O seară incisiv provocatoare

Ilarion Ionescu-Galaţi a ştiut întotdeauna să-şi aleagă programe de efect, îndrăzneţe, dar cu certe virtuţi de popularitate. O astfel de bijuterie simfonică este Suita nr. 2 pentru orchestră mică de Igor Stravinski.

Orchestrată savuros, oferind suflătorilor prilejuri de spectaculoasă şi încântătoare evoluţie solistică, lucrarea stravinskiană a fost, ca de obicei, pusă în pagină de Ilarion Ionescu-Galaţi cu haz şi precizie, această simpatică uvertură având şansele să fie una dintre cele mai bune ale sezonului, dacă nu ar fi existat câteva neconcordanţe solistice.

În orice caz, a fost o bună introducere în atmosfera Concertului nr. 3 pentru pian şi orchestră de Prokofiev, ce avea să urmeze în programul serii, având-o ca solistă pe Alina Elena Bercu, care la 15 ani a depăşit deja statutul de copil minune, fiind o tânără pianistă desăvârşită. Pe cât de francez elegant evazivă a fost atmosfera concertului de acum două săptămâni de la Filarmonică, pe atât de incisiv provocatoare a fost atmosfera acestei seri ruseşti, la aceeaşi Filarmonică "George Enescu". Doar dacă eşti o excepţie poţi cânta Concertului nr. 3 pentru pian de Prokofiev la 15 ani. Şi datorită unei dotări excepţionale (a început să studieze pianul relativ târziu, la 8 ani), dar şi datorită unei şcoli de foarte bună calitate (este eleva proeminentei profesoare Stela Drăgulin), Alina Elena Bercu ne-a impresionat încă de acum un an şi jumătate când cânta la Sala Auditorium din Roma Burlesca de Richard Strauss. Este o natură pianistică prin excelenţă, beneficiază de o tehnică fără fisură, dar mai ales dovedeşte o maturitate şi o deosebită capacitate de a transmite stări şi impresii cu pregnanţă, reuşind să le impună spectatorului într-o manieră extrem de directă. Lăsând estetica prokofieviană să-i guverneze mişcările, Alina Elena Bercu a "purtat" spre noi muzica unui superb concert mai rar auzit la noi. Sala Ateneului a vibrat de aplauze şi de strigăte de bravo şi, parcă mai impresionant, întreaga orchestră a aplaudat-o pe Alina Elena Bercu, ca pe o personificare, poate, a ceea ce şi-ar fi dorit fiecare muzician din orchestră să fi fost la vârsta ei.
Dacă multă lume a venit la Ateneu la acest concert pentru a vedea fenomenul Alina Elena Bercu, satisfacţia a fost completată de o seară al cărei opus simfonic de bază a fost superba suită Şeherazada de Rimski-Korsakov (solistă Anda Petrovici). Inspirată de poveştile din O mie şi una de nopţi, chiar fără un program literar exact, muzica sugerează exotismul şi senzualitatea. De altfel, lucrarea chiar a făcut ca Rimski-Korsakov să fie considerat drept prototipul compozitorului orientalist, deşi nici una dintre teme nu este de origine autentic orientală, sugerând însă structura şi spiritul unei lumi îndepărtate şi fascinante pentru europenii sfârşitului de secol al XIX-lea. În acelaşi timp, Şeherazada este culminaţia creaţiei simfonice a lui Rimski-Korsakov, compozitorul demonstrând aici abilitatea de a pune în valoare atât strălucirea orchestrei, cât şi aspectele ce ţin de rafinament, punându-şi ştiinţa tehnică în slujba talentului său de povestitor. Vocaţia de colorist a lui Ilarion Ionescu-Galaţi s-a putut desfăşura în acest opus în care şi orchestra are plăcerea de a ieşi în evidenţă atât ca întreg cât şi prin personalităţile solistice.