M-am amuzat, amintindu-mi experiența din 2012, când toată lumea ne-a blamat pentru că am venit cu texte intimist-plictisitoare, că ba unii dintre noi au forțat realismul până la irealism, ba au stat agățați de ștăngi tot momentul. Profesorii noștri, săracii, erau blamați pe la colțuri de blog și Mangalie. Era cert, nu mai sunt actori ca altădată... Vorbirea nu mai era vorbire, ținuta nu mai era ținută. O sală plină de cronicari și directori de teatre ne zâmbeau ironic din scaunele lor (când erau in sală), ne ignorau total la terase și dădeau interviuri pentru site-uri, pe care noi le citeam emoționați la 7 dimineața, ca mai apoi să ne anunțăm la micul dejun: Ai văzut că te-a plăcut nu-știu-cine... Dar cine e? Cum arată?
Înarmat până în dinți cu experiența de mai sus și convins că nu o să mai particip vreodată într-o competiție de genul acesta, am fost surprins să aflu că acest program de promovare pentru actori i-a fost dat pe mână lui Radu Afrim.
Eram sigur că tema Sunt actor, sunt spectaculos!, venea exact pe fondul experiențelor pe care Radu le avea fiind în juriu și văzând momente care poate funcționau foarte bine în sălița cu patru oameni în care concurenții au câștigat selecția, dar erau cu totul înghițite într-o sală cu 2-300 de oameni.
Zile de selecție
Am fost programat pe 18 iulie 2013, în ultima zi, care nici măcar nu era în planul inițial, dar pentru că se înscriseseră foarte mulți actori s-a extins timpul de preselecții. Pentru prima oara selecțiile au fost deschise publicului, puteai să asiști la momentele colegilor și totodată a fost pentru prima oară când juriul dădea feedback.
În sală erau oameni faini, iar cei din juriu erau chiar deschiși să ne asculte și să se amuze, dacă era cazul. Cristina Rusiecki, Nicu Mihoc și Radu Afrim, juriul de la individual, îți spuneau care sunt plusurile și minusurile momentului tău în contextul competiției, al spațiului de desfășurare și al temei date. Fair play.
Au fost anunțate rezultatele selecțiilor și m-am bucurat ca fac parte dintre cei care urmau să meargă la Costinești. Radu Afrim a spus că ne consideră pe toți cei selectați actori de top.
În perioada următoare am ținut legătura strâns într-un grup pe facebook (o altă premieră pentru Gala HOP), am fost anunțați de momentele impuse și ne-am consultat pentru opțiunile făcute timp de câteva săptămâni. Tot în perioada pre-gală a venit și vestea că atelierul din 2013 va conduce spre un show tribut adus Mariei Tanase, cu ocazia celor 100 de ani pe care îi sărbătorim de la nașterea ei.
M-am bucurat foarte tare, pentru că știam ce lucrează Vlaicu Golcea și cum poate să sune în final ceva coordonat și remix-at de el. Și știam și cum poate să arate toată treaba în viziunea lui Radu Afrim.
Am avut la dispoziție câteva săptămâni să ne hotărâm asupra melodiilor pe care am vrea să i le propunem lui Vlaicu în perioada galei. Și așa am ascultat eu toaaată discografia Mariei Tănase.
Partea ciudată când participi la individual, spre deosebire de grup, pe lângă faptul că ești un sfert de ora singur-cuc pe scenă, este că îți joci, practic, momentul doar de două ori. O data când treci de selecție în iulie și o dată în septembrie. Dacă la grup mai mergi cu colegii tăi prin tot felul de locuri să jucați și mai rodați spectacolul, când ești singur te gândești că oricât ai repeta cu amicii tăi în sufragerie... Nimic nu se substituie contactului direct cu publicul.
În prima zi de concurs a Galei Hop, în discursul de deschidere, Radu Afrim a spus că e inutil să ne mai lamentăm pe la colțuri că nu se mai nasc mari actori ca maeștrii noștri, că ei s-au născut, sunt aici și cresc. M-am gândit că e prima oară în viața mea când am auzit public pe cineva spunând lucrurile astea.
