Combinări de n luate câte k - Iluzii

Într-o scrisoare autobiografică din 1924, Luigi Pirandello se confesa: "Eu cred că viaţa e o foarte tristă bufonadă, deoarece simţim în noi - fără să putem şti nici cum, nici de unde - nevoia de a ne amăgi mereu pe noi înşine, prin crearea spontană a unei realităţi (câte una pentru fiecare şi niciodată aceeaşi pentru toţi), care se dezvăluie, rând pe rând, zadarnică şi iluzorie. Cine a înţeles jocul nu mai reuşeşte să se amăgească; dar cine nu mai reuşeşte să se amăgească, nu mai poate să aibă gustul şi nici plăcerea de a trăi."

Relativitatea, existenţa ca un joc confuz, cu emoţii difuze, au constituit elemente de bază pentru textul dramatic al tânărului scriitor rus, Ivan Vârâpaev. Născut în 1974, în Irkutsk, Siberia, este un autor reprezentativ pentru mişcarea "Noua dramă rusească", fiind premiat în Rusia ("Masca de Aur"), Veneţia şi Varşovia. Textele sale sunt montate şi jucate, cu succes, în Rusia, Germania, Franţa, Italia şi Polonia.

Piesa Iluzii, tradusă în limba română de Bogdan Budeş, a suscitat interesul regizorului Cristian Juncu. Acesta a regăsit tema relativităţii (prezentă în viaţa oricărei fiinţe umane) şi a racordat-o la contemporaneitate, convertind ideile scriitorului rus în emoţii. A distribuit, în spaţiul scenic, fascicolul de semnificaţii degajate de textul dramaturgic cu ajutorul a patru actori tineri.

Poveştile a două cupluri căsătorite, de peste 50 de ani, amestecă amărăciunea cu savoarea, pasiunea cu moartea, loialitatea cu trădarea, adevărul cu ficţiunea, speranţa cu disperarea, devoalând, în aceste combinări, iluziile acestor personaje. Stilul narativ este fragmentat, bazat pe o înşiruire de monologuri, impuse de memoria involuntară a personajelor. Adesea, non-acţiunea din spectacole naşte dificultăţi pentru receptarea textului. De aceea, regizorul a construit spectacolul sub forma unei sesiuni dintr-o terapie de grup, invitând şi publicul spectator să-şi formuleze propriile întrebări despre iubire. Iluzii este un text ce camuflează drama în comedie sentimentală.

Cei patru actori: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Ada Simionică şi Theo Marton împărtăşesc publicului poveştile lui Albert, Margaret, Sandra şi Denny, fiind aşezaţi comod pe un "divan". Pornind să desluşească ce este dragostea adevărată, se izbesc cu voioşie de paradoxurile vieţii. "Inventarul" discursurilor scenice cuprinde două cupluri, trei decese şi mii de cuvinte despre iubire.

Secvenţele se succed în conformitate cu memoria involuntară, ce reactualizează experienţele unor existenţe trăite, prin intermediul amintirilor. Ada Simionică deschide seria monologurilor, avertizând, parcă, publicul de onestitatea sa: "Aş vrea să vă spun despre..."

Relatarea trece prin psihologia naratorilor, de aceea adevărul devine ficţiune ori speranţa se transformă în disperare. Tânăra actriţă afişează o sensibilitate discretă, transferând spectatorilor emoţia naturală a trăirilor dramatice, pendulând între cele două explicaţii oferite de personaje (Denny şi Sandra) despre esenţa reuşitei unei relaţii de lungă durată. Cele două afirmaţii cu valoare de aforism - "Dragostea adevărată este dragostea reciprocă." (Denny) şi "Dragostea adevărată este cea neîmpărtăşită." (Sandra) - sporesc şi mai mult relativitatea.

Lanţul amintirilor este spontan, imprevizibil. Irina Velcescu face treceri bine controlate între caracterizările comico-dramatice, transferând către spectatori fiorul ambiguităţii şi îndoielii.

Un interpret matur este Theo Marton. Abordează un stil sobru în portretizările dificile şi puternice. Expresia spiritualizată a privirilor calme şi visătoare ajută spectatorul să digere poveştile cvasi-mistice de factura celor scrise de Paulo Coelho din textul Iluziilor.

Un veritabil gag-man se dovedeşte a fi Vlad Zamfirescu, etalând inventivitate comică în abordarea partiturii. Lui îi revine sarcina de a atrage atenţia spectatorilor că participă la devoalarea unor iluzii şi creează mici breşe de haz.

Aşa cum Pirandello a încercat prin unele texte dramatice (Şase persoanje în căutarea unui autor) să demonstreze că intensitatea vieţii înlătură artificiul teatral, aşa a încercat regizorul Cristi Juncu să arate că teatralitatea ar putea sufoca piesa.

Spectacolul prezentat la Teatrul Act este o plimbare printr-o sală a oglinzilor deformatoare, a iluziilor.

Iluzii, de Ivan Vârâpaev
Traducerea: Bogdan Budeş
Regia: Cristi Juncu
Cu: Vlad Zamfirescu, Theo Marton, Ada Simionică, Irina Velcescu
Durată: 110 min
O producţie Teatrul ACT şi Asociaţia Culturală Catharsis.