Meteorologia TIFF-ului

A patra ediţie a TIFF-ului arată ca precipitaţiile abundente din această primăvară. A plouat cu filme (peste 90). Valorile termice sau mai exact estetice au fost cuprinse între "fierbinte" şi "moderat", mai puţin ger artic, deşi multe pelicule au venit din nordul extrem european. Nu întotdeauna însă filmele zise "fierbinţi" au atins şi nivelul corespunzător valoric (vezi 9 Songs artificial asamblate cu 9 scene de amor explicit al englezului Michael Winterbottom). Unele producţii au stârnit adieri, altele adevăraţi curenţi mediatici care au răspândit ecouri în cele patru zări pentru ca fapta transilvană să primească amplitudinea culturală râvnită şi meritată.

De fapt, festivalul de la Cluj din acest an arată, în intenţii şi realizări, cât de internaţionali dorim să fim şi cât de regionali reuşim să ne menţinem în complexitatea multiculturală actuală. A trebuit să ajungem la a patra ediţie pentru ca să ne dăm seama că abia recunoscându-ne regionali, adică susţinând demn şi ferm un ce specific, identitar, reuşim să atragem cât de cât atenţia pe piaţa tot mai aglomerată a festivalurilor importante.

În acest sens, remarcabilă a fost sugestia din clipul actualei ediţii cu mioriticul simbol urcat în eter şi coborât în concreteţea lui animalieră în foaierul Teatrului Naţional din seara festivităţii de decernare a premiilor sub forma a trei oiţe mai puţin năzdrăvane, expuse paşnic într-un vivariu, şi el triunghiular, aranjament ce trimite spre trinitatea de esenţă sacrală, întipărită în tradiţia spiritual-creştină a spaţiului transilvan, dar şi în conştiinţa creatorului de frumos în general. Apoi, filmul românesc a fost, nu numai bine reprezentat, dar şi generos premiat. S-au prezentat Prin cenuşa imperiului, producţie 1978 aparţinând lui Andrei Blaier, pentru participarea lui Gheorghe Dinică la festival, unul dintre interpreţii filmului, Moştenirea lui Goldfaden al lui Radu Gabrea, Blestemul ariciului de Dumitru Budrală, Italiencele de Napoleon Helmis şi câteva scurt metraje remarcabile. Revelaţia actualei ediţii a fost filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, după ce a fost remarcat şi premiat cu puţin timp în urmă la Cannes. El a primit nu mai puţin de 4 premii aici la Cluj, printre care prestigiosul premiu pentru regie, plus două premii pentru interpretare actorilor Ion Finteşteanu şi Luminiţa Gheorghiu.

Febra TIFF-oidă a cuprins oraşul din primele zile de festival. Armata voluntarilor (peste o sută) cu sau fără bluzele lor verzi, dar cu nelipsitele ecusoane atârnate cu mândrie la gât, a împânzit trotuarele făcând naveta între Republica, Victoria şi Arta (pe care le enumăr ca să le amintesc clujenilor că în aceste săli au loc proiecţii şi când Tudor Giurgiu nu face festival), dar şi între cele două locaţii pentru vizionări sub cerul liber: Terasa Expo Transilvania şi curtea interioară a clădirii Echinox de pe strada Universităţii. Treptat, au apărut invitaţii de onoare din ţară şi străinătate: regizori, actori, critici de specialitate, oameni din industria filmului. Întâlnirile pe străzi cu Gheorghe Dinică şi Oana Pellea sau cu celebra actriţă franceză Annie Girardot în sala de spectacol sau în holul cinematografului pentru un autograf au stat mereu sub semnul unei atmosfere de firească apropiere a cinefililor de valorile vii ale ecranului. Această dominantă tinde să devină o emblemă necontestată a festivalului. Îndelung aplaudată şi de-a dreptul adulată de publicul clujean, Annie Girardot a primit pe scena Naţionalului clujean premiul onorific pentru întreaga activitate artistică. La fel şi reputatul nostru actor Gheorghe Dinică. Momente emoţionante, memorabile, atât pentru mesagerii străluciţi ai celei de a şaptea arte cât şi pentru public.

Alte temperaturi înregistrate: "călduţ" spre "rece" pentru şocantul film al ambiţioasei actriţe şi regizoare Asia Argento The Heart is Deceitful Above All Things tradus neinspirat neaoşist Săraca inima mea. El conţine scene de o dureroasă şi, uneori, forţată agresivitate asupra inocenţei infantile. Din distribuţie, alături de voluntara (caracterologic) Asia Argento şi copilul Jimmy Bennett, apar monştrii Peter Fonda şi Ornella Mutti în surprinzătoare roluri episodice.

"Seninătate" şi delicate acorduri defensive în contact cu "nebunia" lumii aduce din Danemarca şi Islanda Dark Horse schimbat explicativ în Cel din urmă va fi cel dintâi. Cu toate că pelicula foarte recentă a lui Dagur Karl abundă în griuri prevestitoare de plictis, o policromie submersă alimentează linearitatea naraţiunii, aducînd căldură în inimi.

Frigul de afară nu i-a împiedicat pe melomanii nostalgici, albiţi pe la tâmple, să urmărească, în aer liber, traseul trenului încărcat cu rockeri prin Canada anilor 70 pentru a mai asculta muzica acelor ani şi a-i vedea pe cei ce o produceau. Festivalul Express realizat de Bob Smeaton în 2003 reuneşte imagini cu Janis Joplin, The Grateful Dead şi alţii, ceea ce a atras şi pe unii chitarişti clujeni, mai mult sau mai puţin rataţi să-şi vadă idolii tinereţii.

În ciuda unor eforturi de încălzire accentuată, obţinută prin ritm şi fervoare imaginativă, Hair High-ul lui Bill Plympton rămâne o realizare receptată înfocat între limite adolescentine, deşi vârsta n-ar trebui să constituie nici un fel de obstrucţionare adusă genului. Animaţia promovată de Bill Plympton e o aiuritoare risipă de fantezie care pune în valoare metafora cinematografică de o expresivitate aparte.

Rece, tensionat, străbătut de un frig existenţial cu extindere spre tragic ni s-a prezentat de la bun început filmul Whisky, producţie 2004, Uruguay, Argentina, Germania, Spania în regia lui Juan Pablo Rebello şi a lui Pablo Stoll. Cu toată încordarea indusă în spectator de un subiect pe cât de simplu pe atât de bizar, filmul place şi cucereşte prin simplitatea mijloacelor de expresie, prin dozarea adecvată a conţinutului de idei la expresivitatea imaginii. Nu e de mirare că a obţinut, alături de 4 (producţie 2004, Rusia, regia Ilya Khrjanovsky) trofeul "Transilvania" pentru cel mai bun film aflat în competiţie.

De ce nu încerc să "iau temperatura" şi altor filme, fie ele din palmaresul festivalului sau nu? De ce nu scriu despre 4 de pildă? Pentru că nu l-am văzut. Pentru simplul motiv că din generoasa ofertă de 90 de filme e greu de presupus că te îndrepţi întotdeauna spre cele mai bune, cele care merită atenţie sau spre cele care vor întruni în final sufragiile juriului. Desigur, multe merită încă să fie comentate sau amintite. Despre filmele TIFF-ului din acest an abia s-a început să se scrie după maratonul de vizionări. Concluziile pot părea pripite.