Există ceva la Cate Shortland ce aminteşte de filmele Andreei Arnold - posibil interesul pentru adolescenţă sau dorinţa de-a injecta tuşe de senzualitate chiar şi-n situaţii nepotrivite. Filmul Wuthering Heights (r. Andrea Arnold, 2011) pare a fi o sursă de inspiraţie pentru virajul bucolico-romantic într-o dramă de război. Dacă în această peliculă vom vedea numeroase motive lirice - raze de lumină ivite printre codri înnegriţi, fire de iarbă adiate de vânt sau numeroase scene de scăldat - este clar că regizoarea Cate Shortland este ataşată de tot ceea ce ar putea fi simboluri ale spiritului adolescentin. Cu toate acestea, realizatoarea nu pierde din vedere că inocenţa acestor copii reproducea, fără să gândească, antisemitismul părinţilor nazişti.
Astfel, Lore (Hannelore) este o adolescentă care se vede nevoită să-şi sprijine cei patru fraţi, părăsiţi de părinţii lor, în urma capitulării Germaniei. Ca într-un vechi basm germanic, fata de numai paisprezece ani trebuie să-şi abandoneze căminul, căutând să ajungă la bunica (Eva-Maria Hagen) din Hamburg. Ca nişte Hänsel şi Gretel înfometaţi, cei patru copii (Liesel, Günther, Jürgen şi Peter) sunt conduşi de Lore prin pădurile misterioase ale unei Germanii împărţite între aliaţii americani, francezi, englezi şi ruşi.
Regizoarea a încercat să prezinte punctul de vedere al unei adolescente, fiică a unui fost ofiţer SS (Hans-Jochen Wagner). Într-adevăr, pare destul de dificil să te implici în fuga acestor pui de nazişti, ai căror părinţi au fost responsabili de moartea a milioane de evrei. Dacă micuţii au crescut într-o ideologie antisemită, ei nu-şi dau seama de ceea ce li se întâmplă. Lore pare să înţeleagă, abia la finalul peliculei, că şi-a petrecut copilăria într-o mare minciună. Traseul ei este, de fapt, o călătorie iniţiatică. Adolescenta parcurge drumul către lume şi către adevăr.
Abandonaţi de părinţi, cei cinci copii călătoresc prin sate devastate de război, trăind de pe azi pe mâine, schimbând bijuteriile şi argintăria familiei contra hranei. Pe acest traseu, se intersectează cu un tânăr enigmatic, Thomas (Kai Malina), care prezenta acte de evreu. Pretindea că scăpase din lagăr şi încerca să ajungă şi el la gară. Forţată de conjunctură, Lore se vede nevoită să-i acorde încredere celui ce fusese dintotdeauna considerat un "inamic". Povestea este croită destul de bizar; tânărul pare fascinat de micuţii fugari şi de ingenua care-i conducea. El îşi asumă rolul de "frate mai mare" în faţa autorităţilor cu care se confruntă. Filmul evită să spună lucrurilor pe nume. Există două scene, destul de stranii, menite să indice rădăcinile mentalităţii de "rasă superioară". Adolescenta încearcă să-l seducă indirect (oferindu-se unui ţăran bătrân contra hranei), apoi direct, pe Thomas. Se izbeşte de refuzul tânărului şi cade pradă furiei. Discursul ei relevă efectele îndoctrinării copiilor crescuţi în cel de-al treilea Reich. Ea nu acceptă ideea de a fi refuzată; ea o "prinţesă ariană" să fie refuzată de un "parazit". Aici, ies la suprafaţă toate "teoriile" expuse de către mama sa (Ursina Lardi), o femeie care plângea cu năduf la moartea Führer-ului, dar care îşi lasă copiii în voia sorţii.
Lore intră - în relaţia cu Thomas - într-o alianţă "contra naturii", amestecând două surse de tulburare: ura înrădăcinată în adâncul fiinţei sale şi atracţia fizică faţă de un bărbat. Regizoarea a vrut să surprindă în această legătură mai multe teme: ura ca moştenire, culpabilitatea colectivă şi apariţia sexualităţii în adolescenţă. A combinat acestea toate, bazându-se pe o distribuţie just aleasă şi pe măiestria operatorului Adam Arkapaw, livrând un film mai mult liric, cu imagini de o netă frumuseţe.
Interpretările actoriceşti sunt riguroase, dar dintre toate trebuie menţionată cea a tinerei Saskia Rosendahl. Partitura ei este un aliaj tulburător de aroganţă şi panică, fentând cu graţie antipatia. Confruntată cu probleme delicate - vinovăţia transmisă de la o generaţie la alta şi ieşirea bruscă din copilărie - actriţa cu alură princiară a demonstrat măsura unui real talent.
Povestea "prinţesei ariane" se încheie într-un registru metaforizant, copila iese definitiv din inocenţă strivind, în camera sa din casa bunicii, colecţia de ciute miniaturale (purtate cu grijă în timpul călătoriei ei). Pledoaria regizoarei pentru toleranţă se îmbină cu portretizarea unei vârste dificile. Lore este o odă, căptuşită cu un simbolism uşor, dedicată vârstei dificile, de tranziţie. La finalul peliculei, adolescenta Lore, ca şi Germania înfrântă, rămâne în faţa unui nou traseu, către libertate.
Regia: Cate Shortland
După un roman de: Rachel Seiffert / Scenarist: Cate Shortland, Robin Mukherjee / Compozitor: Max Richter / Operator: Adam Arkapaw / Producător: Benny Drechsel, Karsten Stöter, Liz Watts, Paul Welsh / Monteur: Veronika Jenet
Distribuţia: Saskia Rosendahl (Lore), Nele Trebs (Liesel), André Frid (Günther), Mika Seidel (Jürgen), Kai-Peter Malina (Thomas), Nick Holaschke (Peter), Ursina Lardi (Mama).