UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup, în spectacolul O anecdotă provincială, de Alexander Vampilov.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Vladimir Albu: Probabil spectacolele de teatru pentru copii din oraşul meu natal, Drobeta Turnu Severin, însă mai mult nu-mi amintesc.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
V.A.: Aş putea spune că întâlnirea cu domnul Marcel Iureş. Am fost la Henric al IV-lea. Este cel mai vechi spectacol de teatru despre care am o amintire puternică şi care mi-a deschis gustul pentru această artă. O a doua întâlnire, tot pozitivă, a fost cea cu domnul Cătălin Naum, în scurta perioadă petrecută în Pod.
O.H.: Teatru, film sau...?
V.A.: Teatru şi film, orice, important e să lucrezi.
O.H.: Din ce se compune un actor?
V.A.: Încredere, modestie, experienţă şi amintiri.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
V.A.: Cred că nu mi-am găsit o felie, sau nu vreau să recunosc asta încă.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
V.A.: Ca spectator am învăţat să resping artificialul, că farmecul personal joacă un rol important şi să urmăresc real şi activ spectacolele. Ca actor am învăţat că publicul aplaudă orice, că important este să ştii textul şi că cea mai importantă opinie despre tine este a ta însuţi pentru că trebuie să trăieşti cu ea în fiecare zi.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
V.A.: Mi-ar plăcea dacă ar aplauda exact atât cât trebuie pentru a-şi arăta aprecierea pentru spectacol şi actori, în loc să aplaude doar pentru că pe scenă este un nume mare sau pentru că actorii au muncit şi efortul trebuie apreciat. De asemenea, nu este o necesitate să aplauzi în picioare după orice spectacol.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
V.A.: Viaţa. Nu ştiu ce o să fac, unde o să fiu, dar am încredere că va fi bine.