Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Academia itinerantă Andrei Şerban, Ipoteşti, 2011

Încercăm să-l coborâm pe Eminescu de pe statuia de poet naţional


, un interviu cu

Adevărul, iulie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Regizorul Andrei Şerban (68 de ani) lucrează cu tineri artişti, în nordul Moldovei, încercând o interpretare a versurilor poetului naţional, dincolo de canoanele clasice. Cea de-a III-a ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban" se derulează, începând din 10 iulie până pe 24 iulie 2011, la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu".

Satul Ipoteşti, aflat la 10 km de Botoşani, a fost la început un grup de case pe răzeşia unui călugăr Ipatie, de unde i-a fost dat şi numele. Mai târziu, locul a devenit aproape mitic, văzut prin prisma copilăriei fabuloase a lui Mihai Eminescu, dar mai ales prin universul imagistic al poetului. Ediţia 2011 a Academiei Itinerante "Andrei Şerban" reuneşte la Ipoteşti 70 de tineri actori, regizori şi studenţi din toată ţara şi din Republica Moldova, selectaţi în urma audiţiilor organizate la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, la care s-au prezentat peste 200 de candidaţi.

În jur de 80 dintre ei au fost selectaţi în trei grupe a câte 25 şi, respectiv, 30 de oameni. După ce, în primele grupe, au participat Cezar Grumăzescu şi Ioana Calotă, din a treia serie, cea mai numeroasă - de peste 30 de artişti -, care începe lucrul astăzi fac parte şi Marius Manole, Ana Ioana Macaria şi Răsvana Cernat. Atelierele se desfăşoară în trei serii, sub forma unor module intense de muncă în grup, punctul de plecare şi materialul de studiu fiind opera eminesciană.

"Învăţământul românesc este ruginit"

De exemplu, diverse variante din Glossă, testamentul poetic al lui Eminescu, sunt interpretate în diverse locuri, pornind de la staţia de autobuz din faţa casei, mergând la biserica din ogradă, în curte, în foişor, dar şi în alte spaţii neconvenţionale, ca cimitirul. "Încercăm să-i aducem pe artişti la esenţe, într-un cadru mirific", a spus, ieri, regizorul Andrei Şerban, într-o conferinţă de presă. "Acest spaţiu, vibraţia locului, frumuseţea copleşitoare, toate acestea îi inspiră pe artişti. Încercăm să ne reamintim de ce facem teatru, să redescoperim misterul şi vibraţia primordiale, prezente în teatrul grecesc şi, din păcate, uitate la şcoală", a subliniat regizorul. "Sistemul de învăţământ românesc este ruginit, iată de ce aceşti tineri au nevoie de o gură de aer curat. Acest spaţiu de o poezie copleşitoare îi inspiră pe artişti odată cu obiectele personale ale lui Eminescu, cu evantaiul Veronicăi Micle, cu rândunelele din grădină. De când sunt la New York, eu nu am mai auzit cântând o rândunea", a punctat Andrei Şerban, care a precizat că încearcă să-l descopere pe Eminescu, împreună cu artiştii, dincolo de canoanele clasice şi tradiţionale.

Încercăm să-l coborâm pe Eminescu de pe statuia de poet naţional"

Simona Chiţan: De ce aţi ales tocmai Ipoteştiul pentru ediţia 2011 a proiectului dvs.?
Andrei Şerban: Am ales Ipoteştiul, pentru că există o vibraţie foarte puternică a acestui loc. Am dorit de data aceasta să lucrez exclusiv cu actori sub 30 de ani, simt o dorinţă foarte puternică a tinerilor de a continua să se antreneze la un nivel mai complex şi mai adânc. Lucrând în natură pentru câteva zile, de dimineaţa devreme, de la 6.00 până la 11 noaptea, aproape non-stop, se creează un fel de intensitate de lucru, pe care cei tineri cu energia lor pot s-o susţină. Asta ne-a dat şi nouă, celor mai experimentaţi, o energie nouă. Am lucrat în jurul pădurii şi al casei poetului, cu poeziile lui Eminescu, încercând să le spunem într-un fel cu totul nou, să le spunem altfel decât în tradiţia marilor actori recitatori. Această tradiţie este foarte frumoasă, dar destul de clasică, de aceea am dorit să găsim un nou Eminescu, care să vorbească pentru tânăra generaţie a timpurilor noastre.

S.C.: Este vorba de o latură avangardistă a lui Eminescu?
A.Ş.: Nu, este vorba de latura sa foarte adânc umană, în care Eminescu nu este numai poetul naţiei pus pe soclu. Încercăm să facem un Eminescu viu, să-l scoatem din statuie, să-l facem să vibreze în noi. Suferinţele, disperările, întrebările, speranţele lui Eminescu - toate sunt în noi, sunt foarte umane. Ceea ce este unic este că poetul a reuşit să esenţializeze aceste sentimente într-un fel care-l face să devină universal, încât să ne oglindim în el cu toţii.

S.C.: Programul de la Ipoteşti este cazon, începe de la 6.30 dimineaţa cu exerciţii fizice, iar serile se încheie la miezul nopţii cu lecturi din Zeami. Aţi încercat să-i iniţiaţi pe tineri în teatrul japonez?
A.Ş.: Da, le-am propus artiştilor fragmente din Zeami, din volumul Şapte tratate secrete de teatru Nô, care va apărea în toamna lui 2011 la Editura Nemira. Această carte despre teatrul japonez al lui Zeami, iniţiatorul teatrului No, este pentru mine una dintre cele mai importante cărţi scrise despre teatru, după cărţile lui Stanislavski. Cartea exprimă ceva foarte adânc, o căutare spirituală a actorului, o atitudine care lipseşte cu desăvârşire în educaţia teatrală de astăzi. Actorii au fost foarte atinşi de fragmentele citite, care vorbesc despre floarea tinereţii. Este atât de important ca această floare să fie menţinută la toate vârstele omului, mai ales că ea se scutură, se ofileşte şi dispare atât de uşor. Este important să facem efortul de a o menţine printr-un antrenament continuu, printr-o încălzire a trupului, a vocii, a emoţiilor şi gândurilor, pentru a avea o relaţie armonioasă între toate aceste elemente ale actorului. La 30 de ani descoperim actori cu trupul deja ofilit. E un semnal de alarmă pentru tineri.

