Despre alb şi negru care nu formează gri - The Butler

Bineînţeles că în spatele marilor evenimente din istorie au stat oameni mici care să se asigure că aceia care luau marile decizii aveau mereu cafeaua calda şi ceaiul netulburat. Bineînţeles că America poate face o poveste cu ecou gigant din orice umbră, om mic, sau pretext care poate sugera melancolie, revoltă, luptă pentru dreptate sau emancipare, război, sacrificiu, pe scurt, orice poate stoarce o lacrimă fără să pară melodramatic, ci de-a dreptul important, serios şi definitiv ca subiect, ca valoare naţională sau internaţională, ca principiu social-moral de interes general. Aşadar se naşte The Butler, în regia lui Lee Daniels, povestea cea mai cea, adaptată după biografia unui majordom de culoare de la Casa Albă care a servit ani de-a rândul preşedinţii ce s-au perindat pe la conducerea Statelor Unite, luând parte indirect atât la deciziile din Biroul Oval, cât şi la consecinţele lor asupra populaţiei (prin cei doi fii ai săi).

Desigur, filmul emoţionează. Cecil Gaines (Forest Whitaker) e doar un copil care n-a cunoscut decât bumbacul, crescând pe plantaţia pe care îşi va vedea mama violată de stăpânul alb, îşi va forţa tatăl să riposteze, apoi va fi martor la uciderea acestuia. Rămas singur, băiatul e luat servitor în casa mare unde e învăţat să se comporte ca şi când camera ar fi goală atunci când el se află în ea, principiu care îl va urmări tot restul vieţii. Fugind din sud undeva la oraş, Cecil ajunge majordom la un hotel de lux şi de acolo direct la Casa Albă. Colegii îl iubesc, preşedinţii îl respectă (atât cât se poate respecta un om de culoare căruia îi ceri să îţi amestece zahărul în cafea şi pe care refuzi să îl plăteşti în mod egal cu un servitor alb sau să îi permiţi să avanseze în rang zeci de ani la rând), soţia îi simte lipsa şi se refugiază în alcool printre două rugăminţi de mers la Casa Albă, un fiu de-al său îi reneagă pasivitatea în faţa statutului inferior impus de albi negrilor şi se alătură luptei lui Martin Luther King, celălalt fiu reneagă atât pasivitatea tatălui cât şi rebeliunea fratelui, plecând la război, în Vietnam. Naraţiunea e dozată pe tiparul clasic, cu un crescendo conflictual care, după un punct de twist în mentalitatea lui Cecil Gaines, se încheie cu împăcări şi biruinţa binelui (în acest caz triumful suprem fiind faptul că un om de culoare a devenit preşedintele Statelor Unite ale Americii).

Contrastul dintre pasivitatea lui Cecil şi activismul fiului său devine temă psihanalitică, bătrânul majordom având un moment de declic când este invitat la o cină alături de preşedinte şi oaspeţii săi, împreună cu soţia sa, Gloria(Oprah Winfrey). Se creează un paradox între starea stingheră resimţită de omul obişnuit să servească şi dreptul său, aparent câştigat, nu cuvenit, de a fi servit într-un astfel de context, servit tot de ai lui.

Subiectul controversat al evoluţiei statutului negrilor în America, tratat prin prisma majordomului de la Casa Albă, se îndepărtează de valoarea de istorie şi se apropie de cea de istorisire brodată pe margini, luminată cald la momentul potrivit astfel încât să capete valoare de epopee a culiselor, a eroilor care nu fac fapte ce mută munţi, ci echilibrează balanţa alb-negru la o neutralitate justă.