Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj-Napoca, clasa Ionuţ Caras şi Mara Opriş.
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 HOP 2013 la secţiunea grup cu Omul pernă, după Martin Mc'Donagh, regia Cătălin Bocîrnea.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Cristian But: La vârsta de cinci ani am jucat într-un spectacol pe care educatoarea noastră l-a făcut cu ocazia zilei de 8 martie, mai exact în Albă ca zăpada şi cei şapte pitici. Ţin minte că îmi doream rolul prinţului, care i-a fost dat celui mai bun prieten al meu din aceea perioadă şi că eram foarte gelos. Eu primisem rolul lui Mutulică. Nu ştiam să citesc şi mama îmi citea, iar eu ascultam şi reţineam replicile. Ţin minte că, la spectacol, am fost foarte mândru de faptul că mama n-a fost nevoită să-mi şoptească din public.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
C.B.: Cred că această profesie e într-adevăr pavată cu întâlniri, atât pe scenă cât şi în viaţa privată şi că ceea ce contează e modul în care te raportezi la ele în momentul respectiv. Nu ţin minte să fi avut o întâlnire negativă. Cred că în orice rău e şi un bine, depinde din ce perspectivă priveşti. Dacă ar fi să le iau în ordine cronologică, întâlnirile care m-au călăuzit până azi ar fi cele cu: trupa Artis din Satu Mare, Ioan Tifor, Lucia Vasini, Cineway Milano, Ovidiu Mateşan, profesorii mei Ionuţ Caras şi Mara Opriş, colegul meu Cătălin Bocîrnea şi mulţi alţii pe care i-aş numi, dar nu vreau să dau impresia că mă cred cu Oscar-ul în mână:)
O.H.: Teatru, film sau...?
C.B.: Ambele, cu preponderenţă spre film. La teatru, ca să citez dintr-un om mai mare decât mine, actorul îmbătrâneşte odată cu publicul şi viceversa. În film ai ocazia să opreşti timpul pentru 90 de minute.
O.H.: Din ce se compune un actor?
C.B.: Din 206 oase şi aproximativ 500 de muşchi, care formează un motor care se alimentează cu pasiune. Odată ce laşi ca această pasiune să se stingă, motorul te va lăsa. În procente ar fi: 10 % talent, 40% dorinţă, 50% muncă.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
C.B.: Îmi place teatrul realist-psihologic şi comedia, dar când am de-a face cu comedia trebuie să ţin în frâu "cabotinul" din mine uneori. Cred că "felia" unui actor ar trebui să fie una de 360 de grade, dar în acelaşi timp cred că la un moment dat voi alege o direcţie şi voi face tot posibilul să devin cât pot de bun în ea.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
C.B.: Eu-actorul vând vise şi aduc pe scenă lumi imaginare desprinse din alte timpuri. Aşa că scopul meu e ca spectatorul, odată ce se află în sală, să uite de problemele lui personale şi să-şi încarce problemele personajelor de pe scenă ca mai apoi să facă o comparaţie între ele.
Ca spectator de teatru, pentru mine e foarte simplu. Dacă încep să casc în timpul unui spectacol, verdictul e clar.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
C.B.: Modest. Am vaga senzaţie că publicul de teatru din ţară se limitează pe sine însuşi, pentru că se mulţumeşte deseori cu ceea ce primeşte. Iar ceea ce primeşte nu e întotdeauna de calitate.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
C.B.: Cred că e irelevant în acest moment, important e că am posibilitatea să fiu acolo, după atâta hoinărit prin lume. Nu e uşor să ţii pasul când eşti cu 10 ani în urmă:).