***
Kabuki, cea mai populară formă de teatru tradiţional japonez, cu rădăcini la începutul secolului al XVII-lea, presupune un limbaj teatral aparte. Machiajul intens al ochilor, pictarea feţei în vederea accentuării trăsăturilor, supralicitarea gesticulaţiei, sunt doar câteva dintre convenţiile artistice recognoscibile în spectacolul de la "Radu Stanca".
Dialogul, simplu, concis, este modalitatea prin care acţiunea evoluează şi personajele îşi dezvăluie caracterul. Întâmplările cu valoare etică, gravitează în jurul tânărului Yohei (Ciprian Scurtea), depravat şi nerecunoscător faţă de eforturile părinţilor de a-i oferi o educaţie şi o situaţie financiară bună. Refuzând să îşi câştige singur existenţa prin negoţ, în buna tradiţie a familiei, Yohei risipeşte banii părinţilor în "casa plăcerilor", acumulând numeroase datorii, şi în final ajunge chiar să ucidă pentru bani.
Din punct de vedere vizual, spectacolul aminteşte de epoca de început a stampelor japoneze alb-negru. Predominante sunt nuanţele de gri, atât în ceea ce priveşte scenografia, cât şi costumele. Ambiguitatea decorului, puţin personalizat, slujeşte schimbărilor de spaţiu impuse de către evoluţia acţiunii. Construcţia din piatră poate sugera în acelaşi timp o peşteră (în debutul spectacolului), locuinţa cuplului Okachi-Shikizaemon sau casa în care a copilărit Yohei.
În acord cu austeritatea decorului, rigiditatea mişcării scenice a actorilor, figuraţia expusă cu ostentaţie, reamintesc caracterul stilizat al artei nipone, care departe de a încerca să creeze iluzia realităţii, devine autoreferenţială prin intermediul stereotipurilor uşor recognoscibile la care face apel.
Personajele sunt mai degrabă tipuri umane, cu o personalitate creionată în linii mari, tocmai pentru a direcţiona atenţia publicului înspre înlănţuirea evenimenţială şi sensul moral al întâmplărilor.
Ca un fiu risipitor, Yohei cheltuieşte fără măsură banii în casele de toleranţă, intră în conflict pentru o prostituată, îşi minte tatăl vitreg, pe Tokubei (Florin Coşuleţ), care îl crescuse ca pe propriul său copil, este lipsit de empatie faţă de sora sa bolnavă, Okachi. Cu toate acestea, părinţii îl iubesc şi deşi îl dezmoştenesc, se îngrijorează pentru el. Din acest motiv îi dau lui Okachi (Diana Fufezan), prietena lui din copilărie, optzeci de arginţi, cu rugămintea să-i înmâneze fiului lor, fără să-i divulge provenienţa banilor. Fiindcă aceştia nu îi sunt suficienţi pentru a-şi plăti datoriile, Yohei o ucide pe Okichi, negustoreasa de ulei, pentru a-i fura bani. Chitanţa emisă pe numele lui Yohei, pe care soţul victimei o găseşte la locul crimei, îl dă în vileag pe ucigaş.
Singura coloană sonoră a spectacolului este reprezentată de doinele romaneşti, interpretate live de către actori, care prin nota lor tragică, elegiacă, subliniază tristeţea comunităţii care se întâlneşte la treizeci şi cinci de zile pentru a plânge soarta crudă a celei dispărute.
Alături de vestimentaţia actorilor, bizară, greu de încadrat unei epoci, sau unui spaţiu cultural, muzica tradiţională romanească reprezintă elemente inovatoare ce se integrează frumos, fără rupturi de ritm, convenţiilor teatrului tradiţional japonez.
O poveste japoneză
După piesa originală de Chikamatsu Monzaemon
Regia: Yasuda Masahiro;
Adaptare: Yasuda Masahiro / Traducerea: Andreea Sion / Decorul: Alin Gavrilă / Costume: Roxana Ionescu / Asistent regie: Junko Kurashina, Vicenţiu Rahău;
Distribuţia: Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Dana Taloş, Raluca Iani, Adrian Neacşu, Viorel Raţă, Tomohiko Kogi, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif.