Noaptea domnului Lăzărescu - Moartea domnului Lăzărescu

Domnul Lăzărescu stă la Piaţa Ozanei, pe strada Feteşti, într-un bloc ca toate blocurile din Balta Albă. La fel, probabil, ca blocul în care stă Cristi Puiu. Pentru că, aşa cum în mai nici un film post-decembrist nu se-ntîmplă, Moartea domnului Lăzărescu e un film despre vecini - vecinul nostru, domnu' Dante, Romică pentru prieteni (dar are el prieteni?), şi propriii lui vecini.

Filmul ăsta se mişcă precum un şarpe ghiftuit care dă ocol următoarei prăzi cînd încă nu şi-a digerat victima anterioară: încet, languros, ca-ntr-o poveste de dragoste. Povestea de dragoste a unei camere de filmat, camera lui Oleg Mutu, care iubeşte atît de mult, încît se ascunde în faţa splendorii obiectului îndrăgit. N-o să găsiţi cadre "frumoase" în filmul lui Cristi Puiu, cadre după toate regulile artei aşa cum se predă ea la UNATC. O să vă-ntîlniţi în schimb cu frusteţea unei camere de 35 mm care lasă lumii din jurul ei dreptul la existenţă - pentru că ea nu trăieşte în acel unic cadru fix, ci în ciuda lui. Cînd l-am văzut, filmul lui Cristi Puiu n-avea încă sunetul montat, dar nu cred că are mare importanţă; universul de zgomote şi voci de dincolo de inevitabilul fragmentar al imaginii e o acceptare a eşecului ei în faţa realităţii, căci Moartea domnului Lăzărescu este un film despre înfrîngerea privirii.

În gentileţea, duioşia lui, Moartea domnului Lăzărescu e un film brutal; e tot ce poate fi mai aproape, într-o vreme cinică văduvită de sublim, de sentimentul tragicului. Nu un tragic al marilor conflagraţii, al ediţiilor speciale de ştiri, ci tragicul banalităţii cotidiene, fără altă semnificaţie decît cea a morţii înseşi. Tragicul care trece pe lîngă noi fără să-l vedem. Nu numai camera e cea care eşuează, privirea însăşi, în umanitatea ei, o face, de vreme ce refuză să treacă dincolo. Ochiul rutinat al doctorului care alunecă spre colega de spital (Adrian Titieni şi Clara Vodă) sau al asistentei răsfoind o revistă cu poze (Rodica Ionescu), privirea albastră a vecinului (Doru Ana) care l-a văzut de prea multe ori pe Romică băut, cea a vecinei (Dana Dogaru) care vede mizeria din apartament, dar nu dezintegrarea umană întinzîndu-i-se dinainte, cea a medicului de la tomograf, care vede imaginea de pe ecran, dar nu şi pe omul de dincolo. Nu în spatele unei camere de filmat se sfîrşeşte adevărul, nimeni nu-l mai priveşte, nimeni, ascultîndu-l, nu-l mai aude.

Domnul Lăzărescu îşi poartă adevărul în propriul trup, în carnalitatea cu care nu se poate minţi: în muşchii lăsaţi, de fost halterofil, ai lui Ion Fiscuteanu, în picioarele subţiri şi mersul lui nesigur, în abandonul limbajului în care se scufundă Dante Romeo (aceste nume, urme ale tragicului căzut în diurn). Un păienjeniş de semne pe care cei din jur nu mai pot să-l citească din cauză că ştiu.

Cîţi oameni trebuie să moară, cum trebuie să mori astfel încît cei din juru-ţi să vadă şi să audă cu propriile simţiri, aici şi acum?

Sînt foarte lungi cadrele din Moartea domnului Lăzărescu, şi nu e un experiment formal. Sînt lungi pentru ca el, spectatorul, de cealaltă parte a ecranului, să aibă timpul de a vedea unde e minciuna, să aibă timp să urle, pentru el însuşi, "Treziţi-vă! Un om moare!". Şi să se-ntrebe de cîte ori a trecut, fără să vadă sau să audă, pe lîngă o astfel de moarte. Are două ore şi jumătate să-şi trăiască agonia, strigînd fără să fie auzit...


Fişă tehnică:

Moartea domnului Lăzărescu
Regia: Cristi Puiu
Scenariu: Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu
Imagine: Oleg Mutu
Produs de Mandragora
Cu: Ion Fiscuteanu, Luminiţa Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Doru Ana, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Alina Berzunţeanu, Simona Popescu, Clara Vodă, Rodica Lazăr, Mimi Brănescu, Rodica Ionescu, Monica Bârlădeanu


Notă: Moartea domnului Lăzărescu, este anul acesta singura peliculă românească prezentă la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, care va avea loc între 11 şi 26 mai. Filmul va fi prezentat în secţiunea "Un Certain Regard", după ce, în urmă cu trei ani, un alt film al lui Cristi Puiu, Marfa şi banii, fusese selecţionat în "La Quinzaine des Réalisateurs". Cristi Puiu a participat, alături de Horaţiu Mălăele, Nae Caranfil, Dragoş Bucur, Alexandru Solomon, Dite Dintesz şi criticul de cinema Alex. Leo Şerban, şi la prima ediţie a Panoramei Filmului Românesc Contemporan ce a avut loc între 26 aprilie şi 3 mai la Paris.