Porţie de suspans - All Is Lost la Les films de Cannes à Bucarest, 2013

Nu ştiu exact ce înseamnă pentru Bucureşti faptul că filmele de la Cannes 2013 se văd în trei din cele aproape o sută de săli de cinema din Capitală. Dar e sigur că biletele se vând rapid şi că nu se prea aplaudă la final. Deocamdată nu văd ce concluzii pot trage din combinaţia asta de "casă închisă" şi "aplauze... aşa şi aşa", dar parcă nu se simte decât rece şi nefestiv bucuria că există acces la cele mai mari filme ale anului, timp de o săptămână. Poate mă înşel, poate n-am fost la filmele potrivite, poate prea m-am lăsat dus de entuziasmul festivalurilor de film din Transilvania şi acum nu mai accept ideea de festival decât ca efervescenţă cu zeci de ecusoane pe metru pătrat, cu cafele nebăute pe mese şi ţigări aprinse şi nefumate, pentru că oamenii uită de ei şi vorbesc în neştire despre film...
 
În atmosfera asta de "hai să mergem şi noi la un film" am intrat la All is Lost (r. J. C. Chandor, SUA, 2013). Din fericire, însă, pentru identitatea acestui superb festival Les Films de Cannes à Bucarest, filmul lui Chandor a rupt sala în bucăţi şi a marcat un moment de mare festival. Moment dintr-ăla în care filmul te ia pe sus din toate părţile şi îţi face praf aşteptările. Ştiam că e cu Robert Redford - de fapt doar cu Redford, fiind un fel de one-man-movie. Dar nu ştiam c-o să se ridice atât de sus peste acele clişee de macho-movie în care, dacă apare un fost sex symbol de Hollywood, trebuie neapărat să vedem sărituri de la trambulină şi eroisme de dragul publicurilor de mall.
 
Aşa că pe Redford îl găsim în rolul unui marinar bătrân care călătoreşte, de unul singur, prin Oceanul Indian. Într-o dimineaţă, nava e spartă de un container care plutea în derivă şi, odată cu apa care intră prin crăpături, apar o mie şi una de alte complicaţii, amplificate de furtunile care lovesc nava şi o întorc de câteva ori cu susul în jos. E un înşiruire de situaţii-limită care îţi ţin respiraţia în loc şi care pun la încercare extremă forţa acestui marinar - o forţă dezarmantă, în ciuda vârstei, combinată cu acel calm al concentrării care elimină panica şi judecă la rece. Este un film neaşteptat de cerebral, o demonstraţie de pricepere şi eroism necesar, într-o epocă în care cinefilii au renunţat să mai aştepte eroi credibili de la cinema-ul american.
 
Dacă sunt zece replici în filmul ăsta, înseamnă că sunt multe. Totul se întâmplă tăcut şi laborios, cu o logică incredibilă a situaţiilor, pe care cuvintele mai degrabă le-ar artificializa. De fapt, cuvântul e înlocuit de o muzică apăsătoare a acţiunii, cântată de scârţâitul scândurilor, de stropii de ploaie, de respiraţia bărbatului, de vântul care parcă îţi trece prin oase. Sunt zgomote care personifică oceanul şi nava, împreună cu muzica de orchestră care însoţeşte insesizabil acţiunea şi îi dă profunzime. E o punere în valoare a detaliilor de supravieţuire, în genul claustrofobicului Lebanon, fiind genul de film care trebuie văzut exclusiv pe ecran de cinematograf. Nelacrimogen, deşi asta pare la prima vedere şi nespectaculos, deşi povestea are potenţial, All is Lost este o porţie de suspans şi o satisfacţie pentru toţi cei cărora le era dor să-şi înfige unghiile în fotoliul de cinema.