Filmul, realizat în Franţa, a reprezentat o provocare pentru Asghar Farhadi, considerat unul dintre cei mai talentaţi cineaşti ai momentului. Cu acest "risc" asumat, filmul nu şi-a pierdut din strălucirea naturală.
După patru ani de la despărţire, Ahmad soseşte de la Teheran la Paris, la cererea soţiei sale franţuzoaice, pentru a începe formalităţile de divorţ. În timpul scurtei sale şederi, descoperă că între soţia lui şi fiica lor, Lucie, există o relaţie tensionată. Eforturile lui de a diminua acest conflict duc la dezvăluirea unui secret, din trecut, ascuns cu dibăcie.
Filmul începe cu întâlnirea, la aeroport, dintre Marie (Bérénice Bejo) şi Ahmad (Ali Mosaffa), care venise recent în Franţa. Acţiunile administrative, legate de divorţ, trebuiau grăbite căci fosta lui soţie aştepta un copil din noua sa relaţie cu Samir (Tahar Rahim). În spatele unei vitrine, Marie îl zăreşte pe Ahmad, care se apropie. Între cei doi se-ncheagă o discuţie vie, dar "mută" pentru spectatori, din pricina unui geam. Această secvenţă metaforică prevesteşte ceea ce se va derula în Le passé - nimeni nu aude, nimeni nu ascultă pe nimeni. Pelicula se-nscrie în linia precedentelor realizate de cineastul iranian - ba nervi întinşi, ba plânsete în surdină. Pasiunea ghidează fiecare dintre personaje, în majoritate fisurate de câte-o tragedie. Fiecare dintre aceşti eroi afişează trăirile unei aparente normalităţi care nu ar putea trezi prea multe suspiciuni. Pentru Marie, fericirea de-a avea un copil nu este decât o himeră, una ce camuflează neîmplinirile din relaţia ei cu Samir. Personajele scot la iveală faţetele ascunse ale personalităţii lor, explorând nevroza familială. Regizorul a realizat o cronică intimistă a cuplului, iar această dramă de familie va seduce spectatorul dornic să vadă pe ecran o viaţă fără cosmetizări. Asghar Farhadi se apropie de sufletul omului, îi dezvăluie personalitatea, fără să îl despoaie, într-un demers narativ de mare sensibilitate.
Aceste personaje, ce aparţin clasei de mijloc, evoluează într-o atmosferă ce se-ncarcă de tensiune. Cadrul restrâns, minimalist, nu exploatează decât emoţia brută, fără alte artificii. În acest du-te vino de uşi deschise sau închise din casa lui Marie, trecutul otrăveşte prezentul. Sosirea lui Ahmad răscoleşte adânc trecutul şi scoate la suprafaţă unele contradicţii interne care paralizaseră viaţa tinerei femei. Încă de la începutul filmului, spectatorul se întreabă ce fel de legături există între cei doi şi dacă Ahmad şi Marie se mai iubesc. În gradarea dramei, se cristalizează intriga în jurul unui eveniment (tentativa de sinucidere a soţiei lui Samir şi coma reversibilă). Ce responsabilitate are cuplul în cazul acestui act ratat?
Actanţii se străduiesc să explice şi să găsească unele soluţii, menţinând încordată atenţia spectatorului. Le passé virează spre thriller, aruncând spectatorul pe nişte piste false, dar ghidonându-l cu o inteligenţă sclipitoare. Eroii acestei drame simt povara trecutului, întrupat - în mod paradoxal - de copii. Trecutul se regăseşte şi în decorul din casa lui Marie cu odăile ticsite de antichităţi. Calitatea scenariului este remarcabilă fiindcă nimic nu este în plus, totul este bine dozat, iar personajele sunt puternic conturate în acest mozaic sentimetal.
Regizorul iranian relevă multitudinea de posibilităţi şi relativitatea adevărului ce se află în spatele unei relaţii amoroase sau familiale. Cineastul posedă talentul foiletonist, dar şi forţa unui tragedian. Fiind lesne de confundat cu o banală poveste de viaţă, Le passé are, totuşi, forţa şi intensitatea unei tragedii. Actorii sunt uimitori, Ali Mosaffa poate fi considerat revelaţia filmului, iar Tahar Rahim şi luminoasa Bérénice Bejo dovedesc încă o dată talentul regizorului de a-şi alege distribuţia. Jocul actoricesc al copiilor, mai ales interpreţii lui Fouad (Elyes Aguis) şi Lucie (Pauline Burlet), este demn de toată admiraţia.
Ritmul filmului este unul susţinut, chiar şi în momentele de intimitate. În ceea ce priveşte finalul, nu poţi să rămâi insensibil în faţa acestui vârtej de emoţii. Imaginea susţine acţiunea şi plimbă spectatorul printr-un Paris tumultuos şi plin de culoare, fiind angrenat în labirintul plin de probleme creat de cineastul iranian. Filmul lui Asghar Farhadi ne reaminteşte că cinema-ul este o artă subtilă, care provoacă emoţie, suspans şi multă dragoste.
Regia şi scenariul: Asghar Farhadi
Muzica: Evgueni Galperine / Operator: Mahmoud Kalari / Producător: Alexandre Mallet-Guy / Monteur: Juliette Welfling
Distribuţia: Bérénice Bejo (Marie), Tahar Rahim (Samir), Ali Mosaffa (Ahmad), Pauline Burlet (Lucie), Sabrina Ouazani (Naima), Babak Karimi (Shahryar), Valeria Cavalli (Valeria).