Când trupul ştie mai mult, arta nu e un capriciu - Derdiedans la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2013

Primul spectacol al celei de-a doua zile a Festivalului de Teatru Toma Caragiu a fost Derdiedans. Body context performance de Florin Fieroiu, prezentat de Teatrul German de Stat din Timişoara.
 
Derdiedans e un experiment în care relaţia dintre corporalitate, scenă şi public e exploatată în nenumărate forme, oferind tot atâtea chei de interpretare. Florin Fieroiu a creat un concept larg, în care cei zece actori să îşi poată descătuşa forţele interioare şi să se exprime aproape exclusiv fizic, în acord cu muzica lui Vasile Şirli şi cu scenografia Cristinei Milea. În primă instanţă, pare genul de reprezentaţie care provoacă frisoane publicului adaptat gustului comun, căruia trebuie să i se livreze conţinutul mură-n gură, echipat cu o poveste (lineară, de preferinţă), poante şi "surprize" previzibile. În schimb, avem cinci femei care lipesc cu frenezie post-it-uri pe podea şi pe propriile corpuri şi îşi accelerează mişcările, deseori unghiulare, până la epuizare. Apoi se aliniază în avanscenă şi se individualizează prin enumerarea unor succinte dorinţe şi motivaţii personale până când vocile lor ajung să formeze un cor(p) comun: "Trebuie să cresc în înălţime. Să îl învăţ pe cel mic să facă la oliţă. Să merg înainte. Să merg înapoi. Să compun hit-ul vieţii mele şi să devin celebră. Să mănânc bio. Să să să...."
 
Prima parte a spectacolului este dominată de actriţe. Există un singur actor, Georg Peetz, care apare pe scenă, fixează tinerele femei în diverse poziţii şi începe apoi, ca un demiurg-dirijor să le manevreze de la distanţă, telekinetic, cu mâinile şi să le coordoneze mişcările ca un păpuşar lipsit de sfori. Scena se încheie într-un dans general ameţitor, în care elanul vital al fiecărei actriţe se sublimă în mişcare şi lasă trupul epuizat, instalând o scurtă acalmie. În continuare, însăşi identitatea spectacolului este chestionată, iar actriţele îşi asumă posturile profesionale şi încep să tune şi să fulgere împotriva condiţiilor de joc, a ştăngilor care sunt în pericol să se desprindă, a decorului cenuşiu, compus din numeroase obiecte de fier precum scaune, un frigider, ţevi şi lămpi cu abajur metalic, se acuză regia lipsită de noimă, conceptul abscons, obositor şi inutilitatea unui demers fără finalitate. Florin Fieroiu parodiază înseşi pretextele artei, salvând spectacolul de receptări reticente şi retrograde tocmai prin denunţarea mecanismelor sale interne. Derdiedans e un manifest al artei pentru artă, al momentului teatral ca necesitate vitală şi nu ca un produs de serie care vizează doar profit, aplauze şi cronici favorabile.

Partea a doua a spectacolului (denumită astfel în sens generic, întrucât nu există pauză) îi aduce în prim-plan pe actori, strânşi la o masă ca într-o şedinţă. Ceea ce la prima vedere pare o reproducere satirizantă a unei scene cu corporatişti devine în scurt timp o nebunie comică şi dinamică a retragerii fiecărui personaj în propriul univers şi adaptarea comportamentului în consecinţă: unul începe să rostească maniacal cifre şi numere, suplinind discursul comun şi modulând fiecare cuvânt într-o unitate de expresie distinctă, altul începe să îi pupe pe toţi cu ardoare, alt personaj e cuprins periodic de crize de nervi pe care şi le abate, cu pumnii, asupra mesei, iar ultimul dintre ei e interiorizat până la crispare, apoi e străbătut de accese convulsive de tuse. Ritmul în care cei patru bărbaţi se desfăşoară creşte vertiginos, scena pare invadată de zgomot şi mişcare, iar când totul pare să o ia razna, pupăciosul îi pofteşte pe ceilalţi în faţa lui, îi scapă de pantofi şi de şosete şi le vopseşte unghiile de la picioare cu ojă roşie, aplicându-şi la final acelaşi tratament. Astfel, cu toţii devin legaţi de o trăsătură comună, se egalizează raportul între ei şi se antrenează cu toţii în contorsionisme şi poziţii ilare pentru a-şi usca oja-semn al apartenenţei. Spectacolul nu se opreşte, însă, aici...

Muzica lui Vlaicu Golcea funcţionează foarte bine în contextul general. Piesele sunt deseori abrupte, zgomotoase, cu textură metalică, o muzică frecvent electronică cu rezonanţe străine şi nedefinite care decupează scenele, marchează pauze şi tăceri, oferă un iz de stranietate şi unul paradoxal de alienare în comuniune. Scenografia conţine elemente gratuite, de care actorii nu se folosesc, dar tocmai denumirea acestui fapt îl scapă de redundanţă: obiectele se află acolo din raţiuni estetice şi de voinţă a creatorului şi îl determină pe interpret să se comporte altfel tocmai fiindcă prezenţa acestora reclamă din partea acestuia o atitudine, chiar dacă neindicată.
 
Actorii dispun de resurse de plasticitate corporală considerabile, bărbaţii la nivel de forţă, caricatură şi comicitate, iar femeile, la nivel de exteriorizare emoţională şi mentală prin carne, piele, fizionomie şi poziţie. Totodată, nu se ridică întrebări referitoare la plăcerea actului şi la asumarea rolurilor: actorii se simt confortabil cu tot ce fac şi transmit o doză de ţăcăneală pozitivă şi publicului, care are şansa de a se delecta, nu de a urmări o desfăşurare de forţe abstractă şi agasantă.
 
Florin Fieroiu a realizat un spectacol vizual experimental care cuprinde atât mesaj şi umor, cât şi emoţie. Îşi face publicul părtaş la experienţă şi în mod direct: actorii coboară printre scaune şi comunică verbal cu spectatorii. Nu în ultimul rând, meritul incontestabil al Derdiedans e faptul că oferă fragmente transparente, ludice şi agreabile, cu ţintă precisă, dar le alternează cu bucăţile în care imaginaţia şi sensibilitatea fiecărui spectator în parte e solicitată. Sunt breşe pe care publicul le suplineşte după bunul plac şi se oferă cel puţin iluzia unui act de creaţie care se desfăşoară în timp real.

Spectacolul cu siguranţă nu va face deliciul unui public conformist şi blazat, dar îi va încânta pe cei mai receptivi, iar pe sceptici îi va apropia de o zonă artistică în care, treptat, se vor simţi din ce în ce mai acasă.
 
Derdiedans
Regia: Florin Fieroiu
Decorul şi costumele: Cristina Milea
Muzia: Vlaicu Golcea
Dramaturgie: Cristina Toma, Valerie Seufert
Distribuţia: Ioana Iacob, Daniela Török, Olga Török, Silvia Török, Anne-Marie Waldeck, Franz Kattesch, Konstantin Keidel, Georg Peetz, Horia Săvescu, Radu Vulpe.