mai bun film documentar la Festivalul de la Tampere 2012 şi extrem de apreciat în circuitul festivalier internaţional, I Will Forget This Day este un eseu pe marginea stării de spirit a femeilor aflate pe punctul de a face avort, un studiu incisiv despre dificultatea de a lua decizii morale în conditiile realităţilor sociale dure din Rusia. Regizoarea Alina Rudnitskaya reuşeşte, în mod paradoxal, ca printr-o observaţie aparent detaşată să ajungă foarte aproape emoţional de personaje. Un demers umanist în care nu se emit nici judecăţi de valoare, nici verdicte, spectatorul fiind lăsat să observe limbajul corporal şi privirea femeilor, ce trădează conflictele lor interioare.
Proiectat în premieră la Festivalul de la Veneţia, Crust este o excelentă cercetare cinematografică a procesului de industrializare prin care China trece în prezent. Compoziţii vizuale de factură expresionistă şi sound design-ul elaborat plasează Crust pe tărâmul poeziei industriale, în care destine umane anonime îşi urmează cursul, captive in interstiţiile mecanice. Oaspete în mai multe ocazii al Festivalului de la Veneţia, regizorul Wenhai Huang îşi doreşte ca filmele sale să nu fie văzute exclusiv în străinătate, ci ca şi chinezii să le poată vedea şi să privească realmente în oglinzile pe care el a încercat să le creeze prin documentarele sale.
Un dialog între vieţi private şi probleme geopolitice contemporane, Printed Matter investighează impactul emoţional al materialului de arhivă ca declanşator de rememorări personale şi, implicit, de interpretări subiective ale istoriei. Conceput ca o examinare a unor negative fotografice făcute de tatăl unuia dintre regizori (un fotoreporter independent), comentată de soţia lui, filmul devine atât o cronică vizuală a conflictului israeliano-palestinian, cât şi o dezvăluire autobiografică intimă, scene cotidiene alternând cu evenimente istorice memorabile. "Ca o capsulă fragilă a timpului, dirijată din afara cadrului de încântătoarea voce joasă a acestei femei, Printed Matter îşi poartă spectatorii într-o călătorie înapoi în timp - în intimitatea istoriei politice şi în politica vieţilor intime", spun regizorii Sirah Foighel Brutmann şi Eitan Efrat.
BIEFF este onorat să colaboreze pentru al treilea an consecutiv cu instituţia publică olandeză care joacă cel mai important rol în promovarea cinema-ului contemporan olandez, EYE Film Institute Netherlands. EYE Film Institute aduce la Bucureşti, cu sprijinul generos al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, o selecţie a celor mai interesante scurtmetraje experimentale olandeze recente, program realizat de curatorul Anna Abrahams, Directorul EYE Experimental şi, de asemenea, membru al juriului BIEFF 2012. Dintre acestea amintim:
Prezentat în festivaluri precum Rotterdam şi Cinema du Reel, Daughters este un documentar intim despre familie. După ce a trăit zece ani în străinătate, Marta se întoarce în Polonia, pentru a-şi ajuta mama la golirea apartamentul bunicii recent decedate. Combinaţia dintre filmările pe 8 mm din arhiva de trei generaţii a familiei şi discuţiile de pe Skype transmit spectatorului implicaţiile afective ale distanţei dintre mamă şi fiică. Personal şi emoţionant, Daughters surprinde transformarea interioară a personajului: de la perceperea responsabilităţilor familiale ca o datorie impusă de societate, la asimilarea lor ca legatură umană profundă.
Motor urmăreşte comportamentul straniu al unor persoane ce locuiesc în comunitatea restrânsă a unui bloc, în care paranoia şi zvonurile se răspândesc precum un virus. Regizoarea Simone Bennett declară: "filmul vorbeşte despre actualul climat politic din Olanda, unde oamenii se infectează unii pe alţii cu negativism, paranoia şi suspiciune, şi nu cu dragoste. Dar Motor nu vorbeşte numai despre Olanda. Am făcut un film despre condiţia umană."
Noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF va avea loc în perioada 20 - 25 noiembrie, la Cinema Scala şi Cinema Elvira Popescu. Intrarea la proiecţiile şi evenimentele conexe BIEFF este liberă, în limita locurilor disponibile.
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, MNAC Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Jameson, JTI, Samsung, Noumax, Romania Film, Fundaţia Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Goethe Institut, UNIFRANCE, Institutul Francez, Institutul Polonez, Ambasada Republicii Koreea, Dacia, Today Advertising, Lente, Hotel Moxa, Cărtureşti, ALLTUR, Kraftmark.
Parteneri media: TVR, Radio Guerrilla, Digi TV, Adevărul, Hotnews, Dilema Veche, BeWhere!, Ring, Business Review, Smilemedia, B365, Cinemagia, Cinemarx, Filmreporter, Modernism, Cinefan, HBO, 24FUN, IQAds, Liternet, VICE, Orasulm.eu, SUB25, Artactmagazine, Metropotam.ro, Postmodern.ro, Filmetari, Veiozaarte, 121.ro, Urban.ro, Hotcity.ro, Studentie.ro, Port.ro, Hipmag.ro, Ifestival.ro, Cooperativaurbana.ro, TOTB.ro, Revista de povestiri.