Cu ocazia celei de-a 66 ediţii a Festivalului de la Cannes (15 - 26 mai 2013), TV5MONDE, canalul cinematografiei francofone, transmite de la Cannes, de pe Croisette, şi prezintă la nivel mondial cea mai prestigioasă competiţie cinematografică.
Pentru a acoperi Festivalul şi programele speciale realizate cu această ocazie, o parte din redacţia TV5MONDE va avea birourile la Cannes. În plus, canalul de televiziune francofon va continua politica demarată în anii precedenţi de a susţine producţia cinematografică franceză, sprijinindu-l, pentru a doua oară, pe regizorul Mahamat Saleh Haroun şi lungmetrajul său, Grigris, prezentat în Selecţia Oficială. În 2010, TV5MONDE susţinuse producţia filmului Un homme qui crie, al lui Mahamat Saleh Haroun, care avea să devină laureat al Premiului Juriului.
Emisiunile de ştiri şi reportaje realizate de la Cannes
L'INVITÉ: 15 - 26 mai 2013
«L'Invité» se instalează pe Croisette. Zilnic, la 19.20 (ora României), Patrick Simon va avea ca invitaţi în platoul de filmare personalităţile care au marcat Festivalul, pentru o întâlnire informală de 8 minute.
Redacţia TV5MONDE
Estelle Martin şi echipa TV5MONDE ne vor ţine la curent cu toate ştirile şi noutăţile Festivalului. Zilnic, în ediţiile de ştiri ale TV5MONDE, precum şi pe internet (www.tv5monde.com/cannes), vor exista ample reportaje şi interviuri de la Cannes.
Cinema
Filmele de lungmetraj difuzate în această perioadă de TV5MONDE vor fi producţii care au marcat Festivalul de la Cannes, de-a lungul timpului.
COPACABANA - Joi, 9 mai 2013, ora 21.00 (ora României)
Regia: Marc Fitoussi (France, 2009)
Cu: Isabelle Huppert (Babou), Aure Atika (Lydie), Lolita Chammah (Esméralda), Jurgen Delnaet (Bart), Chantal Banlier (Irène), Noémie Lvovsky (Suzanne), Luis Rego (Patrice)
Gen: comedie
Palmares: prezentat în cadrul Săptămânii criticii la Cannes, în 2010
Scurt sinopsis: Inconsecventă şi jovială, Babou nu şi-a făcut niciodată griji privitor la reuşita socială. Ea decide totuşi să o ia pe calea cea dreaptă atunci când descoperă că fiicei sale îi este prea ruşine cu ea pentru a o invita la nunta sa. Babou acceptă să vândă apartamente în Ostende, în plină iarnă...
EXILS - Duminică, 12 mai 2013, ora 21.00 (ora României)
Regia: Tony Gatlif (Franţa, 2004)
Cu: Romain Duris (Zano), Lubna Azabal (Naïma), Leila Makhlouf (Leïla), Zouhir Gacem (Saïd), Habib Cheik (Habib)
Gen: dramă
Palmares: Pemiul pentru regie (Cannes, 2004)
Scurt sinopsis: Într-o bună zi, Zano îi propune o idee nebună soţiei sale, Naïma: să traverseze Franţa şi Spania pentru a ajunge în Alger şi a cunoaşte astfel pamântul pe care părinţii lor au fost nevoiţi să-l părăsească demult.
LE NOM DES GENS - Joi, 30 mai 2013, ora 21.00 (ora României)
Regia: Michel Leclerc (Franţa, 2010)
Cu: Jacques Gamblin (Arthur Martin), Sara Forestier (Bahia Benmahmoud), Zinedine Soualem (Mohamed Benmahmoud), Carole Franck (Cécile Benmahmoud), Jacques Boudet (Lucien Martin), Michelle Moretti (Annette Martin)
Gen: comedie
Palmares: Cea mai bună actriţă, Cel mai bun scenariu (César, 2011), Săptămâna criticii (Cannes, 2010).
