februarie 2013
Rocker
În noul lungmetraj semnat de Marian Crişan, Victor - un rocker de patruzeci şi cinci de ani, văduv - încearcă să facă faţă resposabilităţilor pe care le are faţă de fiul său, Dinte, solist în formaţia orădeană Iguanele. Responsabilităţile, însă, nu ţin de asigurarea unei educaţii cît mai bune, ci de procurarea drogurilor. Dinte e dependent de heroină, iar tatăl său face eforturi să i-o ofere.
 
Ca premisă a istoriei de pe ecran, exploatarea părinţilor de către copii e o idee bună. Încercarea de a portretiza viaţa de rocker, la fel, poate duce la ceva deosebit, mai ales cînd la mijloc e şi consumul de droguri. Şi, într-un final, abordarea unor subiecte de acest gen (rockeri, heroină, testarea limitelor umane) trasează o apropiere de marginal, de ceea ce este distant şi, astfel, Rocker - programatic măcar - se învecinează cu demersul anterior al lui Marian Crişan, Morgen.
 
Problemele apar, însă, în transformarea acestor premise în reprezentări operante. Ideile pe care filmul le susţine nu sînt rezultatul elaborării coerente de situaţii de viaţă - de exemplu, nicio clipă tatăl nu ia în calcul posibilitatea de a-şi interna fiul într-o clinică de dezintoxicare. Aceste idei sînt doar propte care să susţină un parcurs diegetic anemic, cu personaje unilaterale - fiul este un ipocrit, tatăl este un martir, dealerii de droguri par mai degrabă contrabandişti de echipamente sportive - între care se nasc neînţelegeri tratate superficial, incapabile să re-armonizeze credibil personajele sau să propună vreo soluţie deosebită din punct de vedere dramatic. În loc să urmărim pe ecran personaje solide, care se dezvoltă armonios în relaţie cu un mod de viaţă corespunzător staturii lor, filmul oferă o sumedenie de situaţii bizare, chestionabile din punct de vedere logic (date fiind circumstanţele sociale în care găsim personajele), situaţii care par mai degrabă rezultatul unei obligaţii asumate de autor: aceea de a arăta că relaţia cu drogurile va pune consumatorul în posturi umilitoare, dar muzica poate duce la o reconciliere salvatoare (una momentană, măcar, în frenezia rock, o frenezie care uneşte spiritele).
 
În prima secvenţă a filmului, Victor se află într-o staţiune montană din apropierea municipiului Oradea. Probabil la Stâna de Vale. Fură o pereche de schiuri pe care va încerca apoi să o vîndă (fără succes) cu 100 pînă la 250 de lei. E puţin bizar că alege să fure aceste schiuri avînd în vedere că furtul trebuie să îl fi costat în jur de 150 de lei - preţul benzinei pînă în staţiune şi înapoi. În secvenţa a doua Victor încearcă să vîndă schiurile într-o parcare subterană a unui mall. Locul nu e propice unei astfel de întreprinderi, parcările sînt mai degrabă locuri de încăierare, furturi sau crime, locuri din care vrei să pleci cît mai repede (locuri spre care te îndrepţi fiindcă vrei să porneşti undeva), astfel că e puţin probabil să doreşti să dai peste o persoană agasantă care încearcă să vîndă ceva. Şi ca umilinţa să fie evidentă, Victor insistă să propună schiurile potenţialilor clienţi pînă în clipa în care mai că ajunge să fie înjurat. În a treia secvenţă, Victor e acasă, înainte de culcare, invocă divinitatea şi o roagă să-l aducă pe fiul său pe calea cea dreaptă.
 
Aceste secvenţe trebuie să arate spectatorului faptul că Victor e un personaj disperat, dezorientat. Arată acest lucru, însă cu preţul artificializării peliculei. Pas cu pas, filmul va înfăţişa o serie de situaţii care să reprezinte cîte o faţă a umilinţei, rezultatul mizeriei în care se scaldă societatea în genere şi în care însăşi societatea îi menţine pe unii dintre cei care greşesc (apelînd la droguri). Astfel, ajungem să asistăm la un iureş de situaţii în care Victor e umilit: de dealerii de droguri care îl pun să înnebunească, să dea din cap ca rockerii, de fiul său care îi vinde maşina şi care îl exploatează la maxim (tati, păpica îi va cînta Dinte atunci cînd va rămîne fără combustibil), de prietena care îl doreşte mai mult pentru confortul de a nu merge acasă pe jos. Ca şi cînd toate acestea nu ar fi fost suficiente pentru a înţelege cum stă treaba cu umilinţa, Victor e pus să treacă printr-un gard, pe burtă, în zăpadă, pentru a-şi îndeplini munca de zilaş alături de un topograf.
 
