Modul de lucru din Pescuit sportiv, filmarea la persoana întîi, e prezent aici doar ca mijloc de operare în vis, ochii lui Toni - personajul central în scurtmetrajul Lord, care îşi păstrează şi aici ocupaţia de antreprenor ilicit de animale de companie - fiind mijlocul prin care spectatorii participă la obsesia lui; una ce îşi are izvorul într-un vis misterios în care iubita lui se regăsea într-o postură biblică. Întregul scurtmetraj Colivia e re-aşezat în filmul de faţă: povestea e interpretată de alţi actori (tatăl, Nelu Mihăeş, este jucat acum de Gheorghe Ifrim, Ioana Flora e mama, Ileana, copilul e jucat de Dan Hurduc) şi e uşor nuanţată, încît să se potrivească noului context. Interpreţii din scurtmetrajul realizat în 2010 întruchipează acum o altă familie, una de intelectuali; Clara Vodă şi Adrian Titieni dau viaţă familiei Lazăr, Nicole şi Mihai - el fiind profesor şi administrator de bloc.
Domestic cucereşte printr-o relatare cît se poate de umană a unor situaţii de familie care merg de la banal (familia Mihăeş) la excepţional (familia Lazăr). O masă de Crăciun alături de familia Mihăeş, problema porumbelului rănit, micile şmenuri făcute de Toni şi pierderea fiicei de către soţii Lazăr. Istoriile conţin acele mici amănunte care dau autenticitate caracterelor surprinse pe ecran (autenticitatea e întărită şi de familiriaritatea existentă între spectator şi personaje, fiindcă personajele au o istorie documentată în alte ficţiuni deja existente). Mişcările largi, delirul verbal, în acord cu alcoolul care curge gîrlă sau cu apucărurile specifice unei meserii practicate de personaj - obişnuinţa de a vorbi cu clienţii toate neroziile cotidiene, la modă - îl fac recognoscibil pe taximetristul Nelu. O anumită reţinere, de etichetă, plus dorinţa de a fi împăciutor, raţional, într-un mediu - blocul - în care se întîlnesc multe specii umane - i se potrivesc lui Mihai. Intuiţiile în relaţie cu aproapele din film (prin anumite vorbe, Nicole îi arată lui Mihai că îl cunoaşte de o viaţă), acele gesturi care exprimă durerea sau speranţa, modul în care autorul se întoarce către spectatori şi construieşte o critică a iresponsabilităţii părinteşti, aceste frînturi de realitate sau aceste gînduri de poveste rostite de către autor cu căldură şi cu respect amplifică normalitatea redată de film.
Respectul e vizibil în modul în care - întotdeauna cînd e o situaţie critică - autorul ştie să nu-şi agreseze personajele. Cînd Mihai o provoacă pe noua sa iubită la o joacă amoroasă, sau cînd Mihai o vizitează, la final, pe fosta sa soţie, care, copleşită de emoţie, începe să plîngă, autorul ştie să se suspende, să se pună între paranteze. Între el şi întîmplarea de pe ecran lasă la vedere o ramă (cadrul uşii, de exemplu), încît să fie explicit subliniată privirea cinematografului spre personaje: rama care încadrează evenimentul din faţa camerei e o atenţionare adresată spectatorului, să ştie că priveşte o înregistrare intermediată de un obiect tehnic; rama este o barieră, un exerciţiu autoreferenţial prin care e aşezată o distanţă suficient de mare între privitor şi întîmplare încît moralizarea sau indiscreţia să fie eliminate.
Din punct de vedere conceptual, Domestic e un film bun. Dar nu sînt izbutite toate aspectele acestui proiect. Corespondenţele între proiectele semnate de Adrian Sitaru, etica privirii auctoriale, ochiul critic în relaţie cu propriul parcurs cinematografic, faptul că povestea propriu-zisă este cît se poate de fericit adusă pe ecran - planurile secvenţă fiind preferate de autor -, tonul degajat şi simplitatea relatării, toate aceste reuşite se lovesc necontenit de imagine. Problema dificil de neglijat a acestui film - dincolo de mici disonanţe interpretative, uşor de trecut cu vederea într-un film atît de relaxat - e imaginea (digitală). Contrastul e atît de puternic, culorile sînt atît de vii, imaginea e atît de curat-luminoasă, încît ai impresia că urmăreşti un film de televiziune pe un ecran LED uriaş, într-o sufragerie uriaşă. Adică urmăreşti ceva artificial faţă de ceea ce reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) experienţa cinematografică.