Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj-Napoca, clasa Ionuţ Caras / Mara Opriş
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup în spectacolul Omul pernă, de Martin McDonagh, regia Cătălin Bocîrnea.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Flavia Giurgiu: Intram în clasa a IX-a şi am plecat în Heidenheim, Germania, pe timpul verii, cu o doamnă pictor cu care lucram. Acolo am început să confecţionez măşti pentru teatru şi să particip la diferite ateliere susţinute de actori din oraş. Eram un copil introvertit, pot spune, şi timpul petrecut acolo m-a ajutat să îmi eliberez emoţiile. M-am întors în ţară, îmi doream să fiu într-un liceu de Arte Plastice, însă ai mei nu îmi dădeau voie. Timpul trecea, eu terminam clasa a X-a şi nu mai aveam nici o şansă să mă transfer într-un liceu cu profil vocaţional. Am aflat că la Cluj există un liceu de Artă Dramatică şi Coregrafie, am mers la admitere fără voia părinţilor, am zis câteva vorbe de duh şi un cântecel şi iată-mă admisă. Mai urma doar să îmi anunţ părinţii şi să văd ce mă aşteaptă. M-au aşteptat certuri, alte vorbe de duh, Stanislavski, Shakespeare, Elena Ivanca şi o nouă posibilitate prin care să mă exprim.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, se pavează cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
F.G.: Îmi place întrebarea asta... chiar despre întâlniri e vorba. Acum câţiva ani am întâlnit-o, sau mai degrabă "m-a întâlnit" Ileana Portase, omul pe care îl voi purta mereu cu mine. Plătea o factură în locul în care lucra mama şi din vorbă în vorbă mama îi spune că fiica ei a găsit o nouă jucărie şi anume că vrea "să facă teatru". Doamna a insistat să mă cunoască şi asta s-a şi întâmplat. Era actriţă. I-am cerut un text pentru că vreau să dau o admitere în secret, iar ea mi-a adus un text de Oscar Wilde. Era primul text şi personaj de care dânsa m-a făcut să mă îndrăgostesc - Salomeea. Nu a avut niciodată copii şi relaţia noastră avea să devină una dintre cele mai mari întâlniri din viaţa mea. Era o mamă spirituală care m-a ocrotit şi mi-a dat toate câte îmi lipseau.
Cea negativă e că am stat lângă o artistă care a avut cea mai greu de urmărit poveste din câte ştiu eu până acum şi care s-a stins în singurătate, ca un câine de care nu mai întreba nimeni. S-a îmbolnăvit, a ajuns într-un azil unde o vizitam de câte ori puteam. Biblioteca, cărţile, pianul, perucile, costumele şi toată viaţa dânsei au rămas într-o căsuţă pentru care plătea chirie. Era toată viaţa ei acolo. Când s-a stins din viaţă eu eram pe scenă şi nu i-am răspuns la telefoanele pe care dânsa mi le dădea insistent cu câteva ore înainte de spectacol. Asta încă nu am reuşit să îmi iert, însă toată evoluţia acestei experienţe poate fi numită drumul care m-a condus unde sunt. Mulţumesc, distinsă doamnă.
O.H.: Teatru, film sau...?
F.G.: Ambele:))
O.H.: Din ce se compune un actor?
F.G.: Din el şi alţii peste care tot dă în căutarea lui. Desigur, şi din ironie, autoironie, charismă, simţul umorului, sensibilitate şi toate cele.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
F.G.: Pentru întrebarea asta revin la - viaţă. "Felia" mea de teatru trebuie să aibă de-a face cu viaţa, cu oameni, probleme, neîmpliniri, nedreptăţi pe care teatrul ar trebui să le slujească. Teatrul îţi dă posibilitatea să atragi atenţia asupra problemelor care îi chinuie pe oameni sub orice formă, că e politică, socială sau sentimentală. Aşa vreau să fie "felia" mea.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
F.G.: Consumând sau generând teatru am învăţat să caut fărâma de adevăr. Pentru moment nu mai am nevoie să îmi consum energia cu judecata. Mă mulţumesc să surprind ce vine firesc, natural şi ajunge la mine, adică mă emoţionează în orice fel, fie chiar şi cu o privire sinceră, adică mai ales cu o privire sinceră. Desigur, atât ca actor cât şi ca spectator am învăţat că un spectacol bun e un spectacol bun, iar un spectacol prost e un spectacol prost. Cum ştii asta? O întrebi pe doamna de la recuzită care mai stă în sală, dacă eşti actor, iar dacă eşti spectator, te descurci singur. Un alt lucru pe care l-aş menţiona e că ambele părţi trebuie să participe şi să fie prezente la lumea creată pe scenă. Energia unui spectacol cred că scade şi creşte în funcţie de implicarea ambelor părţi. Pasivitatea nu ajută pe nimeni.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
F.G.: Eu cred că publicul dă atât cât i se dă. Totuşi, pe alocuri aş zice să reacţioneze cu mai mult curaj.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
F.G.: "De unde ştii ce-o să faci până nu faci? Răspunsul e simplu: nu ştii", pe asta o ştiu de la J.D.Salinger - nu ştiu.