La final, unul dintre prietenii lui Dinte amestecă drogurile cu alcoolul şi leşină în baie. Victor sună la serviciul de urgenţă, însă cei de acolo refuză să trimită o salvare (greu de crezut că aşa ceva s-ar putea întîmpla chiar şi într-o ţară de mîna a doua, cum e România), replica lui Victor fiind: "Ce, noi nu sîntem oameni?" Într-un film, dacă personajele sînt doar nişte obiecte, nimeni nu le mai recunoaşte calitatea de om şi reacţionează ca atare. Sau poate că e o replică adresată Occidentului (unul care e impresionat-oripilat de mizerie, anacronism şi deznădejde), o replică similară plăcuţei aşezate pe poarta de intrare în mănăstirea din După dealuri.

Regia: Marian Crişan Cu: Dan Chiorean, Alin State, Ionuţ Nicolae, Ofelia Popii, Crina Semciuc

4 comentarii

  • De data asta
    [membru], 28.02.2013, 20:55

    De data asta, citindu-vă, n-am mai avut senzația (ca în cazul cronicii la "După dealuri") că-l aud pe Puiu. De data asta am avut senzația că-l aud pe CTP pe tema "Aurorei" lui Puiu.

    Apropo de asta, și apropo de umilirea repetată a protagonistului, ea nu e mult mai repetată decât era în "Moartea domnului Lăzărescu". iar apropo de faptul că, în calitate de hoț, personajul nu se comportă "logic", ei bine, personajul nu e un hoț profesionist - nu există niciun indiciu (ba din contră) cum că furtul cu sânge rece i-ar sta în fire.

    O criticâ rău voitoare și - în cea mai mare parte a ei - extraestetică.

    • RE: De data asta
      [membru], 01.03.2013, 07:38

      nu pot să spun că îmi pare rău că nu văd cai verzi pe pereţi neo-neorealişti în acest film, pentru a ridica Rocker măcar la nivelul lui Morgen. în ceea ce priveste estetica, dat fiind conţinutul filmului, dată fiind structura sa ideatică şi cursul logic al evenimentelor, mi-e teamă că Rocker nu depăşeşte nivelul glumiţei (încercării autorului de a fi autoironic) despre cadrele lungi pe care le folosesc cineaştii noului val. cred că sînt atîtea probleme în construcţia poveştii filmului, încît povestirea (de la prim planurile pe chipul lui Dinte, la privirea de sus spre trecerea lui Victor prin gard) întăreşte neîmplinirea proiectului.

      nu am pus niciunde în balanţa furtul schiurilor cu logica unui hoţ profesionist. dimpotrivă, am subliniat faptul că e absurdă încercarea sa de a fura şi de a vinde schiurile avînd în vedere faptul că banii erau importanţi pentru Victor şi că trebuia să investească în furt o sumă aproximativ egală cu un maxim pe care l-ar fi putut obţine. şi atunci de ce să facă asta? poate că o face pentru că autorul vrea să arate (cu orice preţ) că e dezorientat...
      pe la mijlocul filmului Victor merge la o benzinărie, dă să alimenteze, dar vede maşina poliţiei şi pleacă. probabil că ar fi vrut să fure şi benzină (şi poate că după schiuri a mers cu benzină furată)... ca autor, de ce ai dori să sugerezi aşa ceva spectatorilor, cînd orice benzinărie are camere pe fiecare pompa şi nu ai cum să furi benzină fără să fii prins?

      cît priveşte asemănările dintre umilirea lui Lăzărescu şi umilirea lui Victor, cred că e ca şi cum aţi spune că formaţia Holograf seamănă cu Pink Floyd. sigur, ambele formaţii cîntă rock.

  • Chibiț
    [membru], 01.03.2013, 10:52

    Atunci când spuneți că Victor "investește în furt", sugerați în continuare o anumită premeditare, un anumit sânge rece, o anumită capacitate de calcul. De-aceea m-am simțit dator să vă amintesc că nu e un hoț profesionist. Cuvântul "dimpotrivă" din reply-ul dvs. n-are nicio logică. (Mă rog, nu e singura problemă - aveți acolo inclusiv un dezacord între subiect și predicat.) Care e, de fapt, problema? Poate că, atunci când pleacă spre stațiune, Victor nu știe că vrea să fure, ci doar că vrea să evadeze pentru câteva ceasuri. Poate își imaginează vag că va fura ceva mai scump de 150 lei. Poate că Marian Crișan și-a permis o licență geografică și stațiunea e mai aproape de oraș. Oricum, ceea ce faceți dvs. aici nu e critică de cinema, ci (vorba lui Puiu despre CTP) chibițare răuvoitoare.

    • RE: Chibiț
      [membru], 01.03.2013, 15:18

      domnule Gorzo,
      diferenţa dintre noi doi e că eu ştiu că mai am multe de învăţat!

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus