septembrie 2014
Gala Tânărului Actor HOP 2014
Costi Apostol, 22 de ani
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, Profesor Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP cu
:
Proba obligatorie: Iggy Pop
Proba individuală: Andrei Prozorov din piesa Trei surori de A.P.Cehov
Show de grup: Hop Sound.


Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Costi Apostol: Cred că se numea "piatru" când am aflat eu prima dată despre el. Eram la grădiniţă şi mergeam la spectacole de teatru de păpuşi la casa de cultură împreună cu ceilalţi copii. Îmi amintesc cum stăteam câte 200-300 de prichindei într-o sală, aplaudam toţi şi strigam "Să-nceapă pia-trul! Să-nceapă pia-trul!". Mereu mă întrebam ce rol au oamenii îmbrăcaţi în negru din spate.

O.H.: Ce te face curios?
C.A.: Oamenii mă fac cel mai curios, cu tot ce ţine de ei. "Oamenii sunt încă frumoşi". Şi cuvântul adrenalină.

O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
C.A.: Nu cred că am avut un personaj special, erau episoade care veneau şi treceau, cum descopeream ceva nou, cum mă transformam imediat. Ştiu că de multe ori eram un câine sau îmi legam tricouri de cap şi mă credeam un ninja.

O.H.: Ce te bucură?
C.A.: Greu de spus... pentru că sunt foarte multe. Mă bucură un proiect nou, o şansă, discuţiile cu ai mei, prietenii, trăsnăile, experienţele noi, călătoriile, premierele...
Pe lângă micile bucurii ale vieţii, mă bucură când văd oameni care aleg să facă în viaţă ceea ce le place, să pună cu adevărat suflet şi energie în ceea ce aleg să facă în viitor. Că iau deciziile pentru că au găsit acel ceva ce le place şi nu doar pentru că "aşa se face" sau "trebuie s-o fac şi pe asta". În rândul tinerilor asta se întâmplă tot mai rar şi mulţi renunţă tot mai uşor la ideile pe care le au, deşi au potenţial.

O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
C.A.: Cred că în mare depinde de fiecare în parte, de cum priveşti, nu există o reţetă. Sunt oameni cu defecte pe care le-au transformat în calităţi şi asta i-a consacrat. Actorii sunt foarte diferiţi între ei, tocmai aici e şi frumuseţea. Cred însă că unele dintre lucrurile importante şi unde se ajunge la un numitor comun sunt să-ţi dai seama dacă vrei cu adevărat să faci asta, să ai o minte deschisă, maleabilitate, "stomac de fier şi buci de tablă".

O.H.: Ce te face vulnerabil?
C.A.: Lipsa de comunicare.

O.H.: Ce te entuziasmează?
C.A.: Provocările şi momentele în care spui "Hai s-o facem şi pe asta!". La mine e foarte uşor să vezi asta: uneori când mă entuziasmează ceva foarte tare îmi frec palmele una de alta involuntar.

O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
C.A.: O generaţie care poate, care învaţă să poată în orice condiţii, dar, ce-i drept, şi o generaţie foarte numeroasă. Cred că putem face ca generaţia noastră să conteze cu adevărat dacă rămânem uniţi, nu călcăm pe cadavre şi nu ne pierdem (în niciun fel) pe parcurs.

O.H.: Ce te stimulează?
C.A.: Mă stimulează pragurile de care mă lovesc, totul e să nu renunţi dacă eşti pe drumul cel bun. De asemenea, mă stimulează confirmările de pe parcurs şi uneori competiţia.

O.H.: Ce te motivează?
C.A.: Sunt foarte motivat dacă eu cred de la început în ceea ce trebuie să fac şi în cauza pentru care o fac. De exemplu, acum sunt foarte motivat să reuşesc în ţara mea.

O.H.: Ce te emoţionează?
C.A.: Mă emoţionează diferite lucruri, în funcţie de situaţia în care mă aflu eu, de starea mea, de context. Altruismul şi gesturile pe care oamenii le fac cu cea mai mare sinceritate, uneori fără să-şi dea seama de ea. Dar nu vreau să vorbesc în clişee, mă emoţionează şi o muzică bună şi o repetiţie în care se leagă lucrurile, şi un vin băut cu vechi amici într-o seară.

O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
C.A.: Că renunţ.

O.H.: Ce iubeşti?
C.A.: Iubesc familia şi oamenii pe care îi ţin lângă mine, dar şi anumite momente pe care le păstrez doar ca amintiri. Şi România, aşa cum e ea, cu bune, rele, "noroi şi stele". E simplu.

O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
C.A.: Un drum pe care vreau să-l urmez până la capăt.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus