Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Toronto 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Retrospectiva Toronto International Film Festival 2012 - În 30 (şi ceva) de filme şi 3 conexiuni româneşti (I)


septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Amour

În câteva cuvinte: Georges şi Anne sunt doi octogenari rafinaţi, foşti profesori de muzică, cu o viaţă liniştită şi retrasă. Într-o bună zi, Anne suferă un atac cerebral şi nimic nu mai e cum a fost - o relaţie de o viaţă e pusă la cea mai grea încercare.

Legendarii actori Jean-Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva sunt protagoniştii ultimului film semnat Michael Hanecke. O poveste despre dragoste şi moarte pe care unii o văd tandră, alţii devastatoare, dar cu toţii sunt de acord că e impecabil orchestrată, ca o bijuterie de muzică de cameră. Literalmente de cameră: cu excepţia unei singure scene dintr-o sală de concert, întregul film se petrece într-un apartament parizian. O tragedie umană - şi de dimensiuni umane, Amour ne prezintă ultimele luni dintr-o poveste de dragoste ce a durat şase decenii. Un film trist şi răscolitor.

Ultimul cuvânt: Reacţie de critic (ghilimele disponibile la cerere) nord-american (după accent) la ieşirea de la proiecţia de presă: "Life sucks and then you die - that's why I go to the movies, to escape. Amour is the cinematic equivalent of telling a kid there is no Santa."


Argo

În câteva cuvinte: Într-un film "bazat pe evenimente reale" (deşi nişte vecini canadieni întâmplător implicaţi în evenimente cu care am vorbit au dubii...), Ben Affleck ne spune povestea unei operaţiuni CIA de eliberare a şase americani în contextul crizei ostatecilor din Iran din 1979-1980.

În haosul "evenimentelor" revoluţiei din Iran, şase angajaţi ai ambasadei SUA din Teheran se refugiază în locuinţa ambasadorului Canadei, dar e doar o chestiune de timp până când fugarii vor fi găsiţi şi ucişi. Intră în scenă Tony Mendez (Ben Affleck), un agent CIA specializat în "exfiltration", al cărui plan e atât de fantasmagoric, că pare scos dintr-un film SF. Asta pentru că implică un film SF, mai exact un film care nu există, produs de o companie care există doar ca să acopere operaţiunea CIA.

La conferinţa de presă de după premieră, Ben Afleck spunea că de curând a început să scrie "regizor" în loc de "actor" la rubrica "profesie" din formularele de vamă. Şi bine face. Argo e filmul unui regizor matur, cu doze perfect calibrate de suspans şi umor, care abordează momente "serioase" din istorie fără a se lua prea mult în serios. Duo-ul John Goodman / Alan Arkin e absolut delicios.

Ultimul cuvânt: Oscar. Câteva nominalizări. Cel puţin trei în categoriile principale (film, regie, rol secundar masculin), (pre)zic eu.


Arthur Newman

În câteva cuvinte: Wallace Avery (Colin Firth) e un loser. Un funcţionar şters, cenuşiu, care ar fi putut deveni un mare jucător de golf (dar a eşuat), cu o familie frumoasă (dar pe care a pierdut-o).

Soluţia? Moartea (falsificată) şi o nouă identitate (falsă şi ea). O să-i rezolve Arthur Newman toate problemele lui Wallace Avery?... Situaţia se complică, evident, odată cu intrarea în scenă a unei damsel în distress (Emily Blunt), care nu e nici ea cine pare a fi. Arthur Newman devine un road movie în care doi oameni traversează America fugind de identitatea lăsată în urmă.

Ultimul cuvânt: Emily Blunt - răpitoare, de-a dreptul - îi răpeşte şi filmul de sub nasul - clasic, ce-i drept - al onor domnului Firth.


Cloud Atlas

În câteva cuvinte: Un ambiţios proiect de super-producţie europeană, Cloud Atlas explorează modul în care acţiunile şi consecinţele unei vieţi au impact asupra alteia într-un continuum, o matrice, ori matriţă dacă vreţi (wink, wink), care include trecutul, prezentul şi - aţi ghicit - viitorul.

Cloud Atlas e copilul din dragoste al unui trio transatlantic: Tom Tykwer (Lola rennt) şi "matricienii" Andy şi Lana (ex-Larry) Wachowski (trilogia Matrix), care adaptează romanul de mare succes cu acelaşi titlu.

Acţiune, mister, romantism cu duiumul. Găselniţa filmului: fiecare membru al unei distribuţii impresionante (şi prin număr, şi prin calibru) apare în multiple roluri, rase, genuri şi caractere, pe măsură ce nebuloasa pe numele său Cloud Atlas ne bagă tot mai tare în ceaţă.