Ok. A început competiția.
Tot în prima zi, după un anumit text, înainte de a prezenta un alt candidat, Radu a intervenit la microfon în scopul de a relaxa publicul, care poate ar fi avut tendința să se crispeze. A spus, cu alte cuvinte, că un text clasic, antic și adorat conține la fel de multe trimiteri sexuale (sau mai multe, uneori?) ca textul bun, contemporan, abia auzit, doar că de cele mai multe ori nu știm să-l citim și rămânem criptați în ceea ce ne place să credem că s-a scris de fapt.
Pentru intervenția asta a primit aplauze din partea noastră și publicul s-a relaxat vizibil.
Am avut niște emoții uriașe înainte să joc la Costinești. Aveam senzația că nu mai țin minte nimic din ceea ce făceam. Partea bună e că atmosfera a fost atât de prietenoasă, încât odată ce te urcai pe scenă, îți venea grea să te mai dai jos:)
Juriul te urmărea cu ochii mari și zâmbetul până la urechi.
Oana Pellea a fost un președinte de juriu cu totul atipic. Amuzată și emoționată de fiecare dintre noi, a fost un spectator extrem de generos. În timpul momentului meu și nu numai al meu, râdea extrem de sonor:), ceea ce-mi dădea un soi de încredere necesară. Lucrul ăsta mi-a amintit ulterior de ceva ce mi-a spus prin clasa a XII-a, după spectacolul Mă tot duc..., de la Teatrul foarte Mic, pe care îl vedeam, cred, a zecea oară: Ți-am recunoscut râsul din sală.
Aș fi vrut să-i spun doamnei Oanei Pellea același lucru: V-am recunoscut râsul din sală, dar nu am mai apucat să o fac, pentru că Gala Hop 2013 a fost un maraton de evenimente care te țineau în priză.
Nivelul participanților din 2013 fost uluitor. Nu numai că nu au fost momente dezastruoase, dar chiar a existat concurență reală. Și constructivă.
Mi-am urmărit cu sufletul la gură colegii și m-am bucurat enorm să fac parte, cum a zis Ioana Cheregi, dintr-o familie atât de valoroasă: Gala Hop 2013.
O lungă poveste pe scurt, printre plusurile Galei aș trece și activitatea mult mai intensă a presei în perioada evenimentului. După ce am jucat, am dat vreo trei interviuri. Promovarea e importantă în zilele noastre de freelancing-uială.
Despre atelierul Hai iu iu Nu Hi you you
Vlaicu Golcea a compus și remixat pasaje instrumentale, pornind de la muzica Mariei Tănase, care mi-au distrus inima în bucăți:).
Serios, pe lângă faptul că a fost ceva pe gustul meu, este inspirator faptul că s-a folosit de vibrația sunetului pe care îl recunoaștem noi, cei pentru care e gândită gala, și îmbinat cu muzica populară și versurile Mariei Tănase.. A ieșit ceva... Mă rog, cuvintele pe hârtie sunt insuficiente în cazul acesta. Am văzut deja pe youtube o înregistrare cu un moment excelent din preview-ul show-ului, în cazul în care vreți să vă faceți o idee.
Sper ca Teatrul Național din București să se țină de promisiune și să preia spectacolul pe care îl va concepe Afrim toamna asta. Și nu doar pentru noi, cei implicați, pentru că ar fi un obiectiv (de UNITER și de Gală) împlinit să rămânem jucând într-un spectacol după experiența asta, dar și pentru existența show-ului care va fi ceva atât de necesar în România (trecând peste aspectul că Maria Tănase merită să fie celebrată la o sută de ani de la nașterea ei de contemporanii noștri).
Sper ca următorul articol pe care-l voi scrie pentru LiterNet să fie, în octombrie-noiembrie 2013, despre cum a fost experiența finalizării proiectului Hai iu iu Nu Hi you you, împreună cu Vlaicu, Radu și colegii mei (atât de faini, trebuie să vă convingeți, așa că țineți-ne pumnii!). La TNB, nu?