Scurt sinopsis: Bahia Benmahmoud, o tânără extrovertită, nu ezită să aibă relaţii amoroase cu adversarii săi politici pentru a-i face să-şi schimbe părerea. Până când îl întâlneşte pe Arthur Martin, un tip discret, de patruzeci de ani, care nu e dispus să-şi asume riscuri. După părerea ei, cu aşa un nume, trebuie sa fie şi un pic fascist. Însă numele este fals şi aparenţele înşelătoare...
LE PÈRE DE MES ENFANTS - Joi, 16 mai 2013, ora 21.00 (ora României)
Regia: Mia Hansen-Løve (Franţa, 2008)
Gen: dramă
Cu: Louis-Do de Lencquesaing (Grégoire), Chiara Caselli (Sylvia), Alice de Lencquesaing (Clémence), Alice Gautier (Valentine), Manelle Driss (Billie), Eric Elmosnino (Serge), Sandrine Dumas (Valérie), Dominique Frot (Bérénice)
Palmares: Premiul special «Un certain regard» (Cannes, 2009)
Scurt sinopsis: Gregoire are tot ce şi-ar putea dori: o familie iubitoare şi o profesie care-l pasionează. Producător de film, face totul aşa cum vrea el, chiar dacă pentru asta trebuie să-şi asume câteva riscuri. Totuşi, societatea sa prestigioasă este nesigură. În pragul falimentului, el se simte dintr-odată acaparat de o mare nepăsare...
RENDEZ-VOUS - Duminică, 19 mai 2013, ora 21.10 (ora României)
Regia: André Téchiné (Franţa, 1985)
Gen: dramă
Cu: Juliette Binoche (Nina), Lambert Wilson (Quentin), Wadeck Stanczak (Paulot), Jean-Louis Trintignant (Scrutzler), Dominique Lavanant (Gertrude)
Palmares: Premiul pentru regie (Cannes, 1985), Cea mai mare speranţă masculină - Wadeck Stanczak (César 1986)
Scurt sinopsis: Nina, actriţă ambiţioasă, soşeste la Paris. Paulot, agent imobiliar, îndrăgostit, îi propune să o găzduiască. La el locuieşte deja Quentin, un fost actor, neplăcut şi violent. Fascinată, Nina descoperă trecutul său tragic. Mai târziu, ea îl întâlneşte pe regizorul Scrutzler. Inflexibil şi plictisit, acesta va şti să o ajute să se autodescopere...
TRAVAUX (ON SAIT QUAND ÇA COMMENCE...) - Luni, 3 iunie 2013, ora 00.00
Regia: Brigitte Roüan (Franţa, 2005)
Gen: comedie
Cu: Carole Bouquet (Chantal), Jean-Pierre Castaldi (Frankie), Didier Flamand (Thierry), Françoise Brion (Mamika), Aldo Maccione (Salvatore), Marcial Di Fonzo Bo (l'architecte)
Palmares: numeroase nominalizări la Cannes, 2005
Scurt sinopsis: Chantal este o avocată foarte dedicată, gata oricând să îi ajute pe cei săraci. Într-o zi, un client îi face avansuri...
Documentare
LES INVISIBLES - Duminică, 26 mai 2013, ora 21.00 (ora României)
Regia: Sébastien Lifshitz (Franţa, 2012)
Palmares: Prezentat la Cannes, 2012; Cel mai bun documentar (César, 2013),
Scurt sinopsis: Născuţi între cele două războaie mondiale, aceşti bărbaţi şi femei aleg să-şi accepte homosexualitatea, deşi la acea vreme societatea îi respinge dur.
BELMONDO - Miercuri, 29 mai 2013, ora 12.30 (ora României)
Regia: Frédéric Chaudier, Frédéric Zamochnikoff (France, 2011)
Scurt sinopsis: Portretul lui Jean Paul Belmondo, realizat de colegii săi. Apariţia sa în peste optzeci de filme, cascadorii, unor, modestie. Cultivând arta de a surprinde oamenii, se poate spune că a jucat timp de jumate de secol de cinema francez.