Ultimul cuvânt: De la onor(abilul) A.O. Scott (New York Times) citire: "This is by no means the best movie of the year, but it may be the most movie you can get for the price of a single ticket." Date fiind câte (şi mai câte) se întâmplă pe ecran, cel mai bun sfat pentru a absorbi poate cel mai ambiţios film pe care l-am văzut în 2012 (dacă nu pun la socoteală Holy Motors - cu totul altă mâncare de peşte...) e să nu supra-analizaţi ce vedeţi, ci să luaţi totul cu un grăunte de sare, ca şi cum aţi citi o carte intitulată, să zicem, Zen for Dummies.


Dangerous Liaisons

În câteva cuvinte: Cea mai recentă adaptare a o-atât-de-adaptabilului roman scris de Laclos se petrece în Shanghaiul anilor '30 - un Sin City prin excelenţă.

Dat fiind că această versiune urmează destul de îndeaproape linia originală, comparaţia cu filmul lui Stephen Frears e inevitabilă, dar nerecomandată. Distribuţia e un adevărat Who's Who al cinemaului din Asia de Sud-Est. Jang Dong-kun e un playboy ce aduce cu un Clark Gable în zilele de glorie. Cecilia Cheung emană un şarm toxic şi irezistibil, iar Zhang Zyi e... Zhang Zyi: luminescentă, eterică - şi oarecum Michelle Pfeiffer-escă.

Ultimul cuvânt: În ciuda faptului că arată fabulos - de la decoruri şi imagine, până la distribuţie - remake-ul lui Hur Jin-Ho are un aer de telenovelă de mare lux. Dar tocmai decorurile somptuoase, imaginea opulentă, şi protagoniştii arătoşi fac aceste Legături primejdioase o plăcere (puţin vinovată) de urmărit.


Dans la maison

În câteva cuvinte: Un licean manipulator se insinuează în casa unui coleg de clasă, şi de aici în viaţa profesorului lui de franceză, prin intermediul unui serial de "compuneri", care se dovedesc pe cât de adictive, pe atât de distrugătoare.

Un profesor blazat şi un scriitor (Fabrice Luchini), cu o soţie snoabă şi frustrată (Kristin Scott Thomas), o casnică plictisită, dar sexi (Emanuelle Seigner) - la prima vedere, personajele par puţin superficiale, dar Dans la maison marchează reîntoarcerea lui François Ozon la forma lui de zile mari: să-i spunem thrillerul psiho-sexual în gamă comic-dramatică minoră şi cu un je ne sais quoi tipic franţuzesc... Scenariul e foarte fin calibrat şi, deşi nu are cine ştie ce întorsături de situaţii, stă mai tot timpul cu un pas înaintea privitorului.

Ultimul cuvânt: "An exquisitely crafted entertainment that blurs the distinction between the storyteller and the story told, and that assuages with playful complexity the tragedies of life with the consolations of art" (argumentul juriului pentru premiul FIPRESCI acordat lui Dans la maison la Toronto International Film Festival 2012).


Do Not Disturb

În câteva cuvinte: În miezul nopţii, Jeff apare la uşa prietenului său Ben. Nu s-au mai văzut de zeci de ani, au luat-o pe căi diferite (unul a avut succes în viaţă, celălalt e un fel de Jack Kerouack în mizerie) - căi, care, după o singură noapte de beţie, sunt pe cale să se intersecteze într-un mod foarte neaşteptat.

Ideea pe care-o au - mai curând, provocarea pe care şi-o pun unul altuia - e să facă un film porno gay - care nu, n-o să fie porno, o să fie "Artă"... Yvan Attal este regizorul şi protagonistul lui Do Not Disturb, un remake al lui Hump Day (2009), regizat de Lynn Shelton. Versiunea franceză rămâne fidelă originalului, cu menţiunea că Attal îşi presară distribuţia cu femei frumoase: Laetitia Casta e soţia lui, iar Charlotte Gainsbourg şi Asia Argento apar ca un cuplu boem care n-au alt rol decât să-i aţâţe pe cei doi protagonişti (precum şi audienţa) şi să dea bine, foarte bine, pe ecran.

Altă diferenţă? În versiunea originală, stânjeneala celor doi masculi hetero e amplificată de moralitatea şi pudibonderia nord-americană, şi stilul realist al lui Shelton. Versiunea lui Attal are un aer je m'en fiche-ist de farsă erotică, care m-a făcut să parafrazez sloganul lui Nike: Just do it already!

Ultimul cuvânt
: Do Not Disturb ne demonstrează (deşi nu era cazul) că nu doar americanii pot să facă remake-uri inepte după filme europene, ci şi viceversa. Iar când nici originalul nu e cine ştie ce...


