UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup în spectacolul Aproape, de John Cariani, iar la proba impusă Patricia Kaas.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Ilona Brezoianu: Păi... eram destul de micuţă şi am mers cu mama la spectacolul Leul în iarnă la Teatrul Naţional. La sfârşitul spectacolului, deşi nu am înţeles nimic din el, am început să plâng şi să aplaud. Probabil din cauza emoţiilor din sală. Pe drum spre casă, i-am spus mamei că vreau să mă fac actriţă. Şi ea a zis: "o să-ţi treacă"! Nu a fost aşa.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
I.B.: Nu cred în aceste întâlniri negative. Toate sunt folositoare, într-un fel sau altul, unui actor. Prima ar fi profesoara din liceu care făcea nişte spectacolaşe care mi-au deschis apetitul spre actorie, şi a doua, întâlnirea cu regizorul Alexandru Dabija, cu care am avut onoarea să lucrez încă din anul II de facultate.
O.H.: Teatru, film sau...?
I.B.: Aş fi tentată să zic teatru. Dar îmi place şi filmul.
O.H.: Din ce se compune un actor?
Dintr-o balanţă: muncă şi talent. Dacă ştii să o echilibrezi, atunci vei fi complet.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
I.B.: Comedie, clar. Lumea are probleme şi trebuie să râdă mai mult.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
I.B.: Ca actriţă, am învăţat că trebuie să munceşti la fel, chiar dacă ai o fărâmă de noroc, că trebuie să crezi cu tărie în forţele tale, şi că dacă nu te arunci cu totul în meseria asta, mai bine nu o mai faci.
Ca spectator am învăţat să fiu obiectivă, să mă bucur de fiecare minut dintr-un spectacol bun şi să fur puţină meserie de la alţii mai experimentaţi.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
I.B.: Publicul de teatru în România este dornic să vină la spectacole. (Atunci când e gratis). Şi mai uită să-şi închidă telefoanele. Dar să nu generalizăm, cred că în mare o să avem pentru cine să jucăm tot timpul.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
I.B.: Ca orice actor care visează, o să zic o carieră strălucită. Deşi sper să nu ajung să lucrez în call center.:))