JEAN-CLAUDE BRIALY, LE GOUT DES AUTRES - Luni, 27 mai 2013, ora 00.00 (ora României)
Regia: Henry-Jean Servat (France, 2013)
Scurt sinopsis: Pe urmele actorului Jean-Claude Brialy, născut în 1933 şi plecat în 2007. Un documentar filmat integral în castelul artistului, la Monthyon, în regiunea pariziană şi în teatrul său Bouffes-Parisiens. Vorbesc despre el familia, Bruno Finck, Nana Mouskouri, Pierre Arditi, Claudia Cardinale, Dominique Besnehard...
Ficţiune TV
Carlos - Miercuri, 22 mai 2013, 29 mai şi 5 iunie, de la 00.00 (ora României)
Regia: Olivier Assayas (Franţa, 2010)
Format: 3X90'
Scenariul: Dan Franck, Olivier Assayas
Cu: Édgar Ramírez (Carlos), Alexander Scheer (Weinrich), Nora Von Waldstätten (Magdalena Kopp), Ahmad Kaabour (Haddad), Fadi Abi Samra (André)
Palmares: Cea mai bună mini-serie (Golden Globes, 2011), Cel mai bun actor - Édgar Ramírez (César 2011), Nymphe d'or pentru cel mai bun actor - Édgar Ramírez (Festivalul de televiziune de la Monte-Carlo), Cea mai bună regie şi Cel mai bun film străin (Los Angeles Film Critics Awards, 2010)
Scurt sinopsis: Începutul anilor 1970. Ilrich Ramirey Sanchez, un militant din Venezuela care merge sub numele de Carlos se stabileşte la Paris unde coordoneaza câteva operatiuni teroriste in numele eliberării Palestinei. Serviciile secrete franceze dezvolta un mare interes asupra acestui terorist care a produs numeroase victime.
Pe internet: www.tv5monde.com/cannes
TV5MONDE propune un site dedicat Festivalului de la Cannes pentru a urmări toate ştirile, având informaţii în exclusivitate (materiale video, interviuri, şedinţe foto, recenzii de filme, concursuri etc.). Aici vor fi postate online emisiunile şi reportajele difuzate de canalul de televiziune. Materialele se vor afla, de asemenea, pe reţelele sociale (Facebook, Twitter, Pinterest, Youtube, Dailymotion).
TV5MONDE este una dintre principalele reţele mondiale de televiziune, prezente în 220 ţări şi teritorii, prin intermediul a 9 canale regionale distincte şi a TiVi5Monde, un canal 100% tânăr, difuzat pe teritoriul american. Este singurul canal generalist francez care emite la nivel mondial. Are 10 canale francofone partenere (France 2, France 3, France 4, France 5, France Ô, ARTE France, RTBF.be, RTS, Radio-Canada şi Télé-Québec), le CIRTEF şi l'AEF. Este prezent în 235 millioane de locuinţe şi 25.000 de hoteluri şi difuzează programe cu caracter generalist produse în limba franceză şi subtitrate în română, engleză, germană, arabă, spaniolă, olandeză, poloneză, rusă, vietnameză.
TV5 Monde este prezent şi aici:
Internet: tv5monde.com,
mobil: m.tv5monde.com,
tablete, reţele sociale (Facebook, Twitter, Youtube, Dailymotion), web TV, video la cerere: tv5mondeplus.com.
Site-ul televiziunii, tv5monde.com, înregistrează aproximativ 7 milioane de accesări lunare.
TV5MONDE Europa prezintă în fiecare an peste 300 de filme subtitrate, 1300 de ore de ficţiune subtitrate, 450 de documentare şi cele mai bune emisiuni francofone, de asemenea, cu subtitrări, precum şi 19 întâlniri informative zilnice.
Referinţe online:
Programul TV5Monde dedicat Cannes 2013 - site-ul oficial
TV5Monde - pagina de facebook
TV5Monde - canalul de youtube
anca romanescu | punk pr | 0732 144 570| 0751 224 222 | [email protected]