Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  As I Lay Dying

As I Lay Dying de James Franco la Cannes, 2013


FilmSense, mai 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Luni seară, 20 mai 2013, la orele 22, a avut loc premiera de gală a lui As I Lay Dying, ecranizare fidelă (ca evenimente relatate) după Faulkner semnată de James Franco. Filmul e parte din selecţia Un certain regard, Cannes 2013.
 
Pentru James Franco, ideea de ecranizare nu se rezumă la o transpunere a unei înşiruiri de evenimente istorisite în cuvinte într-o înşiruire de evenimente istorisite în imagini. Ci încearcă să translateze conţinutul literar într-un conţinut de altă natură (de natură cinematografică, în cazul nostru), translatare în care se naşte o nouă operă. Pentru filmul lui James Franco, din punct de vedere conceptual, romanul lui Faulkner este un pre-text de creaţie.
 
Ecranul este împărţit în două. Pe fiecare jumătate de ecran urmărim acelaşi eveniment, însă în detalii diferite. E ca şi cum fiecare ochi ar putea să se mişte independent şi ar începe să pătrundă spaţiul dinainte pentru a culege nuanţele fine ale mediului. Şi, din cînd în cînd, într-un efort de sintetizare, mintea ar întregi datele furnizate de ochi, clipă în care perspectiva s-ar deschide. Ar dispărea detaliile de adîncime, dar ar rămîne clară viziunea de ansamblu, care face povestea să înainteze.
 
Exerciţiul literar autoreferenţial pe care îl alcătuieşte Faulkner în roman, devine la Franco o examinare a resurselor narative de care dispune cinematograful. În fiecare dintre cele două jumătăţi de ecran, aparatul de filmat e un explorator al lumii şi un referent în relaţie cu propria capacitate de a investiga. Fiecare detaliu pe care îl redă camera de filmat poartă cu sine şi codul cinematografic prin care e posibilă redarea. Franco lucrează ca un programator de computer, care, atunci cînd construieşte un spaţiu virtual, transmite viitorului utilizator şi cunoştinţa informatică prin care a fost posibilă edificarea acelui spaţiu. Pentru privitor, secvenţele dezvelesc liniile fine ale lumii personajelor şi, în acelaşi timp, se oferă şi pe ele însele, se lasă descoperite ca mijloace de construcţie narativă. E o necontenită îngemănare între ceea ce este expus şi forma de expunere, imagine, cuvînt, sunet, totul la vedere şi totul transmis cu o simplitate irezistibilă. Franco explorează posibilităţile cinematografului, rosteşte liric, comic, dramatic, în acelaşi timp sensibilizează spectatorul către modul în care liricul, comicul şi dramaticul sînt posibile în cinema şi întotdeauna relatarea păstrează firescul unei întîlniri cu cel mai bun prieten.
 
Povestea filmului (/a cărţii) cuprinde încercarea bărbaţilor din familia Burden de a duce trupul soţiei / mamei lor în oraşul Jefferson, pentru a fi înmormîntată acolo. Familia locuieşte într-un ţinut de pe malul fluviului Mississippi, astfel că transportul trupului femeii în oraşul respectiv nu era o sarcină tocmai uşoară. Acţiunea se petrece în anii '20 ai secolului XX.
 
Una dintre secvenţele premergătoare drumului: ecranul din stînga prezintă un plan-detaliu în care, pe o farfurie adîncă, se află bucăţile unui peşte adus de mezinul familiei, tocmai tranşat. Jumătatea dreaptă de ecran prezintă acţiunea într-un plan larg, în care vedem masa pe care e farfuria şi faptul că lîngă masă e singura fată a familiei, Dewey Dell. Ea acoperă farfuria cu un ştergar. O ia de pe masă brusc şi o închide într-un dulap de bucătărie. Ecranul din stînga, imediat ce farfuria e închisă, rămîne negru cîteva secunde. Se redeschide apoi cu imaginea iniţială, a farfuriei descoperite prezente pe masă. În timp ce pe ecranul din dreapta, Dewey Dell era în continuare cu spatele la cameră şi cu faţa la dulapul prins pe peretele încăperii.
 
Cînd se redeschide imaginea ecranului din stînga, farfuria era deja în dulap. O reflecţie asupra cinematografului, un cinema-memorie-impersonală care acumulează imagini. Ceea ce vedem deja a fost înregistrat. E parte a culturii colective. Imaginile se impun în realitate cu forţa, modelează şi remodelează faţa lumii, oricît de mult am dori să le ştim ferecate.
 
Într-o altă secvenţă, bărbaţii locului sînt adunaţi în faţa casei familiei Burden. Îi vedem în ecranul din stînga. Se deschide şi ecranul din dreapta şi acolo e prezentată discuţia femeilor venite la priveghi. Cînd soseşte clipa de rostire a unei rugăciuni - prilej de întoarcere în casă pentru toţi participanţii la discuţii pe prispă, - ecranul se întregeşte, pentru a avea privirea de ansamblu. E un alt mod de a construi cinematografic, o trecere prin observaţie şi detaliu la planul general, cel care oferă the big picture.
 
As I Lay Dying e un video-exerciţiu de analiză a cinematografului, e un studiu de caracter, o explorare a subiectivităţii şi o zugrăvire a unei realităţi. As I Lay Dying pare un film inepuizabil, cu rotunjimi poetice, portrete sociale şi explorări formale atît de bine coordonate încît formează o experienţă cinematografică extrem de intensă.
 
James Franco e actor, scenarist, regizor şi producător. La noi pe ecrane a putut fi văzut în 127 Hours al lui Danny Boyle sau în Rise of the Planet of the Apes. Joacă rolul lui Hugh Hefner în Lovelace, a jucat şi în Milk sau Howl. Unul dintre ultimele sale proiecte - realizat în 2013 împreună cu Gus Van Sant, My Own Private River - reaşează filmări din My Own Private Idaho într-un nou spaţiu, ca tribut adus lui River Phoenix. James Franco e născut în 1978 la Palo Alto, în California.




 Toate articolele despre As I Lay Dying
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer