La începutul zilei (una obişnuită din viaţa lui, am putea crede), Monsieur Oscar pare un businessman de succes, îmbrăcat la patru ace, care-şi părăseşte familia şi vila luxoasă pentru a se urca într-o limuzină (albă) şi a se îndrepta către sediul corporaţiei sale, urmat de obligatoria maşină cu bodyguarzi (neagră). După vreo oră de film, în seara aceleiaşi zile, acest Monsieur Oscar, în timp ce bea liniştit un pahar cu vin pe terasa restaurantului la care-şi dăduse întîlnire, dimineaţa, cu un presupus partener de afaceri, este împuşcat în cap de un alt Monsieur Oscar, la bustul gol, cu pantaloni de trening şi adidaşi, precum şi cu chipul ascuns de un fes brăzdat de sîrmă ghimpată. Un alt Monsieur Oscar, dar care coborîse din aceeaşi limuzină, condusă de aceeaşi şoferiţă, Céline...
Dacă vă temeţi că v-am dezvăluit prea mult, puteţi sta liniştiţi: Leos Carax ne rezervă nenumărate surprize de-a lungul celor aproape două ore ale filmului. Asta pentru că Monsieur Oscar se dovedeşte a nu fi doar un businessman. De-a lungul "călătoriei la capătul nopţii" (prenumele femeii care-l însoţeşte nu este întîmplător, la fel cum nu este nici cel al protagonistului: Oscar este unul dintre prenumele din buletin ale autorului, celălalt fiind Alex, iar pseudonimul său artistic a fost obţinut prin anagramarea celor două), acest personaj polimorf nu lucrează pentru o corporaţie oarecare, ci pentru o agenţie care îl plăteşte să interpreteze diverse roluri în nişte scenete urmărite, graţie unor camere de supraveghere (devenite atît de mici, încît nici nu mai sînt sesizabile), de clienţi cu buzunare groase. Putem deduce toate astea dintr-o conversaţie a protagonistului cu unul dintre superiorii săi, care s-a strecurat în limuzină în timpul unui rendez-vous, dar asta nu înseamnă nici pe departe că ştim totul. Cu naraţiunile sale discontinue, de obicei fisurate de un eveniment sau de un gest cu rol demood breaker (de pildă, un cîntec romantic, care o emoţionează profund pe interpretă şi care ajunge să ne emoţioneze şi pe noi, în pofida versurilor sale abstracte şi echivoce, este întrerupt ex abrupto de un şut bine plasat în capul unui manechin de plastic), Holy Motors se adresează unui spectator activ, mereu în alertă, mereu atent la detalii. Aleg un alt exemplu sugestiv: atunci cînd interpretează rolul unui muribund înstărit, vegheat de nepoata sa - scenetă inspirată de Henry James, căruia Leos Carax îi şi mulţumeşte pe genericul final -, Oscar este numit Vogan. Într-un episod anterior, cînd Oscar intră în rolul Monsieur Merde (căruia tot Denis Lavant, actorul-fetiş al lui Leos Carax, îi dăduse viaţă în scurtmetrajul regizorului francez din omnibusul Tokyo!), creatura scabroasă iese din canalizare în mijlocul celebrului cimitir Père Lachaise, unde pe pietrele funerare nu vedem numele unor personalităţi ale trecutului, ci adrese de site-uri precum www.vogan.fr (căutaţi-l!).
Fiecare scenetă merită o analiză separată, fiecare este impecabil construită şi funcţionează ca "operă deschisă", ce poate fi interpretată în fel şi chip. Denis Lavant face un rol de... Oscar, interpretînd 11 personaje diferite într-un mod care l-ar fi făcut invidios pînă şi pe Peter Sellers. Pe lîngă el, Édith Scob (care în 1960 juca într-un film-cult omagiat explicit de Leos Carax, Ochii fără chip de Georges Franju), Kylie Minogue, Eva Mendes sau Elise Lhomeau au apariţii delectabile, la fel ca şi însuşi regizorul-scenarist în prima secvenţă (care m-a făcut să mă gîndesc la definiţia cinematografului dată de Jean Cocteau şi citată frecvent de Alex. Leo Şerban: "visul visat de mai mulţi oameni în acelaşi timp").
Holy Motors este un film profund personal, al unui autor care iubeşte pătimaş cinematograful (fără însă a ignora celelalte arte) şi care ţine să-şi arate recunoştinţa, cum altfel, prin cinema. Atunci cînd Oscar este întrebat de boss ce îl îndeamnă să continue, el răspunde că nu renunţă din acelaşi motiv care l-a determinat să înceapă: "frumuseţea gestului". Leos Carax, care a revenit la lungmetraj după o pauză de 13 ani, ar putea să răspundă că a reintrat în joc din acelaşi motiv: pentru frumuseţea gestului. Şi, evident, a cinematografului.