Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  După dealuri

Minimalism bine temperat - După dealuri


Tribuna, decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După dealuri este un "film de autor" de Cristian Mungiu, inspirat din romanele-reportaj ale Tatianei Niculescu-Bran ce au ca subiect intens mediatizatul "caz Tanacu": la o mănăstire din Moldova, o tânără recalcitrantă moare, după ce preotul şi maicile o imobilizează, ca urmare a purtării sale violente. Regizorul a declarat de la bun început că filmul său e altceva decât un documentar ce "ecranizează" întâmplările, încheiate tragic, de la Tanacu.


În film, două tinere fete care au crescut împreună la orfelinat se reîntâlnesc. Între timp, una din ele - Voichiţa (Cosmina Stratan) - e pe cale să devină o "făptură nouă", nota bene!, prin asumarea unei "experienţe ecleziale" (deprinzând, încetul cu încetul, taina spovedaniei, a împărtăşaniei), nu "religioase" (de tip pietist). Pare că şi-a găsit pacea în viaţa de obşte a unei mănăstiri, unde se nevoieşte cu "postul şi rugăciunea" (în limbaj "progresist": este spălată pe creieri). Cealaltă - Alina (Cristina Flutur) - se întoarce la prietena ei din România după ce lucrează o vreme în occident (pe care personajul preotului din film îl consideră "cam căzut de la dreapta credinţă"). Acum a găsit de lucru pentru amândouă pe un vapor. Voichiţa însă pare să asculte de o "altă lege" (după ce a descoperint bucuria comuniunii euharistice, îmbisericindu-şi mintea), pe care "revoltata" Alina nu o poate pricepe. Una pare să fi câştigat (cel puţin deocamdată) lupta cu  singurătatea. Cealaltă, nedusă aproape deloc pe la biserică, încă se războieşte cu "urâciunea pustiirii". După ce tulbură exagerat de mult slujbele şi rânduiala din mănăstire, este internată câteva zile într-un spital de psihiatrie. Acolo e sfătuită să se reîntoarcă la mănăstire pentru "că are mai multă linişte". Devenind tot mai agresivă, maicile o leagă de o scândură foarte asemenea unei cruci şi, câteva zile mai târziu, moare.


Sub aparenta sa "obiectivitate", După dealuri ascunde profunzimi de apolog ce ating dimensiunea euharistică a existenţei umane. Rugăciunile pe care preotul (Valeriu Andriuţă) - cu duhul blândeţii - le citeşte Alinei (în vederea îndepărtării "duhurilor necurate"), canonul pe care i-l dă (mătănii, post negru), lectura îndreptarului de spovedanie în grupul de maici, interdicţia femeilor de a pătrunde în altarul unei biserici ortodoxe, "icoana făcătoare de minuni", permanentele raportări la despătimire, la "vieţuirea bineplăcută lui Dumnezeu", la importanţa de a-ţi cunoaşte şi spovedi toate păcatele etc. par - pentru privitorul agnostic, certat cu (sau indiferent faţă de) credinţa bisericească - desuete, încifrate, obscure, inutile sau ilare. Ca tot ce ţine de religie. La final însă, aproape întreaga obşte (care, departe de a fi ostilă şi indiferentă faţă de soarta recalcitrantei, se roagă până în ultima clipă pentru despătimirea ei) ajunge sub incidenţa legii lumeşti. Preotul şi câteva maici cad sub felurite acuzaţii ale Poliţiei şi urmează a fi anchetaţi de Procuratură pentru "privare de libertate". În aceste clipe, Voichiţa trece prin momente de confuzie, de îndoială. Filmul lui Mungiu nu exprimă însă zădărnicia jertfei Mântuitorului (a cărei icoană, într-unul din ultimele cadre, priveşte - de pe catapeteasma bisericii - atât personajele, cât şi spectatorii), ci, eventual, greutatea pe care o întâmpinăm noi, oamenii, de a ne asuma până la capăt jertfa Sa, atunci când am ales - asemenea Voichiţei - "calea cea strâmtă" a pocăinţei.


Privit mai atent, După dealuri transmite fiorul acestei răscolitoare mărturii de credinţă. Filmul (care nu este - nici în această privinţă - ilustrativ şi artizanal, ci expresiv, bogat în sugestii) încarcă spectatorul cu o neîntreruptă şi stranie stare de tensiune, cu o emoţie pe care ţi-o strecoară în suflet doar întâlnirea cu capodopera. Sau cu poezia - tot una, care este însuşi limbajul experienţei bisericeşti, al Ortodoxiei. Expresivitatea imaginii (Oleg Mutu) şi scenografiei (Călin Papură, Mihaela Poenaru) recuperează o anume plasticitate cu care filmul românesc nu s-a mai întâlnit de ceva vreme. Dialogurile şi interpreţii (toţi, fără excepţie) transmit o reconfortantă senzaţie de firesc, iar montajul (Mircea Olteanu) conferă poveştii un dinamism de thriller.


S-a spus că După dealuri pune societatea românească, o dată mai mult, într-o "lumină proastă"; că obedienţa regizorului faţă de "corectitudinea politică" a occidentului e scandaloasă; că e "blasfemiator"; că aduce în discuţie lucruri ce nu se cuvin abordate (ca şi cum ar exista, într-adevăr, teme şi subiecte tabu ­- şi se vede că ele există, pentru unii) ş.a.m.d. După vizionarea primelor teasere, am ştiut că După dealuri nu va fi nici dulceag-sentimental, dar nici grotesc-licenţios. Viziunea minimalistă, bine temperată, a lui Mungiu îl lasă pe privitor să-i desluşească miezul, tâlcurile ascunse. Pentru că, aşa cum "după dealuri" se află - în funcţie de perspectivă - fie mănăstirea (unde cei ce vieţuiesc după învăţătura Bisericii îşi vin în fire), fie lumea (pluralistă, liber-cugetătoare, semeaţă), la fel şi drama filmului - asemenea parabolelor hristice - este percepută diferit, potrivit aşezării duhovniceşti a fiecărui spectator în parte.





 Toate articolele despre După dealuri


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 După dealuri de la Festivalul de film newyorkez de la Lincoln Center, Roxana Pavnotescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri, Marian Rădulescu
 După dealuri - proiecţie specială @ cafeneaua culturală , Marian Rădulescu
 Posibilităţile lui Mungiu - După dealuri, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre După dealuri


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer