Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj, clasa Ionuţ Caras / Mara Opriş
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea individual cu textul Romînia e o ţară ARO, un text scris de Medeea Iancu, iar la proba impusă Tilda Swinton - The actress is napping in the memory of Derek Jarman.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Melania M. Rusu: Încercarea-mi de a găsi un răspuns la această întrebare aproape că a eşuat asemenea unei balene în cadă, când tragi dopul, iar apa începe să se scurgă. Periplul meu într-ale teatrului nici eu nu ştiu când a început. Pentru că nu am ştiut ce să răspund mi-am întrebat mama: "Mami, care este prima amintire pe care o ai tu despre teatru?". Ştiind că ceea ce urma să răspundă avea legătură numai şi numai cu mine.
Mi-a zâmbit din ochi şi dintr-o dată obrajii i-au devenit rubiconzi. Atunci mi-am dat seama că răspunsul avea să fie ca şi scos de la cuptor: proaspăt şi gătit din dragoste. "Păi, când erai prin gimnaziu, nu?" îmi răspunde înscenându-mi acea nehotărâre şi nesiguranţă din final. Şi-atunci mi-am amintit, completându-mi mama în acelaşi ton... Eram prin clasa a V-a, nu? Iar profesoara de engleză a propus o piesă de teatru clasei noastre. Aham, Mick Mallone in the streets of London, aşa se numea piesa. Mick era un detectiv şi căuta o fiică pierdută. Eu eram asistentul lui, un fel de Dr. Watson, numai că mut - pe durata întregii piese nu scoteam nici o vorbă; decât la final când ofeream indiciul cheie întru a o găsi pe cea dispărută. Găsită într-un final şi adusă înapoi în braţele mamei suferinde şi îngrijorate.
Da...
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
M.M.R.: Unul din darurile care mă fericesc adesea sunt oamenii pe care i-am întâlnit. Fiindcă am folosit pluralul, nu pot să mă limitez în a pomeni doar despre unul, ar fi necinstit din partea mea. La construcţia mea au fost mai multe mâini care au contribuit. Fiecare dintre ei au ridicat etaj cu etaj cine sunt azi.
De altfel, m-am mutat într-un bloc-notes
de ceva vreme.
;)) (zâmbesc)
Ah, cât despre cealaltă întâlnire... via negativa.
O.H.: Teatru, film sau...?
M.M.R.: Kit pentru schimbarea macazului.
Deci: atât teatru, cât şi film, dar mai ales "sau..."
O.H.: Din ce se compune un actor?
M.M.R.: Iniţial citisem "Din ce se recompune un actor?", dar ca să mă direcţionez spre întrebarea ta:
Unii spun că dintr-un Prometeu dezlănţuit numit Imaginaţie, la braţ cu stăpânirea de sine sau rigoarea cu vino-ncoa' (care la mine încă e necontrolată şi încă tânără, fragedă). Alţii mai spun că din trinitatea: corp-suflet-minte sau alţi alţii: materie, energie şi multele suflete.
Un actor se compune din ceea ce se compune şi o simfonie.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
M.M.R.: Încă nu am încercat toate bucătăriile pentru a-mi da seama. Şi-apoi mă consider un explorator - nu ştiu cât de bine mă descurc prin bucătărie, dar, uite un exemplu: dintr-un întreg pe care îl am mie îmi place să-l împart şi să-l servesc, ca apoi să savurez cireaşa de pe tort.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
M.M.R.: Ca spectator am învăţat că e important să observi în loc să judeci, apoi să încerci să ai o poziţie cât mai deschisă (atât corporal, cât şi mental şi emoţional). Prefer să îmi aşez mâinile transpirânde şi reci pe picioare decât să stau cu ele-n sân. E mai relaxant chiar şi pentru muşchi - nu îmi poticnesc sângele punându-mi picior peste picior. Iar al treilea ar fi aprecierea.
Ca actor am învăţat să ascult, să am încredere şi to succed, one must give oneself totally. lose yourself to you. Iar învăţămintea din urmă a venit la pachet: odată înscrisă pe un plic de un anume om remarcabil din viaţa mea, şi-apoi probată şi încercată acolo, pe scenă.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
M.M.R.: L-aş încerca pe fiecare spectator spunându-i: pe parcursul piesei, alege-ţi un moment în care să închizi ochii şi în care să rămâi aşa câteva minute. Ascultă. Şi-ascultă. Nu-i aşa că ai reuşit să vezi ce se întâmplă şi astfel?
Vocile lor, vocile actorilor pot fi precum simfoniilor celor mai mari compozitori. Se întâmplă ca privitul prea concentrat şi încruntat să dăuneze uneori.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
M.M.R.: Am devenit propria mea versiune de optimist. Ceva minunat se va întâmpla, oricât de cenuşiu ar fi prezentul. Ceva se va întâmpla, oricât de colorat îmi este prezentul.