Un purgatoriu al disperării - Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals la FITS, 2013

Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals, spectacolul prezentat de Trap Door Theatre din Chicago, în regia lui István K. Szabó, după textul lui Matei Vişniec, este un purgatoriu al disperării în care linia de demarcaţie între supravieţuitori, victime şi fantome este obscură şi provoacă durerea unei întregi naţiuni căreia i-a fost stârpită identitatea în timpul unui război interetnic. Peisajul uman şi geografic s-a modificat, ţara poartă un alt nume, imnul a fost înlocuit, iar o nouă formă de capitalism şi-a făcut apariţia pe un pământ care acoperă straturi de măruntaie şi oase străine.
 
O familie de refugiaţi revine în regiunea natală la finele războiului cu o dorinţă mistuitoare, aceea de a găsi rămăşiţele corpului fiului lor, Vibko, ucis în timpul conflictelor. Plecat în căutarea cadavrului dispărut într-o pădure care ascunde ororile recentului genocid îl transformă literalmente pe tatăl acestuia într-o marionetă care se încurcă într-o instalaţie realizată din fire de aţă de pescuit conectate la câte un obiect rămăşiţă, urmă a unui război teribil. În tot acest timp, mama lui Vibko rămâne inertă, ghemuită într-o roabă de pământ îmbrăţişând violent cămaşa fiului ei mort. Suferinţa ei este intensificată de lipsa cadavrului, pentru că nu-şi poate plânge copilul şi nu-i poate îngriji mormântul, într-o ţară în care o mamă fericită este o mamă care ştie unde se află îngropat fiul ei.
 
Spectacolul Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals este sufocant la propriu, cu o scenografie minimalistă şi un spaţiu dominat de întuneric, în care actorii performează cu o intonaţie clară, lentă şi pătrunzătoare, parcă pentru a spori accesul publicului la acest adevăr emoţionant, brutal, dar fragil despre viaţă şi moarte.