Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB, clasa Ionuţ Caras / Mara Opriş
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea individual cu one woman show-ul Salome - după o idee de Charles M. Lee.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Alexandra Caras: Aveam 14 ani, eram la Festivalul T4T în Timişoara şi chiar înainte de a păşi pe scenă m-a cuprins o frică teribilă, gândindu-mă că nu voi mai ţine minte nimic din ceea ce trebuie să fac. În momentul în care am început spectacolul, mi-am dat seama că nu văd publicul şi atunci am început amatoriceşte să mă joc.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
A.C.: Nu ştiu exact dacă o pot numi întâlnire. Fratele meu este cel care m-a făcut să observ cu alţi ochi şi cu alt interes această lume. Negativă? Am să îndrăznesc să spun: tatăl meu.
O.H.: De ce?
A.C.: E ceva legat de copilărie, nu vreau să intru în detalii.
O.H.: Teatru, film sau...?
A.C.: Ambele cu siguranţă. Filmul mă incită mai mult şi teatrul mă face să mai vreau.
O.H.: Din ce se compune un actor?
A.C.: Din trup şi spirit.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
A.C.: Nu ştiu dacă pot să-mi dau încă seama, e prea devreme. Încă degust.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
A.C.: E foarte important să fii deschis, sensibil şi să te laşi emoţionat. Vulnerabilitatea poate fi o calitate în anumite momente. Actorul trebuie să comunice cu publicul în aşa fel încât publicul să aibă impresia că el comunică de fapt cu actorul. E dificil totuşi pentru un actor să fie un spectator "virgin".
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
A.C.: Cred că publicul din România este exact aşa cum trebuie să fie. În funcţie de ceea ce ni se oferă, reacţionăm. Nu are sens să vorbim despre mentalitate, răspunsul va fi acelaşi.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.C.: O lungă şi vastă enumerare. Luată ca atare, ea este soluţia viabilă prin care, din masa imensă şi relativ dezorganizată de experienţe, o anumită cantitate va fi pusă la dispoziţia mea conform nevoilor mele particulare.