M-a provocat mesajul. Şi ca pe mine, pe alţi cîţiva zeci de mii de oameni. Cu certitudine s-a constelat între noi cei prezenţi aseară (28 august 2013) la concert o furie colectivă împotriva a ceea ce e mai mare şi mai puternic decît noi, mai sus şi mai de ne-atins. Sărmanul porc zburător... Ferfeniţă a fost făcut cînd a fost prins... Aceasta este forţa afectului reprimat. Cînd urcă la nivelul conştiinţei şi devine activ, rupe tot. Moare pentru cauza sa. Sistemul, guvernul, ţara, războiul, sunt mame nemiloase care îşi asupresc cu o poziţie de superioritate inconştientă fiii, rupînd total posibilitatea revoltei de imaginea copilului aparent vlăguit de dominare. Cît de stupid(ă) şi bolnav(ă) să fii ca să nu ştii că în umilinţă, în posesie şi în îmbrăţişarea extremă există o limită după care începe viaţa să iasă la suprafaţă?
Fiecare avem un moment de trezire. Cei mai fericiţi dintre noi îl trăiesc mai devreme în viaţă. Momentul este despre dezvelire de scut şi revenire în sine. Suntem alcătuiri minunate care nu rămîn pururea în beznă. Avantajul timpuriului face, însă, diferenţa între eroii acestui război. Pentru că timpul este de partea ta mai mult. Roger Waters încă alege să facă ceva la cei 70 de ani, pe care aseară nu i-a dovedit, fiind într-o formă maximă şi livrînd un spectacol, cu siguranţă rodat, dar, mai ales, viu.
A fost "sold-out", aparent. Ce ştiu, însă, cu certitudine, este că a însufleţit mulţimea şi a atins nevoia de rupere a zidurilor interioare. Vibe-ul era al unor bărbaţi asupriţi şi apoi eliberaţi, chiar şi pentru două ore, de jug. A fost un show masculin prin excelenţă, presărat uşor cu accente pozitiv feminine, dulci, calde. În rest, un show pentru adevăr şi dreptate, valori cu precădere masculine, dacă le punem în balanţă cu liniştea şi pacea. Adevărul şi dreptatea cer sînge şi, la final, îţi vor permite să înfloreşti. În forma ei matern posesivă, total ne-evoluată, femeia nu concepe să fii liber. Ea şi-ar dori să fii o viaţă, pentru ea, acolo, servindu-i aparenta neputinţă, ca un sclav obedient, "comfortably numb".
The Wall este maternitatea primitivă, cea care, ca Geea, te şi naşte şi apoi se simte îndreptăţită să te înghită, te educă, dar are pretenţia să-i slujeşti, te învăluie, pe seduce, te prinde şi, dacă nu te trezeşti la timp, te anulează. Mai bine, no-education decît cruzime, mai bine singur, decît cu cineva out there dar cu cineva care te îmbrăţişează şi apoi te stinge.
Cred că fenomenul The Wall este unul dintre ceasurile deşteptătoare pe care viaţa, aşa cum ştie ea, ni le pune la dispoziţie. Cînd spun "bărbat", spun "a acţiona". Şi cînd spun "bărbat dependent", spun "incapacitatea fiecăruia dintre noi de a acţiona". Să medităm la asta. Cu graţie, cu emoţie, cu noi înşine, cu ochii vii şi deschişi.