Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Lore

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spargerea unor tradiţii rigide - Lore


iulie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă în Das weisse Band (Michael Haneke, 2009) sămânţa nazismului abia este sădită, în Lore deja se culeg roadele, acesta făcând parte din mai puţinele filme despre Germania imediat post-hitleristă, ca de pildă Germania anno zero (Roberto Rossellini, 1948) sau Die Ehe der Maria Braun (Rainer Werner Fassbinder, 1979). Lore este al doilea film al regizoarei şi co-scenaristei Cate Shortland, după Somersault, debutul din 2004 care avea în centru o puştoaică fugită de acasă şi confuză sexual, zgâlţâită zdravăn de realitatea din jurul ei. Adaptând parţial The Dark Room, al lui Rachel Seiffert, Shortland nu se îndepărtează în Lore prea mult de subiectul din debutul ei, preferând, însă, o abordare impresionistă.
 
Filmul are ceva de folclor clasic sau de poveste a fraţilor Grimm: o fată, o tânără aflată în pragul maturităţii, părăsită de părinţi, trebuie să îşi apere şi ghideze fraţii mai mici prin pădurea întunecată, plină de mistere şi pericole, până la casa bunicii. Doar că pădurea este Pădurea Neagră din Germania, anul este 1945, Al Treilea Reich se află în picaj liber, iar casa bunicii se dovedeşte a fi doar o lingură amară de singurătate, vinovăţie şi recunoaştere. Mai pe larg, Lore rămâne singură cu cei cinci fraţi ai ei (inclusiv un sugar), după ce părinţii lor, un important ofiţer SS şi soţia lui, sunt trimişi în lagăr. Copiii ştiu că trebuie să ajungă la bunica lor, având la dispoziţie doar o mână de bijuterii pe post de monedă de schimb. Drumul pe care şi-l aleg este dominat de o natură impunătoare şi indiferentă, contrastândă cu populaţia amorţită de şocul înfrângerii, drum pe care răsare Thomas, un evreu eliberat din lagăr, care îi ajută (mai mult sau mai puţin dezinteresat), şi faţă de care Lore simte o atracţie incomplet articulată, un amestec între reacţie hormonală, ură şi nevoie.
 
Deşi tema cu tentă întunecată a filmului, respectiv lumea dezmembrată şi supurândă de după război, poate păcăli în direcţia unui rezultat expresionist, influenţarea dinspre exterior spre interior, şi nu invers, a lumii lui Lore, lămureşte în privinţa abordării impresioniste. În acest caz nu este vorba de depăşirea unor convingeri fasciste prin convertiri comuniste sau capitaliste, ci este de vorba de anularea unor păreri împrumutate, asimilate mimetic - Lore este, în fond, doar un copil crescut în spiritul unui crez pe care nu îl simte, nu îl înţelege şi nu şi l-a ales; îl cunoaşte pe de rost şi atât. Trăieşte într-un glob de cristal ermetizat de părinţii ei, în care viaţa este ordonată în funcţie de legea prevenirii urmaşilor cu boli ereditare, glob care apoi se sparge şi în care intră, în cele din urmă, toată realitatea urâtă din exterior. Primele indicii apar chiar la începutul filmului - casa elegantă în care familia trăieşte este, practic, descompusă; fotografiile şi actele sunt arse sau distruse, câinele familiei este împuşcat, şi începe prăbuşirea lumii meticulos şi neîndoielnic aranjate.
 
O altă secvenţă importantă în sprijinirea acestui demers impresionist, aflată tot în prima parte a filmului, este joaca lui Lore şi a surorii ei, întreruptă de boarea de cenuşă şi resturi carbonizate de imagini ale Führerului, care li se aşază pe piele şi pe păr, anunţând dezintegrarea lentă, dar sigură. De fapt, întregul film este bazat, atât narativ, cât şi stilistic, pe un puternic simţ tactil, hrănit de informaţia senzorială oferită de împrejurimi, alegere ce ar putea conduce la o comparaţie cu Terrence Malick; imaginile şi sunetele pornesc de la clădirile insalubre şi noroiul lipicios, cojile de ou trosninde, şi ajung până la crengile care zgârie, ploaia, fumul, ceaţa, furnicile care se urcă pe piele, ţestoasele, peştii, norii şi copacii.
 
Lore însăşi este o fiinţă tactilă, care trebuie să pipăie şi, în general, să simtă lumea din jurul ei pentru a o înţelege, adică exact ce n-a făcut niciodată; este, astfel, nevoită să ia totul de la capăt, de la stadiul cel mai rudimentar al cunoaşterii - atingerea. Sentimentul de textură este foarte bine redat de secvenţa în care lipiciul proaspăt de pe afişele cu victimele Holocaustului îi rămâne pe degete şi îl decojeşte, ca şi cum adevărul brutal al lumii ei i s-ar fi imprimat fizic pe piele, fără să mai poată fi îndepărtat. Iar acesta este doar unul dintre multele simboluri ale filmului. La un moment dat, Lore încearcă să îşi vopsească părul blond cu nişte rufe proaspăt vopsite, din care picură apă neagră - probabil, o încercare inutilă de a îşi ascunde identitatea ruşinoasă, stigmatul vinovăţiei. Şi nu este singura apariţie a apei, semn al purificării; apare de mai multe ori în drumul copiilor, şi îi poate fi asociat şi albastrul din ochii lui Lore sau de pe hainele ei. Iar o completare cromatică o reprezintă roşul, ca de ruj, al buzelor arse ale fetei ce poate fi citit atât în cheia influenţelor fizice ale mediului, cât şi ca o dovadă a sexualităţii ei incipiente.

Sfârşitul filmului marchează gestul lucid al spargerii unor tradiţii rigide. Rămăşiţele bibelourilor pe care Lore le aranjează şi le priveşte calm amintesc de dislocarea morală prin care trece, de dezordinea din mintea ei, de drumul paşilor mărunţi pe care îl parcurge pentru a înţelege şi, la un nivel metanarativ, amintesc de imaginea fracturată, aproape lirică, a directorului de imagine Adam Arkapaw, care întregeşte discursul impresionist prin unghiulaţii dezorientante, joc de focus şi culori suprasaturate. Rezultă, deci, un film stabil, atât narativ, cât şi stilistic.




 Toate articolele despre Lore


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ioana Moraru


Alte articole

 O vârstă ingrată - Lore, Mădălina Dumitrache
 Taberele războiului - Lore, Cristina Zaharia
 Istoria mare reflectată în destinul individual - Lore la Cinepolitica, 2013, Andrei Şendrea
 În Ţara Absurdului, în luna lui mai - Lore la Cinepolitica, 2013, Venera Dimulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer