UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup, în spectacolul Aproape de John Cariani.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Anca Ofelia Markos: Prima amintire... În clasa a V-a sau a VI-a , profesoara de engleză ne-a împărţit pe grupe, fiecare grupă avea un lider, ca să zic aşa, care era şi regizor, şi scenarist. Ţin minte că în povestea noastră era vorba de un ou... a fost primul meu "rol". În fine, era o joacă. Eu sunt din provincie, la noi, până acum ceva ani, nu erau prea multe premiere, eu n-am avut ocazia să văd spectacole pentru copii, teatru de păpuşi etc... Însă, spectacolul care mi-a rămas întipărit în minte este O scrisoare pierdută. Şi acum, după atâţia ani, când recitesc piesa, parc-o aud pe actriţa care-o juca pe Zoe cum îşi dă replicile... ciudat cum din toată piesa, ea m-a marcat. Fănică, Fănică... nu mă mai iubeşti;))
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
A.O.M.: Da, am avut parte de o întâlnire negativă. La momentul respectiv, tot ceea ce-mi clădisem fusese spulberat. Căzuse cerul peste mine. Însă, această întâmplare n-a făcut decât să mă mobilizeze şi datorită ei sunt aici. Deci, nu ştiu să zic cât de negativă a fost acea întâlnire.
Apoi, când m-am hotărât să dau la teatru... nu prea ştiam eu cu ce se mănâncă, mi se părea ceva nu uşor, foarte uşor. Am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Titi Băcioiu, care mi-a spus ,,Mâţo, trebuie să alegi: Ori eşti slugă la poarta palatului, ori pisică-n patul regelui". Hotărârea finală de a studia în Bucureşti am luat-o în urma întâlnirii cu consăteanul meu, Marius Stănescu. Apoi, am avut ocazia să cunosc mulţi oameni frumoşi, cărora le port un respect profund şi un loc bine păstrat în inima mea.
O.H.: Teatru, film sau...?
A.O.M.: De ce nu, amândouă? Mi se pare absurdă delimitarea asta... cum adică, dacă joc doar în spectacole n-o să fiu distribuită în niciun film, sau invers? Desigur, depinde şi de tine, ce-ţi place mai mult să faci. În meseria asta, consider că trebuie să faci câte puţin din fiecare.
O.H.: Din ce se compune un actor?
A.O.M.: 10% talent şi 90% muncă. Aşa ne-au spus în şcoală. Însă, sunt de părere că ai nevoie şi de noroc. Să fii omul potrivit la locul potrivit. Să-ţi înfrângi temerile. La urma urmelor, toţi avem slăbiciuni, defecte...
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
A.O.M.: Fiind la început de carieră, îmi este greu să menţionez ,,felia". Sunt foarte ambiţioasă, dornică de autoperfecţionare, e clar că voi încerca toate genurile până voi descoperi ce mi se potriveşte cel mai bine. Depinde foarte mult de oportunităţile pe care le voi avea.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
A.O.M.: 1. Să fiu sinceră, în primul rând cu mine, să am încredere în mine, să-mi ajut partenerul.
2. Să nu mai fiu atât de critică, sa fur meserie de la cei mai buni, să joc de fiecare dată ca şi când ar fi prima oară.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
A.O.M.: Publicul nostru este special. Sunt oameni care vin, dornici să vadă un spectacol, orice fel de spectacol... Sunt alţii care preferă să meargă acasă, să bea o bere şi să se uite la un meci sau ceva emisiune, şi mai sunt cei care merg la spectacole în care joacă actori arhicunoscuţi sau din generaţia de aur. Nu e de mirare că sunt spectacole care se joacă ani la rând şi altele care se joacă cel mult un an, apoi mor. Totuşi, consider că ar trebui să ne daţi şi nouă o şansă. E adevărat, pe mulţi dintre noi nu ne cunoaşteţi, dar avem nevoie de sprijinul vostru pentru ca, peste ani, să jucăm şi noi spectacole ani la rând.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.O.M.: Vreau să cred că mă aşteaptă un viitor strălucit. O carieră în plină ascensiune. Pentru că dacă eu nu sper, dacă nu-mi focalizez energia în această direcţie, n-o s-o facă nimeni pentru mine. N-o să vină nimeni să mă tragă de mânecă să-mi ofere totul.
Sau, poate, o să caut un magazin unde se vinde norocul la kilogram, cine ştie...