Mainstream - Jagten / Vânătoarea

Cu Jagten / The Hunt, regizorul şi co-scenaristul Thomas Vinterberg parcurge un drum narativ care intră în sfera cinematografului mainstream. Însă o face prea puţin pentru ca filmul să se afirme ca loc în care o puternică desfăşurare de forţe dramaturgice oferă mediul unde tema ostracizării să rezide în efectele sociologice vizibile în existenţa unui singur personaj. Şi, în acelaşi timp, o face suficient de mult încît acest demers să fie atît de convenţional încît îi lipseşte orice formă de expunere stilistică care să pună la îndoială plasarea lui într-un astfel de registru cinematografic, mainstream.

Filmul se desfaşoară după cîteva norme narative tipice unei "pledoarii pentru nevinovăţie" melodramatice. În primă instanţă, viaţa lui Lucas (interpretat de Mads Mikkelsen) este aceea a unui proaspăt burlac, personaj onorabil şi respectat în comunitatea în care trăieşte. Un personaj cu o slujbă de educator la grădiniţa locală (petrece, aşadar, mult timp cu copiii!), care onorează cu prezenţa şi partidele de vînatoare pe care le are cu prietenii, petrecerile aferente şi încercările de a-şi repara relaţia cu fiul său adolescent. Peste toate aceste activitaţi de maxim efect estetic, Lucas are şi o iubită - o implicaţie de natură morală, menită să întregească poziţia lui în comunitate.
 
Prin profesia şi interacţiunile sociale ale lui Lucas, pe care le vedem pînă în acel moment, filmul pune bazele unei premise care va transforma viaţa personajului într-un adevărat coşmar. Această premisă este expediată de scenariu în cîteva scene - motivele pentru care micuţa Klara va lăsa să se înţeleagă că a fost agresată sexual de către Lucas pun la îndoială credulitatea cu care va reacţiona comunitatea la aflarea acestei minciuni copilăreşti. Şi, pe de altă parte, posibilitatea ca el să nu fie tocmai nevinovat e anulată printr-o succesiune de situaţii în care spectatorul e lipsit în mod intenţionat de opţiunea de a interpreta altfel cele văzute. Această expediere scenaristică demarează o anumită "atitudine auctorială" prin care pulsul unei "realităţi ficţionale" este luat mai degrabă de receptorii prezenţi în film, decît de cei aflaţi în faţa ecranului.

În felul acesta, Vinterberg crează un teren propice pentru o luptă împotriva îndoielilor şi incertitudinilor conjuncturale care se dă în interiorul filmului şi deloc în exteriorul său. În acest sens, ultima fractură temporală rezolvă (într-o anumită măsură) reintegrarea lui Lucas în comunitatea în care trăieşte, exclusiv printr-o manieră în care realitatea e musai să se muleze după conştiinţa unor oameni (prietenii lui Lucas) care fac subiectul unei analize exhaustive despre un personaj (Lucas) identificabil în parametrii expuşi doar de propria lor existenţă.