UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor la secţiunea grup cu Pisica verde, de Elise Wilk (citiţi textul piesei în format pdf pe LiterNet aici) şi la secţiunea individual cu Bucăţi de Lia Bugnar.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Anghel Damian: Prima amintire despre teatru mă întoarce în timp, undeva prin clasa a IV-a, în apropierea Crăciunului. Era serbarea de final de semestru şi eu jucam rolul principal în spectacolul despre naşterea lui Iisus. Eram Irod. Îmi aduc aminte frânturi, însă văd foarte clar imaginea de final de spectacol, când Irod se mântuieşte. Spuneam o rugăciune în genunchi, şi apoi corul de îngeri se revărsa peste mine. Era imaginea căinţei şi mântuirii. Acel spectacol a însemnat enorm pentru părinţii mei. Mama îmi spune şi acum că nu ştie dacă voi depăşi acea performanţă actoricească vreodată. Cert e că mi-a adus un capital de simpatie, acel spectacoluţ. Profesorii mă vedeau altfel dup-aia.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
A.D.: Şi eu cred că drumul în viaţă e pavat cu întâlniri. Însă, dacă ele te aduc în punctul în care eşti azi, şi dacă acest punct ţi se pare unul bun, înseamnă că nu au existat întâlniri negative. Sau nu suficient de negative ca sa te întoarcă din drum. Sunt doar întâlniri şi întâmplări. Pot spune că am avut norocul de multe întâlniri frumoase. În mod cert, însă, nu m-aş fi apucat de actorie dacă nu întâlneam două colege în liceu, Andreea şi Miruna, care m-au bătut la cap să fiu în trupa de teatru. Pe vremea aia, eram înnebunit după baschet şi nu mi se părea interesantă zonă asta de exprimare. Lor le datorez parte din drumul ăsta. Şi apoi au urmat alte câteva întâlniri care m-au marcat: profesorul meu Adrian Titieni, regizorul şi profesorul Mihai Brătilă, Lia Bugnar, cu toţii au pus cărămidă cu cărămidă la construcţia mea.
O.H.: Teatru, film sau...?
A.D.: Răspunsul ar fi ambele. Doar timpul va putea spune, însă, care dintre cele două uşi se va deschide mai larg. În punctul ăsta, nu aş putea alege dintre cele două. Teatrul are o calitate unică a "prezentului". Lucrurile se întâmplă aici şi acum şi mor imediat după ce se întâmplă, iar filmul tinde spre perenitate. Rămâne ca un fel de mărturie.
O.H.: Din ce se compune un actor?
A.D.: Mi-e greu să răspund la întrebarea asta. O dată, pentru că asta ar însemna să mă consider deja un actor, şi a două oară, ar însemna să mă cunosc într-atât de bine încât să pot vorbi despre lucrurile care mă compun. Cred că cea mai frumoasă descriere a actorului pe care am auzit-o ar fi: Actorul este un individ ca toţi ceilalţi, care are toate simţurile exacerbate.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
A.D.: Dacă mi-aş asuma o "felie", asta ar însemna să mă limitez. Vreau să cred că "felia mea" se compune din mai multe "felii". Poate nu întâmplător titlul textului de la individual este Bucăţi. Conţinutul monologului meu răspunde mai bine decât mine la această întrebare.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
A.D.: Eu - Actorul: 1. Fii sincer 2. Fii generos 3. Fii răbdător
Eu - Spectatorul: 1. Priveşte sincer. 2. Priveşte generos 3. Priveşte răbdător
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
A.D.: Publicul de teatru din România este dornic, deştept şi critic. Cel puţin, publicul cu care m-am întâlnit. Desigur, există genuri de public, la fel cum există genuri teatrale. Spectatorii de bulevardiere aleg bulevardierele, spectatorii teatrului independent merg mai mult la teatru independent şi tot aşa. Cred însă că publicul e dornic de teatru sincer. Asta caută şi taxează minciuna scenică.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.D.: Sper eu, cât mai multe întâlniri frumoase. Şi drumuri ramificate. Începutul este bun şi Gala Hop îmi dă speranţe în acest sens. Cred că fiecare primeşte ce e al lui.