Steven Spielberg, autor de film

În prima parte a carierei sale, pînă la Jurassik Park, Spielberg nu a realizat filme scumpe (după standardele actuale, cel puţin). Însă cele mai multe au avut succes de casă uriaş, unele dintre ele - Jaws, E.T. - stabilind recorduri mondiale de încasări în anii în care au fost lansate. Cheia reuşitei lui Spielberg e de găsit în ştiinţa lui de a îmbina elementele Noului Hollywood - poveşti simple, cu oameni obişnuiţi care duc o viaţă cît se poate de normală după noile reguli (Crissie Watkins pleacă de la o petrecere pentru a înota, dezbrăcată, în ocean - în Jaws; sub şantajul soţiei sale, Clovis Plopin evadează dintr-o închisoare din Texas pentru a o ajuta să îşi recupereze copilul, în Sugarland Express) - însă pînă la un punct, punct din care lucrurile decurg conform schemei narative clasice care are drept final o restabilire a ordinii sociale prin pedepsirea celor care au greşit, fie rechini, fie oameni.

O formă concisă a orientării cinematografice a lui Spielberg apare în interviul pe care acesta l-a acordat în anul 1982, la Cannes, în cadrul proiectului Room 666 gîndit de Wim Wenders. Spielberg vorbeşte despre Hollywood ca o întîlnire de afaceri în care de o parte sînt producătorii şi regizorii, iar de cealaltă parte sînt industriaşii care doresc să investească în cinema, dar care, în cea mai mare măsură, aleg să facă acest gest doar dacă au asigurată recuperarea banilor plus un profit, preferabil unul în care suma avansată să crească de zece ori. Investitorii nu doresc istorii despre cum s-a masturbat întîia oară un adolescent, spune Spielberg, ci vor istorii în care să fie prezent Universalul, visul fiecărui adolescent de a se se trezi într-o aventură inedită, o aventură care să fie clădită în favoarea Marilor Studiouri: să fie imposibil de găsit altundeva decît în sala de cinema.

După Jaws, filmele lui Spielberg celebrează noul şi vechiul cinematograf american în formule narative în care întîlnirea cu excepţionalul e construită din perspectiva unei priviri inocente, de copil în viaţa căruia coboară cu adevărat fantasticul, prilejuindu-i o bucurie imensă. După Close Encounters of the Third Kind şi E.T., seria Indiana Jones pregăteşte terenul noului blockbuster, un teren pe care Spilberg avea să se implice puternic şi din postura de producător (Men in Black, Transformers). Star Wars ale lui Lucas şi Indiana Jones ale lui Spielberg sînt filmele care, ideologic, pun bazele cinematografului contemporan de consum, ale cărui proiecte sînt realizate cu investiţii masive - fie că vorbim despre Terminator, Men in Black, Lord of the Rings, 300 sau Avatar, - învestiţii atît în producţie, cît şi în promovare. O promovare directă, prin publicitate, sau indirectă, prin conceperea unor produse conexe industriei filmului, care să menţină produsul cinematografic în apropierea spectatorului (haine, jucării şi, mai apoi, jocuri video). Mărcile specifice acestor filme sînt luptele între bine şi rău, purtate în sfere cu un caracter oniric puternic, valenţele tehnice însemnate - efecte speciale, imaginaţie debordantă care născoceşte diverse fiinţe şi situaţii uimitoare, - şi moralizarea aşezată pe temelii clasice, burgheze - familie, dreptate, curaj, dedicaţie, sacrificiu.

Odată restabilite aceste coordonate hollywoodiene, Spielberg avea să le ilustreze în toate proiectele pe care le va semna. Schindler's List sau München discută aspecte ale problemei evreieşti - Holocaustul şi atacul terorist din timpul Olimpiadei de la Munchen din 1972. The Color Purple, Saving Private Ryan, War Horse ori Lincoln vorbesc despre emancipare socială şi despre sacrificiu individual în numele unui ideal care, valoric, depăşeşte semnele destinului personal. Minority Report, A.I. Artificial Intelligence sau War of the Worlds atrag atenţia asupra unor posibile derapaje ale omenirii sub fascinaţia progresului tehnologic şi, cu toate că nu refuză evoluţia tehnică, dezvoltarea, invită la prudenţă, la cumpătare în ceea ce priveşte deciziile din aceste sfere. Toate aceste filme discută situaţii critice ale civilizaţiei umane prezente sau posibile, viitoare, oferă exemple de conduită şi lasă loc speranţei, să crească. Adică pun cîte o cărămidă la înălţarea actualului centru-comercial al visului american. Unul în care, în ceea ce-l priveşte pe Spielberg, cel puţin, bunul gust cinematografic e prezent, doar că e conjugat cu politica Marilor Studiouri şi, uneori, cu agenda politică a Washingtonului.

În cariera lui Steven Spielberg se întîlnesc multiple moduri de construcţie cinematografică - action-ul minimalist cu influenţe Nouvelle Vague, comedia uşoară, melodrama, filmul istoric, blockbuster-ul. A reuşit să lucreze întotdeauna numai în proiectele pe care el le-a dorit şi, astfel, să găsească un echilibru în expunerea viziunii proprii asupra unei istorii şi compromisurile pe care le face pentru industrie. Lincoln e un exemplu în acest sens. Chiar dacă e un film cu o agendă contemporană însemnată, chiar dacă e un film angajat ideologic, unul care dialoghează cu regimul Obama, el reprezintă crezul politic al autorului, un simpatizant declarat al Partidului Democrat. Şi, mai mult decît atît, în exerciţiul său cinematografic, Spielberg îl aduce pe cel mai important reprezentant al Republicanilor, pe Abraham Lincoln, în sprijinul politicii actuale a Democraţilor.