S.C.: Aţi criticat starea învăţământului românesc într-o conferinţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Vă menţineţi aceste păreri?
A.Ş.: Da, mi-am creat din cauza acestor afirmaţii foarte mulţi duşmani printre profesorii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Cei din consiliul profesoral, la propunerea să mi se ofere titlul de Doctor Honoris Causa, au avut reacţii foarte dure, deşi eu am absolvit această facultate, am primit acest titlu de la universitatea din Cluj şi îl voi primi şi de la cea din Iaşi. Însă şi rectorul, şi decanul, şi mai multe voci din consiliul de la Bucureşti au spus: "Doar peste trupul nostru acest om va intra în această şcoală". Din păcate, s-a creat o mare animozitate, pentru că am afirmat că învăţământul românesc este defectuos. Nu am vrut să jignesc pe nimeni, însă toată lumea ştie asta, deşi poate nimeni nu are curajul s-o spună. Eu vin dinafară şi simt cât de nepregătiţi sunt tinerii. Actorii ies din şcoală pe bandă rulantă, nimeni nu se ocupă de ei individual. Cum poţi să te ocupi de o cantitate atât de mare de absolvenţi? Nu ai cum! Din păcate, s-a ajuns aici din lăcomia de a avea cât mai mulţi studenţi. Tocmai de aceea, atelierul pe care-l fac încearcă într-un mod foarte modest să suplinească ceea ce şcoala nu are cum să le dea tinerilor actori.

S.C.: Ce înseamnă această Academie Itinerantă care vă poartă numele?
A.Ş.: Am o tradiţie destul de bogată de ateliere, primul a început în 2004, la Arad, cu foarte mulţi tineri actori din toată ţara. Am lucrat de la început în afara locurilor teatrale obişnuite, în păduri, în curtea unui castel, căutând să găsim spaţii inedite pentru antrenamentul tinerilor artişti. Am fost la Sfântu Gheorghe, apoi s-a înfiinţat Academia Itinerantă, în 2007. A fost ideea Corinei Şuteu, director al Institutului Cultural din New York, ea a inventat acest titlu, la care m-am supus benevol. Am făcut spectacolul Spovedanie la Tanacu, în cadrul acestor workshopuri.

S.C.: Dintr-un asemenea atelier s-a născut spectacolul Spovedanie la Tanacu.
A.Ş.:
Dramatizat după cartea Tatianei Niculescu Bran, am avut bucuria să facem în acest spectacol un gen de teatru foarte rar realizat în România: teatru documentar, bazat pe un caz real. Pentru noi acest spectacol a însemnat foarte mult. L-am lucrat în Munţii Apuseni, la Plop, unde ne-am refugiat cu toţii pentru două săptămâni, pentru a uita de oraş şi de obiceiurile teatrului convenţional. Am jucat acest spectacol la "La MaMa", unde a fost foarte bine primit de publicul de avangardă din "down town New York". Am adus ulterior acest spectacol la Odeonul bucureştean, după care l-am dus şi la Paris. Aici am jucat în prezenţa lui Peter Brook, care a fost realmente entuziasmat. El a declarat că acest gen de spectacol continuă într-un fel tradiţia teatrului său, a spaţiului gol. După Tanacu, am făcut un workshop la Horezu şi la Hobiţa, despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, în care erau implicaţi ca dramaturgi George Banu şi Tatiana Niculescu Bran.

Laborator interdisciplinar

Proiectul Academiei Itinerante Andrei Şerban, iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, director al ICR New York, şi aflat acum la a III-a ediţie, este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a celebrului regizor, stabilit din 1971 la New York. Regizorul, în vârstă de 68 de ani, a montat teatru şi operă în 39 de ţari ale lumii.

Academia Itinerantă Andrei Şerban are loc în 2011 la Ipoteşti, ca urmare a unui parteneriat cu Institutul Cultural Român, ICR New York şi Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava al Teatrului Naţional Bucureşti. Participanţii sunt invitaţi de pe 10 pe 24 iulie 2011 la o explorare concentrată, creându-li-se un mediu propice pentru munca de laborator ce constă în exerciţii de concentrare, coordonare şi de creaţie în grup. Academia şi-a propus să reunească actori, regizori, scriitori şi artişti vizuali.

Curtea de la Ipoteşti în care se desfăşoară atelierul are peste 3 hectare jumătate, şi include casa memorială, cele două biserici, cimitirul cu mormintele părinţilor şi ale câtorva fraţi ai lui Eminescu, foişorul, livada şi spaţiile de cazare, aproape de lacul şi codrul de poveste regăsite în poeziile eminesciene. Înfiinţat în anul 1992, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, include casa memorială a familiei Eminovici, biserica de familie şi biserica nouă. Muzeul Mihai Eminescu, Biblioteca Naţională de Poezie şi Casa Papadopol sunt alte trei obiective realizate la Ipoteşti în perioada 1992-2000.




 Toate articolele despre Academia itinerantă Andrei Şerban, Ipoteşti, 2011


0 comentarii

Spacer Spacer