Lore este un film istoric în măsura în care surprinde artistic o dramă umană care devine reprezentativă pentru o anumită populaţie, într-o perioadă specifică. În cazul de faţă este vorba despre generaţia copiilor germani care suportă urmările înfrângerii nazismului. Saskia Rosendahl joacă rolul unei fetiţe de 14 ani, Lore, ai cărei părinţi sunt arestaţi pentru crime de război. Rămasă singură cu fraţii săi mai mici, Lore trebuie să traverseze Pădurea Neagră pentru a ajunge la casa bunicii, un loc ferit de raziile armatei care aveau drept scop uciderea tuturor descendenţilor din familiile naziste.
Călătoria lor este însăşi miza filmului. Supusă atât planului fizic cât şi celui mental, călătoria este o cale de parcurs în căutarea siguranţei, dar şi un drum al iniţierii unor copii speriaţi de realitatea brută la care trebuie să se expună. Ieşirea de sub protecţia mediului familial şi intrarea în lumea agonică de după război generează o confruntare acerbă între realitate şi proiecţiile false despre aceasta pe care părinţii le-au insuflat copiilor.
Când priveşte pentru prima oară fotografiile cu evrei ucişi şi cu tatăl său pozând în faţa cadavrelor, Lore primeşte o lovitură puternică în sistemul său de valori modelat după şablonul moral al părinţilor. Odată cu ea asistăm la dezvrăjirea unei lumi care nu mai posedă vitalitate şi forţă, ci doar trupurile chinuite ale bărbaţilor şi femeilor la sfârşitul războiului. Imaginile conţin francheţea dezastrului fără retuş, ruinele psihice şi fizice plonjând în calea copiilor ca nişte obstacole invizibile. Degetele Lorei rămân lipicioase după atingerea fotografiilor odioase, chiar şi atunci când în drum spre casa bunicii îl cunoaşte pe Thomas, un băiat cu o apariţie misterioasă. Întâlnirea lor semnifică ciocnirea dintre sentiment şi prejudecată. Thomas este evreul care oricând poate să profite de vulnerabilitatea lor, dar care în schimb alege să îi protejeze. Lore este adolescenta care trăieşte primele impulsuri sexuale dar care îşi inhibă pornirile ca urmare a sentimentului de superioritate rasială pe care l-a dobândit din educaţia nazistă primită în familie.
Filmul lui Cate Shortland e plin de delicii imagistice, de mici detalii simbolice care conferă lirism şi fantezie poveştii. Acompaniate de coloana sonoră compusă de Max Richter, imaginile compun o ţară a minunilor întoarsă pe dos, un tunel distructiv ce pare că îi revine oricărui om care a supravieţuit unei traume colective. Protagonista este varianta conştientă a lui Alice, un copil care îşi asumă cu maturitate rolul de mamă pentru fraţii ei şi care reuşeşte să se revolte împotriva mentalităţii părinţilor, cu preţul inocenţei şi al indiferenţei celor din jur.
Aceasta este, până la urmă, generaţia post-nazistă, ne spune Cate Shortland. O generaţie căreia i s-a furat inocenţa şi care adună pe umeri toată cenuşa unui război absurd.