Fanteziile Mihaelei Ursuleasa

Îmi notasem de mult timp în agendă concertul Mihaelei Ursuleasa de la Bucureşti din 10 iunie, când ar fi trebuit să o ascultăm împreună cu Orchestra Naţională Radio dirijată de Horia Andreescu în Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Şostakovici.

Din motive tehnice generate de deplasarea orchestrei în Japonia, acest concert nu a mai avut loc în formula anunţată, fiind înlocuit de un recital solo al Mihaelei Ursuleasa, care s-a bucurat din fericire de prezenţa unui public numeros, aşa cum se întâmplă de obicei vineri seara în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii.

Cea care la începutul anilor 90 era copilul-minune al pianisticii româneşti, cu un talent ieşit din comun, crescut în pepiniera de pianişti a profesoarei Stela Drăgulin de la Braşov, este acum o tânără încântătoare a cărei artă pianistică s-a cizelat în urma studiilor de la Viena şi nu numai. Traiectoria ei a fost presărată cu succese de proporţii, iar dintre acestea amintim aici Marele Premiu la Concursul internaţional "Clara Haskil" din Elveţia şi serii de concerte cu orchestra în întreaga Europă, dar şi Statele Unite, China sau Japonia. Structura recitalului de la Bucureşti, ca şi maniera în care a abordat muzica aleasă mi-a confirmat impresia că Mihaela Ursuleasa este şi o matură interpretă de muzică de cameră, cu siguranţă apariţiile ei în trio alături violonista Mirijam Contzen şi violoncelista Tanja Tetzlaff sau în duo cu violonista Patrizia Kopatchinskaja fiind repere de urmărit pentru publicul de pretutindeni şi, de ce nu, poate chiar pentru cel din Bucureşti.

Programul romantic al Mihaelei Ursuleasa de săptămâna trecută a început cu două lucrări compuse de Clara, respectiv Robert Schumann, după fermecător de femininele Soirees musicales op. 6 fiindu-ne oferită o profundă versiune a Fanteziei în do major op. 17, practic o atipică sonată romantică în care componenta improvizatorică a fost esenţială în momentul concepţiei. Mihaela Ursuleasa ne-a împărtăşit Fantezia ei pornind din interior şi îndreptatându-şi atenţia către interioritate, fascinîndu-şi auditoriul atât în momentele marilor dezlănţuiri romantice, cât şi în finalul excelând prin rafinament şi delicateţe. După înflăcăratele Trei studii op. 65 de Skriabin în care Mihaela Ursuleasa a etalat o tehnică neostentativă, am putut asista la o superbă desfăşurare de potenţial expresiv în cele Şapte fantezii pentru pian op. 116, lucrare de maturitate a celui de-al patrulea pianist-compozitor din programul serii, Johannes Brahms. O inteligentă gîndire a rubato-ului, superb controlate ruperi de ritm, construcţii conduse cu fineţe ale fiecărei fantezii în parte sunt doar cîteva din elementele care ne-au încântat în recitalul Mihaelei Ursuleasa.

Un public generos şi normal, dar neaşteptat de numeros pentru un recital a copleşit-o cu aplauze şi flori pe solista noastră, care a încheiat cu o spectaculoasă suită de bisuri, ce a început cu Toccata de Paul Constantinescu, una dintre piesele care îi aduceau aplauze în copilărie.