Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dans la maison

Laboratorul dezvăluit - Dans la maison


Film Menu, aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre direcţiile urmărite de François Ozon de-a lungul carierei sale este legată de atingerea unui soi de "superficialitate" de bună calitate, construită pe calapodul filmelor escapiste de gen. Inspirat de regizorii anilor '40 care, la cerinţa marilor studiouri de la Hollywood, erau nevoiţi să abordeze genuri cinematografice foarte diferite între ele, Ozon cultivă în mod voit şi conştient acest tip de versatilitate, pe care o putem regăsi în filme precum 8 femmes (2002), Potiche (2010), dar şi în ultimul lui proiect, Dans la maison.

Ridicând problema legăturii dintre ficţiune şi realitate, povestea evidenţiază relaţia mentor - student dintre un profesor de franceză, Monsieur Germain (Fabrice Luchini), care şi-a ratat şansa de a deveni scriitor, şi un elev neobişnuit de talentat, Claude Garcia (Ernst Umhauer). Twist-ul acestei relaţii vine din faptul că textele pe care Claude i le predă profesorului sunt o relatare literaturizată, plină de ironie, a vizitelor pe care tânărul le face colegului său de clasă, Rapha Artole, pentru a-l ajuta pe acesta din urmă la matematică. Astfel, între profesor şi elev se leagă o complicitate tacită, care devine din ce în ce mai vinovată pe măsură ce Claude pătrunde mai adânc în intimitatea familiei Artole. Aşa cum însuşi filmul o spune într-un schimb de replici, tânărul se transformă într-un fel de Şeherazada voyeuristă care spionează familia Artole pentru a oferi o poveste Sultanului Germain.

Încă din secvenţa de început, subtilitatea unor gesturi precum cel făcut de Germain la întâlnirea cu ceilalţi colegi de catedră ne anunţă că ceea ce privim este rezultatul muncii unui regizor antrenat în filme de artă: Germain dă să aplaude la finalul discursului de început de an al directorului, însă se opreşte încurcat undeva la jumătatea gestului, realizând că are mâinile ocupate cu un croissant. Continuarea acestui moment de ezitare îl surprinde pe Germain ignorând aplauzele colegilor şi plescăind cu poftă înainte de a muşca zdravăn din gustarea pe care cu câteva secunde în urmă o ţinuse delicat într-un şerveţel.

Pe parcusul filmului, pe măsură ce linia dintre ficţiune (textele lui Claude despre familia Artole) şi realitatea efectivă se şterge, rolurile de mentor şi elev devin interşanjabile. Fără să realizeze, lecţiile de scriere creativă şi comentariile critice pe care Germain le face cu privire la eseurile tânărului se golesc de însemnătate, întrucât profesorul devine un simplu personaj al unui conflict mai mare pe care Claude îl regizează abil. Un exemplu în acest sens îl constituie secvenţa în care Germain citeşte un text care relatează sinuciderea lui Rapha Artole. Obişnuit ca relatările literaturizate ale lui Claude să aibă la bază fapte reale şi bulversat de absenţa lui Rapha de la şcoală, profesorul află în urma unei sperieturi zdravene că elevul Artole lipseşte nu pentru că s-ar fi sinucis, ci pentru că pur şi simplu a răcit.

Dincolo de relaţiile de putere care se stabilesc între personaje, perversitatea structurii narative de mai sus constă în faptul că, pe măsură ce creează suspansul specific oricărui thriller, îţi şi dezvăluie mecanismele care îl alcătuiesc şi care îl ţin pe spectator conectat la poveste. Sfaturile pe care Germain i le dă lui Claude în legătură cu textele sale, pentru a-l ajuta să scrie mai bine (cititorul trebuie pus sub presiune, el trebuie să se întrebe în fiecare punct al lecturii "ce urmează să se întâmple?", personajul are încă de la început un scop, şi pentru a-l atinge, el nu se luptă cu antagonistul, ci cu el însuşi, cu o lipsă interioară pe care încearcă să o rezolve etc.) sunt un fel de invitaţie a lui François Ozon în propriul său laborator. Şi după ce ai intrat şi ai observat care sunt instrumentele cu ajutorul cărora regizorul combină abil un thriller uşurel, cu elemente de comedie, nu poţi să nu constaţi că eşti încă foarte prins şi legat emoţional de poveste. Dans la maison este o foarte inteligentă şi amuzantă formă de relaxare a minţii.




 Toate articolele despre Dans la maison


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Luca


Alte articole

 Literatura ca dinamită - Dans la maison, Andrei Gorzo
 Beţia cuvintelor - Dans la maison, Cristina Zaharia
 Fabrice Luchini şi Kristin Scott Thomas, replica franceză a cuplului Woody Allen-Diane Keaton - Dans la maison, Comunicat de presă
 În tainiţele creaţiei - Dans la maison, Mădălina Dumitrache
 Din 3 mai, în cinematografe: Dans la maison, un film de François Ozon, cu Kristin Scott Thomas, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Dans la maison


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer