martie 2014
Grande bellezza, La
Film al căderii şi al decăderii,
film al plimbărilor de acum prin Roma de atunci,
film al soarelui orbitor şi al nopţilor albe,
film al caselor vechi şi al pajiştilor verzi,
film al acoperişurilor sufocante şi al muzeelor pustii,
film al epocii de silicon, botox şi remix, ironic-îngăduită de coloane de marmură, de granit, de demult,
film al catolicismului vid, al centenarilor sfinţi de la ora 5, dar şi al misterului pândind în răcoarea bisericii,
film al post-modernismului post-artistic şi al renascentismului cu sens pierdut în negura secolelor,
film al sinuciderilor tardive şi al înmormântărilor ca o defilare pe catwalk,
film al iubirilor care n-au murit şi care nu vor trăi vreodată,
La grande bellezza spune povestea unui om ce îşi suspendă, pentru o vreme, drumul spre viitor, adică spre moarte. Ocheanul întors spre trecut îl ajută să înţeleagă câte ceva din cele ce au fost, din cele ce a fost, dar nu înţelegerea e marele câştig al călătoriei prin cenuşa imperiului propriei vieţi, ci o anume înţelepciune, o anume îngăduinţă, o anume candoare.

Jef Gambardella, personajul pe care Paolo Sorrentino e imposibil să-l fi creat fără chipul lui Toni Servillo în minte, priveşte în ochi adevărul, nu se minte o clipă, nu îi cruţă nici pe ceilalţi (dialogul său de seară şi de acoperiş cu prietena aceea devorată de auto-admiraţie e o capodoperăƒde demascare blând-platoniciană a imposturii în dosul căreia obişnuim să ne ascundem) şi de la înălţimea acestui imens avantaj plonjează în lume, o priveşte, o miroase, o ascultă, o mângâie, o iubeşte.

Artă a insinuării în cutele sinelui singuratic, cinema-ul îşi demonstrează încă o dată splendida capacitate de a omagia, dincolo de poveste, de cuvânt şi de sens, omul şi faptul de a trăi. Triumful lui Sorrentino (nu mai puţin triumful lui Servillo) e de a dibui în textura vieţii acea minusculă particulă care îl poate face pe un individ al prezentului să admită toate eşecurile civilizaţiei căreia îi aparţine şi să meargă, totuşi, mai departe.

E de imaginat cum, la sfârşitul timpului, când paharul de whisky se va fi golit, zorii se vor fi ivit şi muzica se va fi terminat, un om pe un acoperiş va privi La grande bellezza şi îşi va spune: "Da, aşa e, am ratat totul în viaţă, dar a meritat fiecare secundă".


Regia: Paolo Sorrentino Cu: Toni Servillo, Carlo Verdone, Sabrina Ferilli, Carlo Buccirosso

2 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus