Universitatea de Arte Tîrgu-Mureş, clasa Nicolae Cristache
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea individual cu Colateral-Oedip de Mihai Ignat şi la proba impusă, Rowan Atkinson.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Cristian Iorga: Clasele primare, Galaţi, teatru de păpuşi, Scufiţa Roşie, intrarea lupului în scenă m-a speriat până când am plâns de frică.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
C.I.: Întâlnirea pozitivă: Petroşani. Bianca Holobuţ, cea care m-a convins că pot face asta. Apoi pe parcursul facultăţii au fost foarte multe care m-au condus în punctul în care sunt azi.
Întâlnirea negativă: Eu cred că "ce nu mă omoară mă face mai puternic." Nu am avut decât de învăţat din întâlnirile negative.
O.H.: Teatru, film sau...?
C.I.: Teatru, film... de fapt, teatru, cât mai mult, dar aş accepta cu cea mai mare plăcere să lucrez la un film. Aş vrea să le fac pe toate şi după să pot selecta ce îmi place să fac cel mai mult. Poate dacă o să lucrez la un film şi o să îmi placă o să vreau să fac numai film, dar acum fac teatru... aşa că răspuns final: teatru.
O.H.: Din ce se compune un actor?
C.I.: Talent? Şi un fotbalist are talent. Muncitor? Şi cel de pe şantier munceşte. Suferă? Şi medicul suferă când îi moare un pacient.
E o întrebare bună, poate le are pe toate, sau ar trebui să le aibă pe toate, sau nu... Şi eu caut un răspuns la această întrebare.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
C.I.: E de ajuns să îmi vezi faţa şi şti răspunsul: comedia. Încerc totuşi să mă conving că pot face foarte bine şi dramă şi tragedie, e bine că încerc, zic eu. Şi având în vedere că în comedie trebuie să fii foarte serios şi foarte sincer, cred că o să mă şi conving într-o zi de capacităţile mele dramatice. Până la urmă şi Molière avea capacitatea de a juca într-o dramă, dar nu avea înzestrări fizice. Întotdeauna mă consolez cu acest gând.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
C.I.: Cel mai important lucru pe care l-am învăţat e că trebuie să generez emoţie. Noi, actorii, suntem o fabrică de emoţii, creăm emoţia şi apoi o dăm mai departe sperând că ea nu se va pierde. Dacă nu te implici, dacă publicul iese de la piesă la fel cum a intrat, ceva e în neregulă. Secretul unui spectacol de succes stă în puterea emoţiei pe care o transmite publicului. Eu nu am văzut spectacol bun care să nu mă emoţioneze. Există şi spectacol prost care să emoţioneze (te poate emoţiona povestea, etc.), dar nu există spectacol bun care să nu emoţioneze. Catarsis, catarsis, catarsis.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
C.I.: Am întâlnit foarte mulţi oameni care se plângeau că nu au timp şi nici bani să meargă la teatru şi că pe vremea lui Ceauşescu mergeau foarte des la teatru. În faţa lor am rămas fără niciun răspuns. Sunt oameni care au mers la teatru, au confirmat că şi-ar dori să mai meargă, dar, totuşi, nu fac asta. Preferă să se uite în cele două / trei ore libere la TV sau să doarmă. Nu ştiu care e problema de fapt, dar mă întristez când întâlnesc astfel de oameni.
Un meci de fotbal din România adună în medie 5.000 de spectatori / meci. Un bilet la o partidă de fotbal e în medie 25 de lei. O fi vorba de bani sau de alegerile pe care le fac oamenii. Nu au timp să meargă sau nu vor să meargă? Nu ştiu, dar e trist.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
C.I.: O viaţă lungă în care o să ofer şi o să primesc numai lucruri frumoase. Mă voi întoarce peste câţiva ani pe meleagurile natale, în Galaţi, şi acolo o să joc la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" şi totul va fi bine.