Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes, 2013

North, The End of History de Lav Diaz, la Cannes 2013


FilmSense, mai 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lav Diaz e Godard, Depardon, Weerasethakul, Reygadas şi Wiseman, toţi la un loc!

Joi am mers la scurtmetrajele româneşti, ceea ce m-a făcut să amîn pe vineri vizionarea filmului realizat de Kechiche, La vie d\'Adèle, prezentat de criticii francezi drept Palme d\'Or sigur. Vineri, însă, am început ziua cu The Immigrant, o injecţie hollywoodiană atît de dureroasă încît mi-am spus pe loc că nu am voie să pierd filmul lui Lav Diaz, să îmi revin din osteneala acumulată la această proiecţie. Şi, pînă la urmă, nu ai prea multe şanse să vezi un proiect de-al lui Diaz în premieră într-o sală de cinema (filmul a rulat şi joi, dar s-a suprapus cu Nebraska). Nu mă speriau cele patru ore de proiecţie, ci angajamentul luat - faţă de mine - că o să urmăresc toată Competiţia Cannes 2013. Acum au rămas două filme de recuperat duminică - filmul fraţilor Coen şi cel al lui Kechiche. Dacă vor rula simultan, voi alege Kechiche.

În mod normal, cîştigătorul de la Un certain regard ar trebui să fie ales intre Diaz şi Franco (am văzut şi filmul lui Rasoulof, Manuscripts don\'t burn, un film important prin contextul în care apare - autorul iranian avînd o interdicţie de a mai face film pe douăzeci de ani, pe motive politice - însă, cinematografic, inferior acestor două proiecte). Şi Diaz şi Franco meritau Palme d\'Or fără probleme, dacă s-ar fi aflat în Competiţia oficială.
 
Lav Diaz e un autor de film filipinez născut în 1958. E un obişnuit al Festivalului de la Veneţia, a cărei secţiune Orizzonti a închis-o în 2007 (cînd a primit o Menţiune specială în categoria aceasta), iar în 2008 a cîştigat premiul Orizzonti pentru Melancholia (un film de 450 de minute). A mai primit distincţii la festivaluri din Freiburg, Singapore sau Jeonju. La Cannes se află pentru prima dată.
 
North, The End of History este un film narativ, uşor de asimilat, cel mai non-experimental proiect semnat de Diaz. Lungimea sa poate speria - patru ore şi zece minute, mai exact, însă odată pornit motorul proiectorului, ceasul ridică numai semne de excalamaţie admirative: ce repede a trecut o oră din film!
 
Două poveşti prezentate alternat, cea a lui Fabian, cel mai bun student la Drept în generaţia sa, şi cea a lui Joaquin, tînăr cap de familie, care, în urma unor împrejurări nefericite, ajunge să fie condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor calificat. Punctul comun al celor două istorii e Magda, cămătar în comunitatea filipineză în care se petrece povestea. Dezbateri filosofice despre dreptate, economie, anarhie; probleme sociale pe care le înfruntă localnicii; şi probleme morale izvorîte din subteranele unei conştiinţe dostoievskiene; toate armonizate încît prin ecran pătrunzi direct în viaţă. Naturaleţea interpretării actorilor şi ştiinţa lui Diaz de a aşeza camera de filmat pentru a transmite cît mai potrivit vibraţia vieţii sînt culminante.
 
Cu atît mai firesc cu cît aici vorbim de un film narat cronologic, North conţine şi o necontenită interpelare a spectatorului, o interpelare în care sînt vizate modalităţile clasice de raportare la o anumită situaţie sau situare a personajelor faţă de un eveniment. În filmul lui Diaz descoperi multe clişee şi locuri comode pe care mintea spectatorului şi le-a însuşit urmărind cinematograful hollywoodian. De exemplu, soţia lui Joaquin ajunge la un moment dat într-un punct de răscruce. Îşi duce copiii către o faleză înaltă, îi lasă în buza falezei şi face un pas în spate. Încordare maximă şi un loc de joc anticipativ pentru spectator: prima idee - îi va împinge. Aşa se întîmplă în istoriile comerciale. Drama bazată pe şoc cere astfel de soluţii impresionante. Însă în viaţă, dacă ai fi în locul personajului, în ultima clipă ai reacţiona, poate, cum reacţionează şi el. Îşi îmbrăţişează imediat copiii.
 
Un alt exemplu: Fabian dă o sumă importantă de bani unei femei. Aceasta, contrariată, după cîteva clipe de indecizie, îl strigă pe bărbat. Cînd îl strigă e filmată frontal. Planul următor, un contra-cîmp cu o stradă goală. Imediat te gîndeşti că e vorba despre strada pe care o priveşte femeia, că aparatul de filmat a luat locul ochilor ei. Fabian intră în plan, apoi îl ajunge din urmă şi femeia. În fapt nu a fost vorba de o construcţie bazată pe menţinerea sau încălcarea regulii de 180 de grade, precum în dezvoltările narative ralizate după manual. Acestea sînt doar două exemple dintr-un întreg parcurs filmic în care Lav Diaz dialoghează cu spectatorii pe marginea cinematografului.
 
Politică, vis, remuşcări, Adam Smith, Marx, familie, crimă, fiecare spaţiu narativ deschis de Diaz are o linie de reprezentare precisă, care se impune ca formă exponenţială de tratare filmică a unei situaţii de gen. North, The End of History ar trebui să fie parte din orice programă şcolară la facultăţile de profil. Odată înţeles demersul lui Diaz, e clar ce înseamnă valoare în cinema.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer