UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor la secţiunea grup în spectacolul Aproape, de John Cariani, iar la proba impusă îl interpretează pe Angus Young
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Mihai Cojocaru: Prima amintire cred că e din clasa a cincea, când părinţii mei "mă încercau" pe la tot felul de cercuri pentru dezvoltare personală şi, după ce am trecut pe la fotbal, judo şi atletism, am ajuns la cercul de teatru. La început nu înţelegeam nimic, dar mă atrăgea faptul că urma să mă plimb prin Europa cu spectacolul pe care îl lucram.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
M.C.: Întâlniri pozitive sunt multe, dar probabil cea fără de care nu aş fi urmat acest drum este întâlnirea cu doamna Elena Fântâneru. Dânsa manageria trupa de teatru în care am intrat în clasa a cincea. S-a zbătut mult să ne aducă regizori buni care să ne formeze fără ca noi să putem aprecia valoarea lor. Pentru acest lucru o respectăm acum mult mai mult decât o făceam atunci.
O întâlnire negativă nu pot spune că am avut. Sau dacă a fost, nu o ţin minte.
O.H.: Teatru, film sau...?
M.C.: Cu siguranţă ambele. Poate şi puţin management cultural.
O.H.: Din ce se compune un actor?
M.C.: Exact din lucrurile din care se compune un om. Cu un plus de răsfăţ.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
M.C.: Felia mea este un vin. La teatru.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
M.C.: Ca actor, cel mai important lucru pe care l-am învăţat este să ascult. Şi nu este doar despre teatru, e despre viaţă. Al doilea ar fi că teatrul TREBUIE să facă lumea mai bună, nu doar să distreze sau să emoţioneze. Un alt lucru foarte important este că teatrul dăruieşte ceva. "Ce" dăruieşte se schimbă cu fiecare spectacol dar important este că e făcut din altruism. Sau aşa ar trebui.
Ca spectator nu ştiu câte am învăţat despre teatru. De cele mai multe ori cel care vizionează este tot actorul din mine. Poate doar că e frumos. E de ajuns.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
M.C.: Nu mă simt în măsură să dau un feedback publicului din România. Aş putea spune ceva cel mult despre publicul focşănean (de acolo vin:)): Mă bucur că oamenii sunt deschişi la propuneri "uşor îndrăzneţe", deşi viaţa culturală locală nu i-a pregătit în niciun fel. Sper să îşi păstreze entuziasmul şi pe viitor.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
M.C.: Cu siguranţă o viaţă frumoasă. Nu ştiu dacă voi avea un succes nebun ca actor, ca profesor sau ca manager, dar cu siguranţă voi face lumea asta puţin mai bună decât este.