Este foarte interesant modul atipic în care Escalante conduce naraţiunea până în acest punct (dezintegrarea familiei). Publicul identifică protagonistul pe baza propriei experienţe cinematografice: atunci când titlul filmului este chiar numele unui personaj, şi când acel personaj apare chiar din primele momente ale filmului, intuiţia spectatorului de cinema se suprapune de obicei peste intenţia regizorului. Din punct de vedere la desfăşurării evenimentelor însă, Heli parcurge un drum lung de la personaj la protagonist, rol pe care nu şi-l asumă pe deplin decât în final. În prima parte a filmului, el ne apare ca unul dintre personajele importante, dar povestea de dragoste dintre sora lui şi cadetul de poliţie pare să fie centrală. Odată cu intervenţia brutală a exteriorului (poliţişti corupţi / traficanţi de droguri) care îi destructurează familia (tatăl e ucis, sora e răpită), el devine personaj principal mai mult din inerţie, iar eforturile lui de a-şi găsi sora nu se cumulează şi rămân doar frustrări. E un personaj principal căruia i se întâmplă lucruri, nu care face lucrurile să se întâmple.
Aici e şi miza cea mare a filmului. Ce vedem în acest film e la ordinea zilei în Mexic (violenţă, torturi, droguri şi familii foarte tinere) iar scopul lui Amat Escalante e să surprindă viaţa celor cărora li se întâmplă lucruri, lucruri extreme care bulversează existenţa şi care, uneori, se aşează într-o succesiune care nu elimină de tot speranţa. Heli este supus unor forţe imense cu care nu poate lupta şi care îi dictează existenţa: cartelurile, poliţişti corupţi sau incompetenţi, sărăcia, îndoctrinarea religioasă care impune interzicerea avorturilor. Trebuie remarcată expresia poetică şi de multe ori ludică, în care se concretizează aceste forţe titanice şi a căror cauzalitate rămâne ascunsă individului: casa se zguduie, pare un cutremur, şi Heli ţâşneşte pe uşa casei unde îl aşteaptă o maşină militară imensă şi neagră, iar în partea din spate o mitralieră îndreptată asupra lui (imaginea e o referinţă clară la întâlnirea similară pe care o are fetiţa din Beasts of the Southern Wild). Adus la limită, Heli e pregătit să înfrunte monstrul, dar maşina se retrage, iar impresia spectatorului e că militarii de fapt greşiseră adresa.
Printre toate aceste lucruri care i se întâmplă lui Heli, regizorul reuşeşte să surprindă viaţa, nu o tristeţe iremediabilă şi nici imposibile happy-end-uri hollywoodiene, doar un tânăr (tocmai a fost concediat, are un copil mic, o nevastă care îl urăşte şi o soră de care nu ştie nimic) care mănâncă îngheţată într-o roată de bâlci. Într-un fel, Heli devine protagonistul propriei vieţi, marea lui încercare (şi reuşită) fiind aceea de a putea trece peste, de a încasa loviturile şi de a se ridica.