UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup în spectacolele Pisica verde, de Elise Wilk şi O anecdotă provincială, de Alexander Vampilov.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Andrei Cătălin: Eram în clasa a VI-a şi profesorul meu de engleză mi-a spus că face un spectacol de Crăciun şi că ar vrea sa joc un cioban. N-am acceptat, mi se părea aiurea să joc un cioban. M-a chemat, totuşi, să dau o citire, aşa că am citit pe rând Povestitorul 1, Povestitorul 2, Craiul 1, Craiul 2. Mă gândeam că dacă o mai ţin mult aşa, o să ajung să joc tipul care aduce florile la sfârşit. Într-un final, am jucat Baltazar şi am primit propunerea de a juca anul următor rolul lui Irod (jucat de prof pe atunci). Spectacolul nu s-a mai făcut, nici Irod nu am mai jucat, dar atunci am descoperit lumea asta. Mă rog, am descoperit-o atât cât poate să o descopere un copil de 12-13 ani. Şi sincer să fiu, îmi cam pare rău că nu am jucat ciobanul ăla.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
A.C.: Nu prea ştiu ce să zic despre treaba asta cu întâlnirile. Adică mi-ar fi plăcut să pot spune că am un moment revelator în sensul ăsta, dar nu a fost aşa. Eu cred că lucrurile, în viaţă se întâmplă cu un motiv şi dacă e să merg pe principiul ăsta, cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum, a fost să dau audiţie pentru trupa de teatru a liceului. Ăla a fost momentul declanşator şi de acolo lucrurile au început să curgă, mai bine sau mai rău.
O.H.: Teatru, film sau...?
A.C.: Acum, dacă e să fiu sincer până la capăt, faci ce poţi şi ce primeşti. Ideea e să faci ceva şi să supravieţuieşti în meseria asta. Asta cu "eu vreau film, eu vreau teatru" nu prea există. Faci ce ţi se dă sau ce reuşeşti în speranţa că peste cinci ani o să fi în continuare în lumea asta şi că, eventual, mai câştigi şi nişte bani de o pâine. Eu, de exemplu, am făcut mai mult teatru şi asta pentru că nu prea am fost distribuit în filme, nu pentru că aşa am ales. Norocul meu că iubesc teatrul. Poate aş fi iubit şi filmul la fel de tare, dacă l-aş fi făcut :) Nu sunt în poziţia în care să am pretenţii şi, generic vorbind, nu ştiu câtă libertate ai ca să îţi permiţi nişte preferinţe.
O.H.: Din ce se compune un actor?
A.C.: Muncă, pasiune şi perseverenţă.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
A.C.: Nu prea am felii. Ideal ar fi să am o pâine întreagă. Adică, frumos ar fi să nu mă limitez într-o singură zonă. Mi-ar plăcea, de exemplu, să lucrez cu oameni diferiţi sau roluri pe care nu le-am făcut sau pe care nu le-aş face de obicei; să lucrez la proiecte din care să învăţ. Altfel unde mai e miza?
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
A.C.: Mi-e greu să mă numesc actor şi că mai şi generez teatru. Pot să spun, maxim, că încerc şi eu câte ceva, şi din încercările astea cam asta am învăţat:
1. Să fiu sincer. Să cer mai mult de la mine. Să rămân cu picioarele pe pământ.
2. Respect, sinceritate şi îngăduinţă.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
A.C.: Mi-e greu să dau un feedback publicului. Nu ştiu, sper ca în viitor să avem parte de un public cât mai numeros, curios şi pretenţios.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.C.: Multe provocări.