IUGTE, Ystad, Suedia, clasa Sergei Ostrenko
Participă la Gala Tânărului Actor 2013 cu Şeful statului major al armatei chineze de Hanoch Levin
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Gabriel Sandu: Sunt câteva. La Teatru Evreiesc de Stat, unde a lucrat tata ca maestru de sunet 16 ani. Acolo am văzut primele spectacole din sală şi din culise. Ştiu că eram fascinat de transformarea actorilor de la culise la scenă. Apoi era Maia Morgenstern într-un moment, absolut minunat de frumoasă îmi părea, sărutând şi aruncând, dramatic, un trandafir în public. Momentul ăsta l-am văzut de sus de la platanele de sunet ale tatei, iar doamna care a prins trandafirul... mi s-a părut o norocoasă. Apoi era o sărbătoare anuală cu o colecţie de momente, în yiddish, iar unui domn de lângă mine nu-i mergea casca de traduceri şi crezând că înţeleg m-a rugat să-i spun cam despre ce ar fi vorba. Eh, imaginează-ţi că am început să-i traduc tot, eu neînţelegând o iotă. Pur şi simplu inventam spectacolul. La final le-a mulţumit alor mei. Cam atunci au început să se lege lucrurile:))
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
G.S.: Primul meu profesor de actorie, cu care am lucrat extraordinar în liceu şi cu care încă mă văd uneori duminicile, Virgil Constantin de la Palatul Copiilor. De la el am dobândit o bază atât de necesară, pentru care o să-i fiu recunoscător mereu. Negativ nu a fost nimic, până la urmă. Pe moment ce ţi se pare sfârşitul lumii, deschide o altă lume. Întâlnirile nu sunt bune sau rele, sunt doar întâlniri.
O.H.: Teatru, film sau...?
G.S.: În perioada asta îmi doresc enorm să le încerc pe amândouă, cu experienţa pe care o am acum. Am avut o perioadă în care am filmat mai mult şi simţeam că mi-am găsit un drum al meu; dar în mai 2013 am lucrat la Teatrul Naţional din Bruxelles cu Armel Roussel într-un proiect din "Cities on stage", în spectacol aveam un moment de dezvăluire doar eu cu publicul, făcându-le o declaraţie de dragoste. M-am simţit atât de viu, mai adevărat poate decât sunt în viaţă uneori, încât mi-am dat seama că nimic nu se compară cu momentul scurt în care tu şi oamenii vă priviţi cu adevărat. Despre asta era vorba şi în monolog, despre a privi cu adevărat. A privi = a iubi:)
O.H.: Din ce se compune un actor?
G.S.: Atenţie fizică, emoţională, mentală şi spirituală.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
G.S.: Încă nu ştiu, o caut. Ceva care să conţină umor, directeţe, inteligenţă şi inocenţă.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
G.S.: Actoria pe care vreau să o practic, indiferent în ce convenţie ar fi, vreau să fie adevărată şi să pornească de la lucrurile care mă dor. Indiferent cât de diferit ar fi de mine ceea ce mi s-ar cere, cel mai important e să îmi înţeleg uman personajele, să nu le condamn. Spectacolele care mă interesează, indiferent de estetică, spun ceva despre cel care le-a făcut. Ca şi cum cel mai nasol moment pentru tine ar fi să te vadă cineva dezbrăcat şi pentru câteva minute ai face fix asta în Piaţa Universităţii.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
G.S.: Mergeţi la spectacolele tinerilor, ei sunt monştrii sacri de mâine:)). Mă refer la tineri precum Eugen Jebeleanu, Catinca Drăgănescu, Ioana Păun şi atâţia alţii care fac spectacole cu revoltă şi mesaj, de care avem nevoie.
E ok şi o comedie uşoară, evident, dar până la urmă totul e uşor la TV, aşa că merită să mai balansăm.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
G.S.: Sper că experienţe variate, călătorii de lucru şi, evident, un spectacol, două, foarte bune şi în care să fac roluri remarcabile, care să mă pună pe un soi de mapă profesională... ca să vină lumea să... mă vadă şi pe mine:)) A cam venit momentul şi pentru asta. Până acum am lucrat într-o groază de proiecte în ţară / străinătate, dar oamenii au nevoie să te asocieze ca freelancer şi de un cadru mai instituţionalizat. Dacă le spun că am filmat cu producătorii francezi NISI MASA, n-o să ştie nimeni cine sunt, o să li se pară ceva obscur, dar dacă le spun vreun teatru din Bucureşti se luminează la faţă. Dacă mai faci şi un rol bun, nu mai zic. M-au apucat gândurile cu vârsta, fac 25 de ani pe 25 august 2013, nu prea am timp de pierdut.