În ultima zi am avut o discuție liberă cu juriul, pe terasa de la Vox Maris, care a pus punctul pe i, în privința modalității prin care teatrele pot lua colaboratori tineri. La discuție a luat parte și Miki Bacs, deosebitul profesor de actorie de la Cluj al multor prieteni de-ai mai, actori foarte buni. Din ce am înțeles, Oana Pellea va face o hârtie din partea Galei prin care sperăm să avem un impact în problema remunerării și susținerii tinerilor actori la început de carieră.
În ultima dimineață, Ada Milea a împărțit ultimele premii unor oameni care i-au plăcut, însă nu au fost premiați. Le-a denumit: Premiile de Rahat: )) Lăsând libertatea laureaților să aleagă un alt titlu pentru premiul lor, dacă vor.
Tot draga de Ada Milea a invitat participanți de la Gala Hop în următoarele ei concerte, cu momențelele care i-au plăcut ei în mod deosebit. Ce frumos!
Gala de Premiere a fost precedată de momentul tribute adus Mariei Tănase, la care au luat parte și Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Ada Milea.
Programul artistic efectiv al zilei începea cam pe la ora 17 și dura până după miezul nopții. Eu nu-mi amintesc prea clar la câte din spectacolele văzute în 2013 nu m-am uitat la ceas de minim trei ori. E imaginați-vă că în fiecare din cele patru zile, timp de vreo 7-8 ore, nu m-am uitat la ceas deloc. Se-ntâmplă la Gala Hop 2013.
Aș vrea să-mi menționez toți colegii care m-au emoționat în concurs, dar ar însemna să îi menționez măcar pentru un motiv pe toți. Așa că cel mai bine, luați lista cu câștigătorii preselecției și, uitându-vă la ea, imaginați-vă că vizualizați numele unor mari actori.
Nu ne ferim de cuvinte mari, poate prea mari, când vorbim de oameni consacrați, hai să nu ne ferim de ele nici când e vorba de o generație hulită până acum câteva minute, care are mare nevoie de susținere. Și asta pe drept.
În prima zi, domnul Ion Caramitru a spus că tinerii actori se bat să joace în spectacolele lui Radu Afrim. Partea frumoasă, după cele 4 zile, a fost să-mi dau seama că nu doar tinerii actori se bat să joace într-un spectacol de-al lui, ci și actorii consacrați cu care am vorbit și o recunoșteau deschis:)
Într-un mod ciudat, aceasta experiență pozitivă, despre care mă tot chinui să-mi adun gândurile de aproape o săptămână, mi-a crescut puțin încrederea în sistemul bolnav, bătrân în care se învârt ideile și finanțările în România. Asta pentru că a fost posibil să i se dea pe mână un asemenea organism unui om care ține la tânăra generație și face parte din ea. Așteptăm cu interes refresh-ul altor evenimente de amploare. Refresh de care avem nevoie. Și pentru care vă rugăm.
În dimineața plecării (programul festivalul s-a încheiat la orele dimineții, urmat de un pahar de vin și cina matinală), îmi întrebam colegii cum erau anumite pasaje din textul tragi-comic al Ruxandrei Maniu, câștigătoarea Marelui Premiu al Galei. Am și sunat-o.
Era așa:
Aș vrea să mai fiu măcar o dată la fel de fericită ca în acele 10 minute din vara dinainte să înnebunesc.
Râdeți, râdeți cât sunteți împreună... După, oricum veți plânge.
Piele de găină (n-am cum să vă fac să mă credeți în scris cât de curat și frumos a spus cuvintele astea)
Cred că este pentru prima oară în istoria acestei manifestații când juriul, presa, oamenii invitați sau spectatorii simpli vorbesc despre noi ca o generație de actori puternici și talentați, nu lipsiți de prestanța actorilor de altă... dată. Suntem aici. Și mă bucur că de data asta sunteți de partea noastră.
A fost Gala Hop 2013, by Radu Afrim.
Mulțumim juriului format din Oana Pellea, Ada Milea, Radu Macrinici, Marius Manole și Ion Rizea pentru că tinerețile noastre s-au dublat cu ale lor:)