Scenariul, semnat tot de cineastul american, este unul machiavelic. Scriitura are la bază ideea de manipulare, pendulând între dubluri, mereu la graniţa dintre vinovat-nevinovat. Passion nu este doar un remake, ci e o pastişă pură a celebrelor thriller-uri semnate de Hitchcock, fiindcă râvna lui de Palma de a-şi copia modelul este evidentă şi în acest caz.
Având teme precum manipularea, piste false, răzbunare, crimă şi pasiune, cineastul american a optat pentru două actriţe din aceeaşi generaţie, din raţiuni de credibilitate în privinţa atracţiei erotice. În Crime d'amour, regizorul francez le-a distribuit pe Kristine Scott-Thomas şi Ludivine Sagnier, raportul dominant-dominat bazându-se pe diferenţa de vârstă (experienţă). Christine Stanford (Rachel McAdams) şi Isabelle James (Noomi Rapace) sunt două femei implicate în jocul manipulării dintr-o companie multinaţională. O blondă şi-o brună luptă într-o lume dură, ambele având şi-o "umbră" roşcată - Dani (Karoline Herfurth).
Christine este şefa unei agenţii de publicitate. Este elegantă, poartă mereu ţinute sofisticate, în culori acidulate, este sarcastică, puternică şi fascinantă. O manipulează pe Isabelle din invidie, gelozie, perversitate sau pur şi simplu din joacă. Această blondă, niţel erotomană, pare să o manevreze pe bruna Isabelle, subalterna ei, discretă, tolerantă, aproape ştearsă ca apariţie, dar subjugată (aparent) de superioara ei. Între cele două eroine rolurile se inversează cu repeziciune, subjugarea având mereu un efect de bumerang.
Passion derulează, într-un crescendo ameţitor, o suită de imagini reci sau prozaice, derutând cu bună ştiinţă spectatorul, care se află în faţa unor motive hitchcockiene reciclate - piste false, sora geamănă, reapariţia unor persoane declarate moarte, scena duşului de dinaintea crimei, crime aşa-zis perfecte, treptele ameţitoare - , toate asezonate cu tulburătoarea muzică a lui Pino Donaggio.
Perversă şi manipulatoare, Christine avea ascendent asupra lui Isabelle, până când aceasta este umilită în public de şefa sa, la o reuniune de la serviciu. Între ele, se află mereu roşcata Dani, ce pare-i fi devotată lui Isabelle. Cele trei femei îşi întind reciproc curse, se mint, trişează, se supraveghează şi se manipulează, ca într-o cuşcă cu feline, până când una dintre ele moare.
Spaţiul i-a permis regizorului-scenarist să aducă în cadru eroine sexy, tinere, ambiţioase, dar singure. Relaţia de dominant-dominat se complică puţin căci, de data aceasta, realizatorul a folosit trei femei, diferite, o blondă, o brună şi-o roşcată.
Compania la care cele trei eroine lucrează este văzută ca un simbol al lumii capitaliste. Aici, dorinţa de a fi mereu altcineva face ravagii - fiecare vrea să îi ia locul (job-ul, iubitul sau trupul) celeilalte. Se obţine, astfel, un efect de clonare de toată frumuseţea. Blonda Christine îi cerea partenerului ei de sex să poarte, uneori, o mască a chipului ei, dorinţă ce denotă autoidolatria.
Brian de Palma actualizează thriller-ul, folosind motive ale lumii contemporane: internet, şantaj prin sex-tape, telefonie mobilă (smartphone), video-supraveghere. Terenul de luptă este un univers tehnologizat, invadat de Skype, "call conference", înregistrări făcute cu smartphone-ul, videoclipuri postate pe YouTube, totul într-un ritm înnebunitor. Brian de Palma îşi confirmă dragostea pentru femeie - văzută drept creatură complexă -, distribuind trei actriţe total diferite, canadianca Rachel McAdams, suedeza Noomi Rapace (binecunoscuta hacker Lisbeth Salander din saga originală Millenium) şi nemţoaica Karoline Herfurth.
În pelicula Passion, cele trei eroine par de neînţeles în faţa bărbaţilor, ce au (aici) rol de sclavi batjocoriţi, neputincioşi în faţa unor "feline" devoratoare. Tipul acesta de femei puternice aminteşte, cumva, de "feministele" lui Pedro Almodovar. Poate de aceea, regizorul a ales ca operatorul să fie José Luis Alcaine, cel care a lucrat cu cineastul spaniol.
În acest univers dur, regăsim multe dintre reţetele filmelor din anii '90 (crimă, sex, lesbianism, perversiune, manipulare, alienare), dar actualizate. Este de remarcat ideea năstruşnică a regizorului de-a transforma ecranul într-un split-screen uriaş în momentul crimei (un fel de marcă stilistică a lui, de altfel). Spectatorul asistă simultan la asasinarea unei blonde (Christine?) şi la spectacolul de balet pe care bruna Isabelle îl viziona. Faunul din Prélude à l'après-midi d'un faune de Claude Debussy, leagă prin pretextul sexual, cele două cadre proiectate simultan.
Întreg filmul este un mozaic al obsesiilor lui Brian de Palma, fiind un thriller senzual şi incitant, care manipulează prin iluzie. Din păcate, acest exerciţiu de stil, destul de flamboiant, poate fi receptat de neofiţi drept o peliculă de serie B sau doar ca un serial "de lux".
Căutând frumuseţea prin vulgaritate, vulgaritate a unei epoci ce exacerbează emergenţa noilor modalităţi de comunicare şi a celor de spionare, regizorul lasă loc echivocului. Eroina din zilele noastre rămâne îngrozită de irealitatea lumii, hărţuită de ţârâitul enervant al unui apel greu de identificat, de pe un telefon mobil.
La finalul acestui thriller, nu ştim care dintre personaje a fost mai "toxic". Însă, avem certitudinea că la trezirea din acest "dulce-coşmar" - sumă de fantasme sufocante - , nimeni nu mai rămâne inocent.
Regizor: Brian De Palma
Scenarist: Brian De Palma, Alain Corneau, Natalie Carter / Compozitor: Pino Donaggio / Operator: José Luis Alcaine / Producător: Said Ben Said / Monteur: François Gédigier
Distribuţia: Rachel McAdams (Christine), Noomi Rapace (Isabelle James), Paul Anderson (Dirk), Karoline Herfurth (Dani), Rainer Bock (Bach), Ian T. Dickinson (Detectiv), Alexander Yassin (Administrator)