Studii: U.N.A.T.C. București, Profesor Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP cu:
Proba obligatorie: Iggy Pop
Proba individuală: Andrei Prozorov din piesa Trei surori de A.P.Cehov
Show de grup: Hop Sound.
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Costi Apostol: Cred că se numea "piatru" când am aflat eu prima dată despre el. Eram la grădiniță și mergeam la spectacole de teatru de păpuși la casa de cultură împreună cu ceilalți copii. Îmi amintesc cum stăteam câte 200-300 de prichindei într-o sală, aplaudam toți și strigam "Să-nceapă pia-trul! Să-nceapă pia-trul!". Mereu mă întrebam ce rol au oamenii îmbrăcați în negru din spate.
O.H.: Ce te face curios?
C.A.: Oamenii mă fac cel mai curios, cu tot ce ține de ei. "Oamenii sunt încă frumoși". Și cuvântul adrenalină.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătușă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
C.A.: Nu cred că am avut un personaj special, erau episoade care veneau și treceau, cum descopeream ceva nou, cum mă transformam imediat. Știu că de multe ori eram un câine sau îmi legam tricouri de cap și mă credeam un ninja.
O.H.: Ce te bucură?
C.A.: Greu de spus... pentru că sunt foarte multe. Mă bucură un proiect nou, o șansă, discuțiile cu ai mei, prietenii, trăsnăile, experiențele noi, călătoriile, premierele...
Pe lângă micile bucurii ale vieții, mă bucură când văd oameni care aleg să facă în viață ceea ce le place, să pună cu adevărat suflet și energie în ceea ce aleg să facă în viitor. Că iau deciziile pentru că au găsit acel ceva ce le place și nu doar pentru că "așa se face" sau "trebuie s-o fac și pe asta". În rândul tinerilor asta se întâmplă tot mai rar și mulți renunță tot mai ușor la ideile pe care le au, deși au potențial.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calități, defecte, abilități, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
C.A.: Cred că în mare depinde de fiecare în parte, de cum privești, nu există o rețetă. Sunt oameni cu defecte pe care le-au transformat în calități și asta i-a consacrat. Actorii sunt foarte diferiți între ei, tocmai aici e și frumusețea. Cred însă că unele dintre lucrurile importante și unde se ajunge la un numitor comun sunt să-ți dai seama dacă vrei cu adevărat să faci asta, să ai o minte deschisă, maleabilitate, "stomac de fier și buci de tablă".
O.H.: Ce te face vulnerabil?
C.A.: Lipsa de comunicare.
O.H.: Ce te entuziasmează?
C.A.: Provocările și momentele în care spui "Hai s-o facem și pe asta!". La mine e foarte ușor să vezi asta: uneori când mă entuziasmează ceva foarte tare îmi frec palmele una de alta involuntar.
O.H.: Cum e generația din care faci parte?
C.A.: O generație care poate, care învață să poată în orice condiții, dar, ce-i drept, și o generație foarte numeroasă. Cred că putem face ca generația noastră să conteze cu adevărat dacă rămânem uniți, nu călcăm pe cadavre și nu ne pierdem (în niciun fel) pe parcurs.
O.H.: Ce te stimulează?
C.A.: Mă stimulează pragurile de care mă lovesc, totul e să nu renunți dacă ești pe drumul cel bun. De asemenea, mă stimulează confirmările de pe parcurs și uneori competiția.
O.H.: Ce te motivează?
C.A.: Sunt foarte motivat dacă eu cred de la început în ceea ce trebuie să fac și în cauza pentru care o fac. De exemplu, acum sunt foarte motivat să reușesc în țara mea.
O.H.: Ce te emoționează?
C.A.: Mă emoționează diferite lucruri, în funcție de situația în care mă aflu eu, de starea mea, de context. Altruismul și gesturile pe care oamenii le fac cu cea mai mare sinceritate, uneori fără să-și dea seama de ea. Dar nu vreau să vorbesc în clișee, mă emoționează și o muzică bună și o repetiție în care se leagă lucrurile, și un vin băut cu vechi amici într-o seară.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinților?
C.A.: Că renunț.
O.H.: Ce iubești?
C.A.: Iubesc familia și oamenii pe care îi țin lângă mine, dar și anumite momente pe care le păstrez doar ca amintiri. Și România, așa cum e ea, cu bune, rele, "noroi și stele". E simplu.
O.H.: Ce crezi că te-așteaptă?
C.A.: Un drum pe care vreau să-l urmez până la capăt.