Ai crede că Richard Linklater este regizorul a doar trei filme, celebra trilogie romantică Before ceva. Însă, în afară de multiubitele, inefabilele poveşti din Before Sunrise din 1995, Before Sunset, interesanta continuare din 2004 şi filmul de faţă care încheie basmul, el a realizat delicioase comedii cum sunt The School of Rock, animaţia Waking Life, Fast Food Nation sau Bernie. Are darul de a crea scene mici de intimitate, pline, pline de şarm, de tandru efect comic.
Before Midnight încheie povestea începută cu 20 de ani în urmă, într-un tren spre Viena. Atunci doi tineri frumuşei şi simpatici acceptau să petreacă împreună o noapte magică. Nu, nu de sex. Doar plimbându-se şi stând de vorbă. Doi străini care vor să se cunoască, care acceptă jocul seducţiei şi se îndrăgostesc. Iar filmul, cum ştim cu toţii, curge lin cu momente simpatice, filmul-etalon al poveştilor romantice, perfect pentru sensibili, care stă alături de The Notebook pe raftul cu minuni pentru toată familia. Carisma extraordinară a actorilor, dar şi strălucitoarea, spumoasa manieră a regizorului de a compune din mici detalii o poveste care să meargă la sufletul tuturor. Julie Delpy şi Ethan Hawke, două personaje şi doi actori de iubit. Practic prima parte a basmului, când Făt-Frumos e electrocutat când o vede pe Ileana Cosânzeana.
În partea a doua, echipei Linklater - Kim Krizan i se alătură la scrierea scenariului şi cei doi actori. Personajele nu mai au inconştienţa de la 20 şi un pic de ani, au alt prefix. Este timpul pentru "Şi au trăit fericiţi..." Carisma există încă la locul ei, dragostea s-a sedimentat, a mai greşit şi a dat un ocol, urcă la alt nivel.
Şi iată, în sfârşit, eroii acum, în 2013, după atâţia ani trecuţi peste ei şi peste noi. Ce se întâmplă la miezul nopţii? Când Prinţul o vede pe adevărata Cenuşăreasa, nu pe fata cu pantofi de cleştar?
Este respectată iar unitatea strânsă de timp. Acum aflăm cum găteşte în bucătăria ei Ileana Cosânzeana, cum stă cu responsabilităţile familiei Făt-Frumos, ce fac ei în dormitor, dacă mai găsesc timp pentru ei şi relaţia lor, în afara timpului destinat copiilor. Partea a treia este despre viaţa reală, când basmul stă ascuns la colţ. Jesse (Ethan Hawke mai matur, tot numai ochi, minunat în scena de la aeroport cu fiul) a scris romane inspirate din povestea vieţii lor. Celine (Julie Delpy care se simte că s-a impliact în scenariu, pentru există tirade tipice ei, filozofico-politico-feministe, amuzantă vorbind ca o "paraşută") s-a anulat încetul cu încetul, crescând cele două gemene, aşteptându-l pe el din turneele de promovare. Fata cu chitara nu mai există de mult. Cei doi îşi duc rutina burgheză în casa din Paris. Aflaţi în vacanţă la prietenii din Grecia, au timp să se gândească la ei doi, pentru că aceştia le-au oferit la un hotel o surpriză.
Şi filmul se descreţeşte, cum ştim din celelalte, printre mici momente de viaţă, în maşină, la masă, pe stradă, cu camera filmându-i cu nesaţ din faţă, în urmărire. Deseori fără muzică, în timp real, viaţa lor se desfăşoară parcă sub ochii noştri, cu naturaleţe şi improvizaţie.
Prietenia dintre cei doi, tonul relaxat, înţelegător şi tolerant, tachinările comice de cuplu, apropierea tandră umplu cadrul, spaţiul şi timpul. Doar perspectiva se mai schimbă, pe măsură ce soarele dispare. Întunericul insulei nu scoate la iveală romantismul, ci reproşurile, secretele, răbufnirile, adevărurile aruncate în faţă. Fiorul erotic dispare în faţa micului cotidian, al socotelilor de familie. Până la miezul nopţii este mai mult Carnage decât poveste romantică cu scene de dragoste idilice, petale de trandafiri şi vin. Căci înainte de miezul nopţii, trebuie reglate toate conturile, puse punctele pe i, căutate din senin toate explicaţiile.
Acţiunea are loc în Grecia, dar povestea nu primeşte din frumuseţea din jur. Spaţiul se strânge claustrofobic până la o cameră de hotel. Grijile pentru copii şi viitor alungă erotismul. Goliciunea trupului devine la fel de banală ca o ciorbă.
Sunt scene plăcute, chiar dacă unele un pic lungite, din care aflăm încetul cu încetul detalii despre personaje. Fără magia şi senzualitatea electrică a primului film din serie, povestea de acum cere şi ceva răbdare. Sinceră deseori, brutală chiar în scăpărările verbale, viaţa pură îţi oferă un cinic studiu de caz. Un film de replică, despre maturizare. E frumos cum din toată vorbăria se iţesc adevăruri de viaţă universal valabile. Cea mai erotică dintre toate părţile seriei, povestea de acum, mai îndrăzneaţă şi mai slobodă la gură, pune accente acolo unde să le recunoască toată lumea.
Finalul, cu delicateţea binecunoscută seriei, repune în mişcare tramvaiul dorinţei, iar maşina timpului funcţionează cu bine încă o dată. Căci după miezul nopţii, te uiţi în agendă şi... o iei de la capăt.