După dealuri

În câteva cuvinte: După succesul cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Cristian Mungiu se întoarce cu După dealuri, drama unei tinere a cărei misiune e să-şi salveze prietena cu care şi-a împărţit copilăria într-un orfelinat moldovean, care e "captivă" într-o mânăstire ad hoc, şi care intră într-un conflict violent cu stricteţea arhaică a unei comunităţi.

Prima - şi cea mai evidentă conexiune - românească de la Toronto International Film Festival 2012, După dealuri n-a mai făcut valurile pe care 432 le-a iscat acum câţiva ani, dar toată lumea vorbeşte despre filmul lui Cristian Mungiu cu deferenţa datorată unui laureat cu Palme d'Or.

Povestea Alinei şi a Voichiţei e sfâşietoare şi spusă cu tandreţe şi fără (pre)judecată - povestea a două fete cu o viaţă grea şi un destin tragic (cel puţin pentru una dintre ele), în contextul unei sărăcii materiale şi a unei neîmpliniri spirituale. O interpretare modernă a unei tragedii antice, în care totul duce în mod inexorabil către un deznodământ cunoscut, dar greu de acceptat.

Jurnaliştii străini cu care am stat de vorbă erau toţi extaziaţi de prestaţia - absolut devastatoare - a "debutantelor" Cristina Flutur şi Cosmina Stratan (recompensate cu un premiu de interpretare feminină la Cannes), uitând că ambele au deja o carieră în teatru.

Ultimul cuvânt: "Hard to watch, harder to forget" a fost tot ce-a putut să-mi spună Anthony Lane (The New Yorker), vizibil mişcat, la ieşirea din sală.


Everyday

În câteva cuvinte: Everyday ne spune povestea - efectiv de zi cu zi - a patru copii separaţi de tatăl lor şi a unei soţii separate de soţul ei. Ian (John Simm) e la închisoare. Karen (Shirley Henderson) trebuie să crească patru copii de una singură. Turnat pe o perioadă de cinci ani, filmul regizorului britanic (pe cât de experimental, pe atât de prolific) Michael Winterbottom se foloseşte de repetiţie şi de ritmurile vieţii cotidiene pentru a explora căile în care o familie destrămată poate supravieţui.

Filmul a fost comandat de postul britanic Channel 4 pentru a explora sistemul corecţional britanic, dar - cinci ani mai târziu - Winterbottom reuşeşte să-i impună propriile sensibilităţi, concentrându-se mai mult pe încercările la care e supusă Karen.

Un film minimalist ca Everyday nu putea avea o coloană sonoră mai bună decât cea scrisă de părintele minimalismului în muzică, marele Michael Nyman.

Povestea e, evident, mişcătoare dar stilul cvasi-documentaristic şi hiper-realist ajunge la un moment dat să dăuneze, în mod paradoxal, implicării audienţei în povestea familiei lui Ian şi Karen.

Ultimul cuvânt: Premiza lui Everyday sfârşeşte prin a fi mai interesantă decât filmul în sine. M-am surprins urmărindu-i pe cei patru copii cum cresc cu mai mare interes decât povestea celor doi adulţi.


Great Expectations

În câteva cuvinte: O ecranizare a romanului lui Charles Dickens, o distribuţie "grea", un regizor veteran şi finanţare BBC - şi cu asta am zis totul.

La 200 de ani de la naşterea domnului Dickens, o adaptare corectă şi de amploarea cuvenită, cu o Helena Bonham Carter excelentă, un Ralph Fiennes memorabil (nici o surpriză în ambele cazuri) şi o Holliday Granger luminoasă (vezi foto şi ţineţi minte numele: a star is born). O poveste care apasă pe toate butoanele cuvenite - nimic surprinzător având în vedere că filmul e regizat de Mike Newell (Four Weddings and a Funeral).

Ultimul cuvânt: Marile speranţe (şi aşteptări) sunt confirmate deşi... Deşi regia e inteligentă, imaginea minunată, iar interpretările actoriceşti (în mare parte) măiastre, această versiune a Marilor speranţe suferă clar la capitolul originalitate.


Ţineţi aproape - va urma.

(6-16 septembrie 2012)



 Toate articolele despre Festivalul de film Toronto 2012
 Toate articolele despre După dealuri
 Toate articolele despre Dans la maison
 Toate articolele despre Amour
 Toate articolele despre Argo
 Toate articolele despre Cloud Atlas


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Corin Toporaş


Alte articole

 Retrospectiva Toronto International Film Festival 2012 - În 30 (şi ceva) de filme şi 3 conexiuni româneşti (III), Corin Toporaş
 Retrospectiva Toronto International Film Festival 2012 - În 30 (şi ceva) de filme şi 3 conexiuni româneşti (II), Corin Toporaş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer