Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Autenticitatea şi mitul. Pasărea măiastră - Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase la festivalul Undercloud, 2014


septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiam foarte multe despre viaţa Mariei Tănase înainte de a vedea spectacolul Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase la festivalul Undercloud, 2014. Ascultasem câteva cântece interpretate de ea şi voiam, de fapt, să aflu contextul în care au apărut şi să înţeleg astfel de unde le venea forţa (Ciuleandra), pofta de viaţă (Bun îi vinul gurghiuliu), gravitatea (Cine iubeşte şi lasă), parfumul lumii de altădată (Nunta ţigănească)...

Spectacolul conţine şase dintre melodiile Mariei Tănase. Mirela Pană, actriţa care o interpretează, are o voce puternică, pătrunzătoare, foarte apropiată ca timbru de cea a cântăreţei. Nu ascultasem niciodată melodiile live: dacă acestea au un efect puternic şi înregistrate, ei bine, la spectacol, în interpretarea Mirelei Pană, ele au fost de-a dreptul răscolitoare.

Partea de documentar a spectacolului creează o puternică impresie de autenticitate. Însemnările Mariei Tănase alternează cu melodii, fragmente de interviu, filmări din concerte, mărturii ale apropiaţilor ei. Se conturează astfel un univers, treptat, din frânturi. Spectatorul are acces atât la lumea interioară a interpretei (prin scrisorile sale, prin fragmentele din jurnal), dar şi la perspectiva altora asupra persoanei şi muzicii ei. Niciun cuvânt din spectacol nu este adăugat sau modificat, totul este luat direct din documente. Regizoarea Carmen Lidia Vidu s-a apropiat foarte mult de realitate. De ficţiune nu se poate vorbi decât în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei textelor şi alegerea modului de a le interpreta. Pentru că rezultatul este tot un construct, o imagine interpusă între realitate şi spectatori.

Se conturează astfel o imagine a unei Maria Tănase surprinsă mai ales în momentele sale de maximă încordare emoţională. Interpreta care se simte acasă şi trăieşte cu adevărat numai la teatru. Soţia care îşi cere iertare soţului într-o scrisoare sfâşietoare, iar în alta, le explică rudelor testamentul său. Femeia care îşi mărturiseşte singurătatea. Artista care trece de la luxul ţinutelor de scenă la cererea demnă (dar din care se înţelege disperarea) pentru un ajutor financiar de la stat.

Există însă şi însemnări comice sau ludice care arată, cu multe prospeţime, cine a fost omul Maria Tănase şi în momentele obişnuite ale vieţii sale, nu doar în cele intense. De exemplu, povestea primelor oferte de colaborare (şi felul în care a evitat să poarte nişte costume sumare, împodobite cu pene) sau descrierea copilăriei în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti. Interviurile cu Maria Tănase în care aceasta descrie modul său de lucru sunt unele dintre momentele pe care le-am apreciat cel mai mult la spectacol. Ea povesteşte felul în care mergea prin satele româneşti, culegând melodii populare şi aşteptând o perioadă înainte de a le interpreta pentru a le înţelege cu adevărat.

Pe de altă parte, o opţiune regizorală discutabilă este alegerea ca actriţa să citească toate însemnările Mariei Tănase şi ca, astfel, în afară de melodiile interpretate, ea să nu comunice niciodată direct cu publicul. Între ea şi spectatori se află mereu distanţa textului. Deşi spectacolul evocă multe situaţii-limită, gravitatea cu care Mirela Pană citeşte aproape toate textele şi tonul cutremurător similar celui din Cine iubeşte şi lasă nu par, în toate cazurile, justificate, cel puţin nu mereu la această intensitate.

Descrierea spectacolului, de pe site-ul de la Godot Cafe Teatru, unde acesta este invitat în stagiunea 2014, menţionează că "îţi dezvăluie o altă faţă a Mariei Tănase, departe de personajul mediatizat." Într-adevăr, autenticitatea documentelor prezentate, emoţia adâncă din textele Mariei, suferinţa care răzbate din ele aduc mai aproape de spectatori latura intimă a cântăreţei. Cu toate acestea, aş fi preferat ca un spectacol despre "pasărea măiastră" a muzicii româneşti să nu adâncească şi mai tare mitul. Aşa cum aproape fiecare spectacol (sau eveniment, carte, documentar etc.) despre Eminescu alunecă ori în zona genialităţii sale, ori în cea a picanteriilor sau a decăderii sale, şi acest spectacol despre Maria Tănase creează o aură în jurul cântăreţei şi schimbă un piedestal cu un altul.

Spre deosebire de Eminescu, nu exista deja un clişeu al Mariei Tănase ca talent măcinat de suferinţă şi abandonat în momentele dificile. Aceste informaţii pe care piesa le aduce sunt, într-adevăr, noi publicului larg, revelatorii, dar ele sunt o selecţie din mulţimea de documente autentice pe care realizatorii spectacolului le-au parcurs. Şi tocmai această selecţie operează încadrarea în stereotip. Geniile şi talentele cu personalitate dilematică. Oamenii contrariilor care au suferit, nefiind înţeleşi, sprijiniţi de societate. Mozart, Eminescu, Virginia Woolf, Sylvia Plath, Edvard Munch, Vincent van Gogh...

Bineînţeles că stereotipul nu este cu totul fals. Elementele din vieţile artiştilor pe care se bazează sunt reale. Astfel, nu am de reproşat spectacolului decât construirea unei imagini uşor aureolate, uşor clişeice. În cazul Mariei Tănase, termenul folosit în spectacol nu este nici geniu, nici talent, ci har. Termen pe care ea însăşi îl foloseşte spre a-şi descrie abilităţile, dar care reprezintă şi accentul pe care îl pun realizatorii spectacolului prin includerea acestui element şi prin decupajul făcut.

Totuşi, pot afirma despre Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase că este un spectacol bun, emoţionant şi care excelează şi prin autenticitatea documentelor (video, audio, scrise) pe care le conţine. Am rămas, dincolo de uşoarele exagerări şi de tonul dramatic pe care uneori nu îl mai puteam crede, cu impresii puternice. Sunt efectul pătrunderii aproape intruzive în intimitatea cuiva, surprinzându-l în durerea şi singurătatea sa. Descoperindu-l în momentele sale intense, inclusiv cele de glorie şi pasiune. Prin fragmentele de document variate care au fost folosite, spectacolul creează o imagine de caleidoscop asupra Mariei Tănase, iar numitorul comun al componentelor caleidoscopului este intensitatea. Mai pe scurt, spectacolul tulbură, aducând publicului un personaj fascinant. Şi e de văzut.




 Toate articolele despre Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Monica Ploeşteanu


Alte articole

 Artistul şi vocile deposedării - Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase, Beatrice Lăpădat
 Teatrul independent era mai tonic acum 5-6-10 ani. Se făceau spectacole mai puternice - Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase, Alina Neagu, un interviu cu Carmen Lidia Vidu
 Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tanase, în premieră la Godot Cafe Teatru, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer