octombrie 2013
Grand Central
După cel dintâi film de succes, Belle Épine (2010), Rebecca Zlotowski confirmă talentul tinerilor cineaşti din Hexagon ce ştiu să combine tradiţia şcolii franceze cu imaginarul franco-american. Titlul polisemantic al peliculei Grand Central (2013) are iradieri cinefile - acţiunea şi eroii ne poartă cu gândul atât la western -, cât şi la filmele lui Truffaut sau Jean Renoir. De asemenea, Grand Central face trimiteri şi la numele principalei gări din New York şi evocă amploarea protestelor muncitorilor americani.

Povestea seamănă cu un western: totul începe cu o altercaţie într-un tren. Gary (Tahar Rahim), un tânăr zglobiu şi optimist, îşi recuperează portofelul de la cel ce încercase să i-l fure. Gary profită de faptul că agresorul a aţipit şi intră în cabina acestuia. La coborâre, cei doi îşi aruncă priviri răutăcioase, copilăreşti.

Gary se încadrează în categoria celor care nu fac niciodată promisiuni, nimănui. După ce schimbă diverse slujbe mărunte, ajunge să fie angajat într-o centrală nucleară. Ca filmul să nu alunece spre documentar, realizatoarea a injectat o doză de pasiune. Acolo, lângă reactoarele nucleare, Gary găseşte ceea ce căuta: bani, o echipă, o familie. În micuţa societate în care este integrat se află şi Karole (Léa Seydoux), soţia lui Toni (Denis Ménochet), unul dintre veteranii echipei. Tânăra, cu aspect de cow-girl, îl seduce rapid. În timpul unei cine, ea îl sărută pe Gary direct pe gură, chiar în faţa soţului ei, avertizându-l asupra pericolului la care se expune. Gary este atras, în mod irevocabil, de această reală "bombă atomică". Gestul ei rezumă ideea filmului - pasiune şi pericol. Fisura nu întârzie să se producă. Karole iubeşte doi bărbaţi care au aceeaşi meserie, dar cu care va avea raporturi total diferite. Dragostea interzisă este zugrăvită ca o frescă sentimentală în care lumina privirilor de îndrăgostiţi se amestecă cu griul sinistru al mediului din industria nucleară.

Povestea este clară şi concisă. Încă de la începutul filmului, monologul explicativ al lui Gilles (Olivier Gourmet), şeful echipei, va funcţiona ca un avertisment - răul pluteşte în aer în această regiune. Gary ne duce cu gândul la Gary Cooper, Manda e numele personajului lui Serge Reggiani din Casque d'Or (1952), iar Karole pare o îndepărtată descendentă a lui Simone Signoret din filmele lui Jacques Becker.

Pe lângă aluziile fine cinefile, realizatoarea trasează o poveste tristă, o iubire interzisă, pe fundalul unei zone contaminate, inspirată parcă din accidentele nucleare de la Cernobîl şi Fukushima. Povestea de iubire se împleteşte cu faptele de viaţă ale muncitorilor "care aduc lumina". Filmul conduce spectatorul în universul ultra-tehnicizat al acestei uzine, ce seamănă cu o navă spaţială. Toxicitatea atomilor se conjugă cu cea a amorului interzis, are loc atât fuziunea nucleară, cât şi cea a inimilor omeneşti. Invizibilă, dar irezistibilă, influenţa iradiaţiilor / dorinţelor pune în mişcare filmul şi emoţionează privitorul.

Distribuţia este una prestigioasă, subiectul este meticulos articulat prin imagini admirabile. Opoziţia dintre realismul rece al centralei şi cadrul natural, bucolic, cvasi-impresionist creează o permanentă tensiune.

Karole (Léa Seydoux) este un veritabil magnet, în jurul ei gravitează evenimentele, în vapori de un naturalism discret-fantastic. Fata cu părul scurt, în pantaloni scurţi poate părea o prezenţă explozivă. În spatele unui fizic provocator, tânăra ascunde, totuşi, o fragilitate ce se va lăsa dezvăluită pe tot parcursul filmului, în vreme ce Gary (Tahar Rahim) este opusul ei. Cei doi tineri alcătuiesc un cuplu senzual, care captează atenţia spectatorului chiar şi atunci când nu vorbesc. Plăcerea "jocului" - amorul trupesc - devine încet-încet gustul vieţii înseşi; contextul potrivnic valorizează delicateţea relaţiei.

Bogăţia dialogurilor, prim-planurile, acuitatea camerei de filmare ce surprinde grupurile umane, senzualitatea unei relaţii interzise sunt elemente care fac trimiterile amintite la Truffaut şi la psihologia fină a lui Jean Renoir. Rebecca Zlotowski îşi personalizează pelicula cu muzică electronică ce dă nerv şi imprimă vitalitate. Cineasta explorează, cu fineţe, complexitatea relaţiilor şi, mai ales, punerea lor într-un context atât de "particular". Mai degrabă evaziv, decât abstract, Grand Central hipnotizează spectatorul cu o romanţă la umbra radioactivităţii.

Regia: Rebecca Zlotowski
Scenariul: Rebecca Zlotowski, Gaëlle Mace / Imaginea: George Lechaptois / Scenografia: Antoine Platteau / Montajul: Julien Lacheray / Sunetul: Cédric Deloche, Gwennolé Le Borgne, Alexis Place, Marc Doisne
Distribuţia: Tahar Rahim (Gary Manda), Léa Seydoux (Karole), Denis Ménochet (Toni), Olivier Gourmet (Gilles)

Regia: Rebecca Zlotowski Cu: Tahar Rahim, Léa Seydoux, Olivier Gourmet, Denis Ménochet

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus